Simion Bărnuțiu-ideologului Revoluţiei de la 1848


img42428fb09c360

Marele profesor a redactat cele mai importante documente programatice ale Revoluţiei românilor ardeleni şi a continuat să apere drepturile acestora şi după anul 1849. Simion Bărnuţiu a marcat istoria politică a românilor într-un mod profund şi ireversibil. Autor al celor mai importante documente programatice ale Revoluţiei românilor ardeleni de la 1848 – 1849, după încheierea Revoluţiei, el a devenit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi, după înfiinţarea Universităţii din Iaşi, ca urmare a iniţiativei principelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, Simion Bărnuţiu a devenit profesor la această instituţie de învăţământ superior. În această calitate, el a format generaţia oamenilor politici care au obţinut recunoaşterea independenţei de stat a României şi a transformării sale în Regat. Simion Bărnuţiu a murit în drum spre satul său natal, Bocşa, în timp ce poposea lângă o fântână de lângă Sânmihaiu Amlaşului. El era însoţit de nepotul său, Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu România din 1 Decembrie 1918. Ioan Maniu era fiul surorii lui Simion Bărnuţiu, Elena.

500-de-monede-de-argint-pentru-Simion-Barnutiu
O personalitate puternică

Simion Bărnuţiu s-a născut în satul Bocşa, într-o familie care făcea parte din intelectualitatea sătească. Tatăl său, Ioan Bărnuţiu, era cantorul bisericii greco-catolice din sat, iar mama sa, Ana, născută Oros, era fiică de preot greco-catolic. Simion Bărnuţiu a urmat cursurile şcolii din sat, apoi a studiat la Şimleul Silvaniei şi la gimnaziul catolic din Carei. El a vrut să îmbrăţişeze cariera de preot a bunicului său şi a luat drumul Blajului. Simion Bărnuţiu a terminat Teologia Greco-Catolică la Blaj, apoi a fost hirotonit drept preot celibatar. Cei care îl cunoşteau pe tânărul preot i-au remarcat inteligenţa neobişnuită. Mulţi credeau că el are toate şansele să devină episcop şi să continue, la un veac distanţă, munca neobositului Ioan Inocenţiu Micu Klein. A început să predea mai multe discipline, inclusiv istoria, în ilustrele şcoli ale Blajului şi a devenit notar consistorial. El era, în acea perioadă, mâna dreaptă a episcopului Ioan Lemeney, care, peste ani, îi va deveni duşman neîmpăcat. Pasiunea lui Simion Bărnuţiu pentru istorie l-a făcut să găsească argumentele necesare pentru a susţine afirmarea românilor ca naţiune, într-o epocă în care, din punct de vedere legal, ei erau consideraţi drept cetăţeni de mâna a doua în Transilvania. Neînduplecarea cu care a susţinut cauza naţională a românilor l-au adus în conflict cu administraţia maghiară a Transilvaniei, caracterizată în epocă printr-un şovinism deosebit de dur, care viza deznaţionalizarea românilor ardeleni.

Monedă aniversară

Monedă aniversară

Astfel, ca urmare a unei legi care dorea să maghiarizeze cu totul administraţia şi sistemul şcolar din Principatul Transilvaniei, Simion Bărnuţiu a redactat un document deosebit de important, Protestul Consistoriului din Blaj, care a constituit una dintre cele mai dure luări de poziţie ale intelectualilor greco-catolici ardeleni, împotriva celor care doreau să le „răpească naţionalitatea”, după cum se exprima chiar Simion Bărnuţiu. Acest protest a stârnit mânia episcopului unit Ioan Lemeny, care dorea să menţină relaţii bune cu administraţia maghiară. Ioan Lemeny a început o acţiune care viza eliminarea profesorului Simion Bărnuţiu din Şcolile Blajului. Studenţii s-au solidarizat cu el. În Joia Mare a anului 1843, 12 studenţi, care au refuzat să ia parte la ceremonia religioasă organizată în catedrala de la Blaj de către episcopul Lemeny, au fost pedepsiţi cu exmatricularea din seminarul teologic. Mai târziu, în timpul Revoluţiei, cei mai mulţi dintre aceşti studenţi au devenit prefecţi.

Adunarea de la Blaj

Adunarea de la Blaj

Lider revoluţionar

În acest context tensionat, Simion Bărnuţiu a plecat la Sibiu, unde s-a înscris la Academia Săsească de Drepturi. El spera să înceapă o carieră în domeniul juridic, însă izbucnirea Revoluţiei de la 1848 i-a stricat planurile. La 10 zile după începerea Revoluţiei maghiare de la Pesta, mai exact în data de 25 martie, Simion Bărnuţiu a redactat „Proclamaţia către români”. Prin intermediul acestui document, revoluţionarul român respingea o parte a programului revoluţiei maghiare, mai exact paragrafele care vizau anexarea Transilvaniei la Ungaria. De asemenea, Simion Bărnuţiu a convocat Adunarea din Duminica Tomii, din 30 aprilie 1848 de la Blaj, care i-a reunit pe fruntaşii poporului român. Tot el a redactat actele prin care era convocată Adunarea Naţională a românilor ardeleni din 15 mai, care a avut loc pe Câmpul Libertăţii din Blaj. Programul acesteia a fost stabilit, de asemenea, în mare măsură de către Simion Bărnuţiu. El viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei, libertatea întreprinderilor şi a presei, libertatea naţională. Programul lui Simion Bărnuţiu a fost aprobat în această Adunare Naţională, co-prezidată de episcopii Ioan Lemeny şi Andrei Şaguna, cărora Simion Bărnuţiu le-a fost vicepreşedinte. De asemenea, el a activat în timpul revoluţiei ca vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român din Sibiu. În 11 martie 1849, în condiţiile în care armata maghiară ocupase sudul Transilvaniei, Simion Bărnuţiu a fost nevoit să se refugieze în Valahia, apoi la Constantinopole, la Trieste şi a ajuns în Viena. În anul 1850, împăratul Franz Josef, în semn de recunoştinţă pentru serviciile imense aduse Monarhiei de către Simion Bărnuţiu în timpul Revoluţiei, i-a oferit acestuia una dintre cele mai importante decoraţii: Crucea de aur cu coroană. Însă această decoraţie nu i-a împiedicat pe birocraţii vienezi să-l şicaneze pe Simion Bărnuţiu, care îşi pregătea doctoratul în Drept. În aceste condiţii, Simion Bărnuţiu a părăsit Viena pentru a-şi susţine doctoratul într-o ţară latină.

Franz  Joseph

Franz Joseph

Sfârşit dramatic

Vechiul său prieten, August Treboniu Laurian, fondatorul ziarului „România liberă”, l-a convins, în 1855, pe Simion Bărnuţiu să meargă la Iaşi, unde a fost numit profesor la Academia Mihăileană. El a activat ca profesor până în anul 1860, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, autorul Unirii Moldovei cu Valahia, l-a numit pe Simion Bărnuţiu profesor al noii Universităţi din Iaşi. În anul 1864, Simion Bărnuţiu, grav bolnav, a plecat spre satul său natal, Bocşa. Însă în data de 28 mai, în drum spre casă, aproape de Bocşa, în Sânmihaiu Almaşului, Simion Bărnuţiu a murit în braţele nepotului său, Ioan Maniu. El a fost înmormântat la Bocşa de un sobor de 30 de preoţi, condus de Demetriu Coroianu, vicarul foraneu al Silvaniei, rudă cu Simion Bărnuţiu şi tatăl memorandistului Iuliu Coroianu, de asemenea unchi dinspre mamă al lui Iuliu Maniu.

images (2)

Leave a Reply