Începutul veacului XX îl află pe Nicolae Grigorescu în deplină glorie. Era chemat la mai toate evenimentele culturale majore și operele sale se vindeau ca pâinea caldă. Deși era membru al Academiei încă din 1899, tot credea că trebuia să fi realizat mai multe. Se hotărâse ca după expoziția din 1897 de la Ateneu să ”închidă prăvălia”. Admiratorii însă mereu îl rugau să le mai facă un tablou, fapt ce îi provoca o satisfacție de nedescris. În ciuda faptului că era absorbit de muncă și mereu visător, îl preocupa un lucru cât se poate de lumesc. Dorea ca la sfârșitul vieții să aibă, când nu va mai putea munci, un adăpost al lui ca să nu fie povara nimănui. Asta l-a făcut să pună bani deoparte. Continue reading