Orașul cel mai căutat la 1900 era Sinaia. Aici, după 10 mai și până se deschidea Parlamentul în noiembrie, lângă familia regală venea toată aristocrația vremii și orașul de la poalele Bucegilor devenea un mic Versailles românesc.

Istoria orașului Sinaia se leagă de minunatul castel Peleș. În vecinătatea Peleșului, la sfârșitul secolului XIX și începutul celui de-al XX-lea au început să apară vile(cuvânt folosit după primul război mondial). Mai întâi și-a făcut una prințul Dimitrie Ghica, primul efor al Eparhiei Spitalelor. Au urmat apoi mari figuri dintre care putem aminti: Al. Lahovari, Take Ionescu, V.A. Urechia, Constantin Argetoianu, prințul Știrbei, etc. Noua burghezie se alătura vechii aristocrații. Vile frumoase, stiluri diferite, o ambianță reconfortantă. Apar hoteluri: Palace, Regal, Ungarth, Caraiman… La acesta din urmă trăgeau miniștrii străini acreditați în România.

Cristache Ciolac distra lumea cu romanțe la modă. Ungarth organiza în fiecare sâmbătă baluri. Orchestra simfonică a lui Dinicu nu lipsea nici ea. La castelul Peleș se țineau, cu sau fără protocol, dejunuri și ospețe. Apa Pelișorului susura în havuzul în miniatură din mijlocul mesei din sufrageria regală. Cafeaua se savura în marele salon sub cerul albastru, acoperișul desfăcându-se la un apăsat de buton. Erau mai totdeauna invitați în camera de muzică a reginei Elisabeta: foarte prezentul scriitor Pierre Loti, doamnele Mavrogheni, Poenaru, Băicoianu, Zoe Bengescu, Elena Văcărescu ș.a., toate fiind frumoase și elegante. Se făceau plimbări în grădina palatului sau în împrejurimi. Regele Carol I nu întindea decât un deget celor pe care îi întâlnea în plimbările sale. Toate acestea intraseră în obiceiurile fiecărei veri. Sinaia era ”locul de predilecție al boierilor, în care mocofanii nu erau admiși decât cel mult 24 de ore să dea o raită prin fața castelului și să mănânce la umbră sub brad” după cum spunea Radu D. Rosetti.

Între cei care veneau la Sinaia erau și oamenii de litere. Alecu și Nestor Urechia au scris pagini încântătoare despre Bucegi. Scriitoarea de limbă germană, Bucura Dumbravă, a scris la Sinaia romanele Haiducul și Pandurul. Inspirându-se din legenda lui Iancu Jianu și faptele lui Tudor Vladimirescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, proprietarul restaurantului Gării din Ploiești, își luase o vilă la Sinaia, Albuleț, numită astfel după vechiul ei proprietar. Îndemnat de Gherea și Urechia, la Sinaia își aduce familia și I.L. Caragiale, care închiria o casă de la soții Gentilini, în cartierul Izvor. Dramaturgul își amenajează în curtea casei închiriate un fel de cabană din scânduri, sumar mobilată. Rar avea chef de scris pentru că nu-i plăcea muntele. Spunea că înălțimile îi dădeau amețeală. Fiica sa, Elena Logardi, povestește că au mers odată la Sfânta Ana, la stâna regală. Aventura a fost ”o catastrofă”. ”Cu mare greutate, legat la ochi și dus de mână ca un orb, a putut să coboare spre casă”. Când locuia la Sinaia, adică își lăsa familia acolo, se întorcea la București și venea seara. În vara lui 1901, s-a dus la magazinul de coloniale ”Paradis” a lui Gh. Matheescu, mai târziu primar al orașului, mare filatelist. I-a făcut la cerere o reclamă în versuri.

”Dup-atâta preparare,
Magazinul ”Paradis”
Al lui Gheorghe Matheescu
Iată-n fine s-a deschis
Firmelei-i multicolore
Cu mândrie strălucesc
Publicului din Sinaia
Mare eveniment vestesc

…..
Trufandale și conserve
Vinuri vechi, licheoruri fine
Premiate-n expoziții
Indigene și străine
Marfă proaspătă, curată
Ieftină de necrezut
Și serviciu la iuțeală
Și la cinste ne-ntrecut
Să citească toată lumea
Minunatul preț-curent
Să-l citească și s-admire
Al patronului talent”

Două astfel de reclame îi scrie Caragiale în același ton pe care fericitul proprietar le semnează în ”Moftul român”. Afluența vilegiaturiștilor (viligiatură= vacanță petrecută în afara locului de domiciliu) la Sinaia este pentru Caragiale subiect a patru din ”Momentele” sale, scrise în 1899-1901, pe care le publică în ”Universul” la 25 de lei bucata. Cea mai izbutită schiță a lui celui mai mare dramaturg român referitoare la Sinaia este ”Tren de plăcere”. Familia Georgescu- soț, soție și băiețașul lor de cinci ani, în uniformă de vânători ”ca prințul Carol”- este protagonista. Caragiale dă o descriere fidelă a Sinaiei la 1900: ”Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din Valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic”

sursa

Ion Bulei, Viața în vremea lui Carol I, editura Tritonic, București, 2005