Războiul peloponesiac- conflictul care a distrus Grecia antică


pelo2

Spre sfârşitul secolului al V-lea î.Hr., întreaga Grecie a fost zguduită de războiul peloponesiac, care a dus la înfrângerea şi decăderea Atenei şi la hegemonia Spartei în lumea grecească. Se numeşte astfel, pentru că în acest război purtat împotriva Ligii maritime ateniene au luat parte toate statele din Liga peloponesiacă.

Aliantele din razboiul peloponesiac. Click pentru marire
Aliantele din razboiul peloponesiac. Click pentru marire

Ridicarea politică a Atenei în urma războaielor greco-persane, precum şi hegemonia ei în Liga maritimă ateniană au sporit în acelaşi timp şi concurenţa economică pe care o făcea statelor membre ale Ligii peloponeziace, printre care se afla şi Corintul. Atena îşi întinsese influenţa economică în Sicilia şi în sudul Italiei, regiuni bogate în grâne, care se găseau în mâinile Corintului şi Megarei, ameninţându-le astfel interesele comerciale. Această situaţie nu putea lăsa indiferentă Sparta, conducătoarea oraşelor greceşti din Pelopones.La această cauză economică s-au mai adăugat şi altele de natură politică: rivalitatea dintre Sparta şi Atena pentru întâietate (hegemonie) în Grecia, ca şi faptul că Atena sprijinea elementele democratice în toate statele greceşti, în timp ce Sparta dădea ajutor aristocraţilor, oferind azil adversarilor democraţiei.Astfel, contradicţiile economice şi politice dintre Atena şi Sparta au provocat ruperea păcii de 30 de ani, cu greu încheiată în anul 445 î.Hr., şi dezlănţuirea unui război pentru supremaţie economică şi politică asupra întregii lumi greceşti.Ocazia pentru izbucnirea războiului se ivi o dată cu cearta dintre Corint şi colonia ei, Corcira (insula Corfu de astăzi), care făcea un comerţ înfloritor în Sicilia şi sudul Italiei, aducând mari prejudicii metropolei sale. Atena a socotit această ocazie binevenită pentru a-şi asigura o bază maritimă în drumul ei spre sudul Italiei şi Sicilia; de aceea, ea a luat apărarea Corcirei, unde de altfel se instaurase între timp un regim democratic. Corintul a cerut atunci ajutorul Spartei, ceea ce a dus la izbucnirea războiului.

Templul lui Apollo din Corint
Templul lui Apollo din Corint

Prima fază a războiului (431–421 î.Hr.)

În primăvara anului 431, armatele Ligii peloponeziace, sub conducerea Spartei, au intrat în Atica unde au provocat distrugeri cumplite. Cei mai loviţi de pe urma invaziei au fost ţăranii, care, urmând sfaturile lui Pericle, şi-au căutat adăpost în interiorul zidurilor Atenei, lăsându-şi ogoarele să fie cotropite de duşmani. Atena a răspuns invaziei spartane trimiţându-şi flota să pustiască coastele Peloponesului.În curând, la Atena, din cauza îngrămădirii populaţiei, a izbucnit ciuma, care a făcut mii de victime. Nemulţumirile provocate de izbucnirea ciumei, precum şi de o nouă invazie a spartanilor au fost folosite de duşmanii regimului democraţiei din Atena pentru a-l înlătura pe Pericle de la conducerea statului şi a-l condamna la o mare amendă. În anul următor, el a fost reales, dar pentru scurtă vreme, căci a căzut victimă ciumei, care continua să bântuie cu furie la Atena.

Pericle
Pericle

După moartea lui Pericle au reînceput la Atena luptele între aristocraţi, conduşi de Nicias, şi democraţi, care aveau în fruntea lor pe Cleon. Nicias era pentru împăcarea cu spartanii şi pentru terminarea războiului, în timp ce Cleon dorea continuarea războiului cu Sparta până la victorie. În cele din urmă, Cleon şi-a impus părerea lui şi războiul a fost continuat cu şi mai multă violenţă. Flota ateniană atacă din nou coastele Peloponesului, obţinând succese strălucite. Însă curând, o gravă lovitură a venit să curme succesele atenienilor. Generalul spartan Brasidas întreprinse cu o puternică armată o expediţie în Tracia, unde obţinu o mare victorie. Cleon a fost ucis în luptă, în care, de altfel, căzu şi Brasidas. Urmarea acestei înfrângeri a fost luarea puterii de către Nicias, care a început tratative de pace cu spartanii. După lungi dezbateri, pacea a fost încheiată în anul 421 î.Hr. Această pace, cunoscută sub numele de „Pacea lui Nicias”, încheiată pe timp de 50 de ani, n-a desemnat nici un învingător, dar nici n-a micşorat câtuşi de puţin duşmănia dintre cele două rivale. S-a revenit la statu-quo ante. Această pace nu putea să dureze, deoarece ea nu rezolvase nici una din cauzele care provocaseră războiul.

Nicias
Nicias

A doua fază a războiului (415–404 î.Hr.)

