Se împlinesc 65 de ani de la moartea lui Stalin. Cât era de malefic


Citat-Iosif-Stalin

Al doilea război mondial, cunoscut pentru ruși ca „Marele război pentru apărarea patriei”, face ca URSS să devină mare putere cu prețul a 27 de milioane de morți și întregi regiuni devastate. Regimul în acest timp se mai îndulcise pentru a compensa sacrificiile imense făcute de populație, iar cetățenii sperau ca reforme să fie făcute după încheiera conflictului drept răsplată. Stalin devenise în anii războiului sinonim cu statul: ajunsese șef al guvernului în mai 1941, comandant șef din iulie 1941 și mareșal începând cu 1943. După război speranțele sovieticilor au fost spulberate, ”tătucul” devine preocupat să-și întărescă puterea și să capete arma nucleară.

O dată în plus, Stalin își atinge scopurile datorită intuiției cu privire la psihologia rusă. Începând din 1946 dezlănțuie o campanie împotriva „adulării Occidentului” măgulind șovinismul sovietic în modul cel mai exagerat, prin stârnirea xenofobiei. Rapsozii staliniști atribuie rușilor paternitatea tuturor marilor invenții contemporane. Până și genetica și teoria lui Darwin sunt repudiate, prin ideile geneticianului Lîsenko se „demonstrează” că porumbul se poate transforma în grâu, iar grâul în orz.

Stalin dă de pământ cu toți cei care organizaseră efortul de război. Ridică tandemnul Beria (șeful poliției secrete)/ Malenkov(membru marcant al biroului politic al partidului) împotriva leningrădenilor Jdanov(liderul „parlamentului” sovietic)/ Voznesenski(ministrul planificării economiei). Îi discreditează pe mareșalii victorioși. Climatul devine din ce în ce mai apăsător. În ianuarie 1948 pune să fie asasinat S. Mihels, președintele Comitetului Evreiesc Antifascist, apoi îl excomunică pe Tito, liderul comuniștilor iugoslavi pentru că era prea independent și impune democrațiilor populare din estul Europei, inclusiv României, o sovietizare completă. În 1949 ordonă execuția grupului leningrădenilor, căzut în dizgrație și arestarea conducătorilor evreilor antifasciști care sunt împușcați în 1952.

Cultul personalității Vijd-ului –„ Conducătorul”- atinge cote nebănuite în 1949 odată cu obținerea armei nucleare. Atunci își dă seama că membrii biroului politic- Beria, Malenkov și Hrusciov îndeosebi- încep să facă front comun împotriva lui. În zadar declanșează o nouă epurare în 1951, căci nu reușește să zdruncine solidaritatea vasalilor coalizați. Paranoia înrăutățită de vârstă se dezlănțuie. De acum îi bănuiește pe medicii săi că sunt vânduți CIA și că vor să-l otrăvească. Îi arestează, torturează și se descotorosește de apropiații săi: șeful gărzii sale Vlasik și secretarul personal Poskrebîșev. În ajunul celui de-al XIX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în octombrie 1952, publică ”Problemele economice ale socialismului în URSS” în care anunță o suprimare totală a concensiilor făcute în domeniul comerțului, revenind la o linie ultra stângistă și prevestind o epurare în interiorul conducerii țării. Pe 13 ianuarie Pravda (”Adevărul”) anunță ”complotul halatelor albe”, adică acuzarea medicilor lui Stalin, în majoritate evrei, de tentativă de asasinat asupra liderului preaiubit, instaurându-se o atmosferă de pogrom. În dimineața lui 1 martie 1953 Stalin are un atac cerebral. Lăsat fără asistență medicală ore îndelungare, cu complicitatea întregului Birou Politic, moare pe 5 martie 1953 fără să-și fi recăpătat cunoștința.

Geniul malefic a constat în primul rând în a se face subestimat de inamicii săi, începând cu Troțki, care îl considera ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”. Mărturiile lui Churchill și faptele demonstrează contrariul, avea o memorie și inteligență strălucite. Chiar dacă a fost cel mai mare criminal al secolului XX, nu era bruta incultă și trândavă zugrăvită de adversarii săi învinși, ci un remarcabil muncitor care în pofida orarelor bizare – se culca spre 4 dimineața- a respectat toată viața o disciplină strictă de lucru, citind cu nesaț în special lucrări de istorie și biografii, având o cunoaștere aprofundată a problemelor pe care le aborda.

A exercitat o tiranie constantă asupra colaboratorilor apropiați, amestecându-se în problemele lor de familie, arestându-le și deportându-le soțiile- pe cea a lui Molotov, ministrul de externe sau a secretarului său Poskrebîșev- și împușcându-le frații – pe cel al lui Kaganovici, responsabil cu agricultura. Și-a ridicat abil colaboratorii unul împotriva celuilalt, veghind ca nicio relație de amiciție să nu se instaureze între ei. A menifestat în viața privată același gust pentru manipulare, împingându-și cea de-a doua soție la sinucidere în 1932 după ce o umilise în public și exterminând o mare parte din propria familie și din cea prin alianță. Atunci când primul său născut a încercat să se sinucidă i-a spus „Nici măcar asta nu ți-a ieșit”. Când fiica sa, Svetlana, pe care o adorase când era mică, a cunocut prima ei dragoste, el a umilit-o: ”Uită-te în oglindă! Ce bărbat și-ar putea dori una ca tine?”.

Nu uita niciodată o ofensă, chiar dacă trebuia să aștepte ani pentru a-și potoli setea de răzbunare, așa cum s-a întâmplat cu Troțki. A avut grijă să-și arate sadismul doar în fața cercului restrâns de prieteni. În fața celorlalți se prefăcea că este un arbitru imparțial plin de înțelepciune, un om care nu se decide să-și condamne aproapele decât cu reținere și doar sub povara unor copleșitoare dovezi. Actor desăvârșit, înzestrat cu umor negru, adeseori macabru, avea o imensă autoritate asupra oamenilor, știind să manifeste însă și farmec. Hrusciov își amintește: „Pentru a supune oamenii și a-i manevra a făcut dovada unei îndemânări superioare. Era în el ceva demn de admirație și în același timp sălbatic”.

Marea pasiune a lui Stalin a fost puterea asupra celuilalt: puterea de a seduce și de a distruge. Acestă pasiune l-a îndreptat spre bolșevism care promitea o dictatură absolută, în scopul distrugerii vechiului regim. Stalin a crezut sincer în comunism și nu s-a mulțumit să utilizeze ideologia marxistă și modelul leninist de organizare spre a-și satisface setea de putere. Dovadă stă faptul că a comis importante erori de calcul din cauza acestei ideologii. Își închipuia că un atac german asupra URSS ar atrage insurecții muncitorești în întreaga Europă, credea că după 1945 economia americană va fi doborâtă de o criză. Îndeobște foarte realist, și-a construit uneori strategia pe aceste postulate eronate și a plătit scump consecințele. Stalin a fost un discipol exemplar al lui Lenin, lucrând toată viața la consolidarea partidului-stat sovietc și sistemului comunist mondial, pregătindu-se pentru confruntarea supremă care după cum era convins, avea să aducă victoria comunistă la scară planetară.