Publius Ovidius Naso s-a născut pe 20 martie, 43 î.Hr., la Sulmo, provincia Aquila, în zona central-sudică a Italiei. Provenea dintr-o familie de cavaleri și astfel tatăl său și-a permis să-și trimită cei doi fii la cele mai de seamă școli ale vremii. Fratele mai mare moare pe la 20 de ani și acum, Ovidius, rămas singur e îndreptat de tatăl său, om practic, înspre magistratură. Dar așa cum poetul mărturisește, ”et quod temptabam scriber versus erat”, ”Și ce încercam a scrie era vers”.

Seneca cel Bătrân, care fusese coelg cu marele poet, ne spune că încă din timpul școlii Ovidius scria poezii epice. Cu ajutorul imaginației bogate redacta cu ușurință temele de la școala de retorică, așa-numitele „suasoriae”, adică rezolvarea problemelor de conștiință. Deseori tatăl îi reproșa interesul pentru lumea literelor. „Studium quod inutile temptas? Maeonides nullas ipse reliquit opes”. ”Ce te ocupi cu lucruri inutile? Însuși Meonidul(Homer) n-a lăsat nicio avere”. Protestele tatălui rămân fără efect și Ovidius își urmează vocația și se dedică total poeziei, în special celei de dragoste și elegiilor. Pe la 18 ani își desăvârșește formația intelectuală și plecă să vadă zonele unde pe atunci înflorea cultura: Grecia și Egiptul cu splendida sa capitală, Alexandria. Cu tot libertinajul pe care-l afișa în poeziile de dragoste, pe care începe să le scrie acum, și pe care le închină Corinnei, Ovidius avea în fond, vocația vieții de familie.

Este adevărat că s-a căsătorit, sau mai bine-zis a fost căsătorit de foarte tânăr de către părinți cu o fată nepotrivită temperamentului său, de o a doua soție se desparte el însuși, probabil urmând moda repudierilor, cu a treia însă se înțelege bine. Aceasta îi dăruiește o fiică de care poetul s-a atașat mult. La a treia căsătorie Ovidius nu mai era tânărul monden și arogant de mai înainte și pe de altă parte se înăspriseră moravurile romane al căror campion se instituise împăratul Augustus. Avea și de ce: Iulia, fiica sa, rămasă văduvă, fusese constrânsă să-l ia de soț pe Marcus Vipsanius Agrippa, mai bătrân decât Augustus însuși, foarte bun general și strateg- calități care însă o lăsau rece pe Iulia. Se devotează totuși familiei, educându-și admirabil cei doi copii pe care-i are de la bătrânul Agrippa. Cum era de așteptat, acesta o lasă destul de repede, iar Augustus o sacrifică din nou intereselor statului, obligând-o să se mărite cu Tiberius, tatăl Liviei, soția sa. Plictisită de căsniciile dictate, Iulia îl face de mai multe ori de râs pe Tiberius, încât acesta este nevoit să părăsească Roma. Acum intervine Augustus: își exilează fiica, îl recheamă pe Tiberius care practic devine administratorul imperiului.

Tocmai când Augustus aplana scandalul de care vuia întreaga Cetate Eternă, izbucnește altul, a cărui eroină era tot o Iulie, nepoata sa, care făcea demonstrații necuvenite în cercurile mondene. Ovidiu era unul dintre cei care erau protagoniști în aceste evenimente prin prisma faptul că poeziile sale de dragoste erau foarte apreciate. „Greșeala” lui Ovidius, de care amintește de mai multe ori, este de a fi participat la o asemenea petrecere unde Iulia și-a etalat trupul nud. Gestul impudic al nepoatei devine viu comentat în capitală, Tiberius interpretează acest gest ca un act de rebeliune împotriva succesiunii sale la conducerea imperiului. În anul 8 d. Hr, ”Ars Amandi” a lui Ovidius este declarată operă de corupție, Iulia și ceilalți sunt exilați. Poetul nu avea vreo vină exactă, dar trebuia dat exemplu. Grație celebrității primșete o pedeapsă mai ușoară, este doar relegat, ”retrogradat” la Tomis, nu este „proscris în afara legii” și i se permite să-și păstreze averea care oricum nu era cine știe ce. Pleacă la Tomis la sfârșitul lui noiembrie, descriindu-și prozaic despărțirea de Roma, cu soția care leșină în fața celor doar doi prieteni care veniseră să-și ia adio.

Despre Tomis și ținuturile sale, locuite inclusiv de daci, are cuvinte triste. Motivul nu era neaprărat nemulțumirea de locuri și oameni, ci de schimbarea statutului. Tomisul cu siguranță nu era atât de înfloritor cultural. Ovidius era o fire delicată, nedeprinsă cu munca și greutățile vieții. La Roma era răsfățatul tuturor. Stătea culcat pe perne și scria. Uneori mai sădea pe la pomi sau își stropea de plăcere legumele. E de la sine înțeles că atunci când trece prin greutățile vieții se vaită că el marele poet a ajuns un simplu muncitor. Nechemat în partie, moare neconsolat în 17 sau 18 d. Hr.

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici