După recunoașterea unirii personale a lui Cuza la sfârșitul anului 1861, s-a trecut la formarea primului guvern unic al Principatelor. Pe 22 ianuarie 1862, la București, sub conducerea conservatorului Barbu Catargiu s-a format cel dintâi guvern unic al românilor. La 24 ianuarie 1862 are loc prima ședință a Adunării unice. Tot din 24 ianuarie 1862 se utilizează titulatura de România în loc de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”. Iniţiativa nu s-a materializat decât o scurtă perioadă de timp din cauza protestelor otomane și turce. În primele luni ale guvernării lui Barbu Catargiu se iau o serie de măsuri. Este desfiinţată Comisia centrală de la Focșani (14 februarie) și se dorește a fi înlocuită. În martie 1862 guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru înfiinţarea unui Comitet Provizoriu de Legislaţie, compus din toţi miniştrii şi dintr-un număr egal de deputaţi, aleşi de adunare, prezidat de primul ministru şi însărcinat cu elaborarea proiectelor de legi. Se desfiinţează ministerele din Moldova, instituindu-se în locul lor ca măsură de tranziţie, directoratele, iar Iaşiul nu mai este capitală. Continue reading