După moartea lui Burebista în 44 î. Hr. marele regat al dacilor s-a fărâmițat. Niciun conducător nu a mai avut puterea și autoritatea să-i unifice pe daci până la domnia lui Decebal. Majoritatea au fost conducători slabi, istoria nereținându-le numele. O parte dintre ei însă, au avut domnii care au reamintit de forța de temut “a celor mai viteji și mai drepți dintre traci.” Continue reading
Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu ei în expidiție și familie și bogății. Un al doilea fapt este disprețul pentru moarte. Crezând potrivit religiei lor că sufletul este nemuritor, considerând deci moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca un început, și anume o viață nouă, alături de Zalmoxis, dacii luptă cu un avânt și un curaj extraordinar. Sinuciderile în război, atunci când înfrângerea este inevitabilă, sunt un fapt obișnuit. Dovadă sunt regele Dapyx care lupta contra lui Crassus (28 î. Hr.) și Decebal împreună cu sfetnicii săi, în al doilea război cu Traian. Continue reading