Tag Archives: batalia de la stalingrad

Participarea României în bătălia de la Stalingrad

batalia de la stalingrad

În această încleştare uriaşă, ce a avut un rol hotărâtor asupra desfăşurării celei de-a doua conflagraţii mondiale, România a avut o participare semnificativă. Dând curs solicitărilor lui Hitler, Ion Antonescu a decis, la începutul anului 1942, să participe la viitoarea ofensivă de vară a Wehrmahtului, cuantumul forţelor situându-se la nivelul campaniei anului 1941. Angajamentul lui Ion Antonescu a trezit reacţii puternice la nivelul conducerii armatei române. Generalul Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major, a protestat, cerând, la 8 ianuarie 1942, printr-un memoriu, ca forţele ce vor fi angajate să fie cât mai mici cu putinţă. El a fost demis din funcţie, în locul său fiind numit generalul Ilie Şteflea. Mareşalul Ion Antonescu s-a confruntat şi cu opoziţia Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Naţional Liberal, liderii acestora, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, deşi nu cunoşteau valoarea corpului expediţionar, cerând păstrarea trupelor în ţară. În pofida acestor proteste, Ion Antonescu şi-a respectat promisiunile şi a trimis, începând cu luna iunie 1942, peste 27 de divizii pe frontul de est. Unele dintre ele au fost îndreptate spre Stalingrad, iar altele în Caucaz. Continue reading