Anul 1961 îl găsește pe Lucian Blaga în spital, la Cluj, cu probleme ale coloanei vertebrale. La sfârșitul lunii aprilie vine poetul Teohar Mihadaș. Bolnavul era ”o masă de var, numai ochii rămăseseră vii în el”. Filosoful a rostit cu voce stinsă: ”Mai sunt oameni care mă iubesc”. Stătea întins pe spate ”și culoarea pielii nu se deosebea mult de culorea cearceafului alb. Era pe jumătate transformat în țărână albă”, iar mâinile încrucișate pe piept păreau ”emblema unei enigme”. Continue reading →