După încheierea păcii lui Nicias, Alcibiade, un tânăr ambiţios, dominat de o nespusă dorinţă de glorie, a contribuit la aprinderea din nou a războiului împotriva Spartei, înşelând poporul pe care îl dispreţuia. Astfel, Alcibiade a propus Adunării poporului un plan îndrăzneţ de organizare a unei mari expediţii militare împotriva Siracuzei, aliată a Spartei. Înfăţişând poporului avantajele unei asemenea expediţii, anume că nu numai Sicilia, ci şi sudul Italiei şi nordul Africii ar ajunge sub stăpânirea Atenei, fapt care ar pune-o în situaţia să nimicească apoi pe spartani, Alcibiade a pornit în anul 415 î.Hr. în fruntea unei flote puternice spre Sicilia. Însă, în ajunul plecării lui au fost găsite la Atena mutilate toate statuile zeului Hermes. Adversarii războiului l-au acuzat pe Alcibiade de blasfemie şi curând după plecarea lui l-au rechemat în patrie. Alcibiade s-a refugiat însă la spartani, cărora le-a dezvăluit planurile de război ale atenienilor. Știind de acţiunile militare ale Atenei, Sparta a trimis ajutoare grabnice Siracuzei şi, concomitent cu războiul purtat în Sicilia, invadează din nou Atica şi ocupă oraşul Deceleea, din nord-estul provinciei, tăind în felul acesta legăturile de aprovizionare ale Atenei. Tot atunci peste 20.000 de sclavi (în special meşteşugari), a căror situaţie se înrăutăţise foarte mult, fugiseră la Sparta. În acelaşi timp, Sparta a reluat legăturile cu perşii, cerându-le chiar ajutorul lor. Aceştia au dat mari sume de bani spartanilor.

Alcibiade
Alcibiade

Expediţia din Sicilia s-a încheiat cu o grea înfrângere pentru atenieni; flota ateniană a fost nimicită, Nicias, comandantul ei, ucis, iar un număr foarte mare de atenieni, căzuţi prizonieri în mâinile învingătorilor au fost puşi la muncă silnică în cariere de piatră.Urmarea acestei înfrângeri a fost răsturnarea regimului democratic din Atena şi aducerea la conducerea ei a aristocraţiei. Ameninţată în propriul ei teritoriu, Atena a continuat să se apere cu şi mai multă înverşunare. În această situaţie gravă, Alcibiade, care între timp se certase cu spartanii, reveni în patria pe care o trădase şi, iertat de popor, a preluat comanda unei noi flote ateniene. După ce a restabilit democraţia la Atena, obţine câteva succese pe mare. Foarte curând însă, Sparta, cu ajutorul perşilor, restabileşte situaţia militară în favoarea ei. Astfel, o armată spartană condusă de Lisandru surprinde flota ateniană pe ţărmurile Helespontului, la Aigospotamos (Râul caprei), distrugând-o aproape în întregime (405 î.Hr.). Atacată pe mare şi pe uscat de spartanii conduşi de Lysandros, Atena a fost asediată. Nu a putut rezista multă vreme acestui asediu şi a capitulat din pricina lipsei de alimente (404 î.Hr.). Prin pacea impusă de spartani, Atena era obligată să dărâme fortificaţiile portului Pireu şi toate zidurile ce înconjurau oraşul, să-şi distrugă flota, cu excepţia corăbiilor necesare pentru repatrierea aristocraţilor exilaţi din cauza regimului democratic, să evacueze toate posesiunile ei, să se supună hegemoniei spartane şi să desfiinţeze Liga de la Delos. O garnizoană spartană a fost instalată la Atena.

Luptele din Sicilia
Luptele din Sicilia

Urmările războiului

După capitularea Atenei, la conducerea oraşului au fost aduşi cei „30 de tirani”, aleşi din rândurile oligarhiei. Ei au condus Atena aproape un an, în care timp au luat o serie de măsuri pentru lichidarea democraţilor, dedându-se la crime îngrozitoare. Cei mai mulţi dintre democraţi au reuşit însă să se salveze, refugiindu-se în Beoţia, de unde în anul 403 î.Hr. s-au întors sub conducerea lui Trasibul şi au răsturnat guvernul tiranilor aristocraţi, restabilind regimul democratic fără ca Sparta să intervină. Atena a redevenit liberă, însă ea încetă de a mai juca rolul de mare putere. Războiul peloponeziac a dus nu numai la decăderea Atenei, dar şi la ruinarea statelor greceşti în general şi, în primul rând, a regiunilor în care s-au desfăşurat operaţiile militare. După război, economia intră într-o perioadă de criză care va duce la slăbirea polisurilor greceşti. În locul hegemoniei ateniene s-a impus în lumea grecească hegemonia aristocratică, reacţionară a Spartei, care mult mai înapoiată din punct de vedere economic, nu va reuşi să unifice lumea grecească. Ba, dimpotrivă, dominaţia apăsătoare a Spartei va face ca cetăţile greceşti să se ridice împotriva ei, redeschizând, curând după aceea, lupta pentru supremaţia politică în Grecia, fapt care va duce la slăbirea lor şi la căderea sub stăpânirea Macedoniei.

Filip al II-lea al Macedoniei, tatal lui Alexandru Macedon, este cel care a supus toata Grecia dupa razboiul peloponesiac.
Filip al II-lea al Macedoniei, tatal lui Alexandru Macedon, este cel care a supus toata Grecia dupa razboiul peloponesiac.

Leave a Reply