Ioan, Farcaș, Seneslau și Litovoi- micii voievozi care au ținut piept Ungariei


diploma fata

Ca urmare a invaziei mongole din 1240-1241 regatul maghiar îi instalează la granița sud-estică pe cavalerii ioaniți. Zona era depopulată iar veniturile nu erau încasate. Pe 2 iunie 1247 este emisă de către regele Bela al IV-lea Diploma ioaniților. Ea reprezintă un contract de tip feudal cu clauze reciproce. Ioaniții primeau în administrare un teritoriu în schimbul căruia își luau anumite angajamente față de coroana maghiară. Locul central al documentului este ocupat de olahi(români).

Bela al IV -lea

Bela al IV -lea

Ioaniții primeau ca donație întinse pământuri, dar veniturile trebuiau împărțite pe din două, între coroană și cavaleri, cu excepția Cumaniei(Muntenia), concedată exclusiv ioaniților pe 25 de ani. Cumania provine de la numele de “cumani”, migratori turanici stabiliți în această zonă în secolele XII-XIII. Aflăm că unde va lua naştere Țara Românească erau biserici, diverse clădiri, mori, semănături, pășuni și fânețe, pescării, iazuri(la Dunăre şi la “Cheley”-Celei), circulație monetară, exploatare și transport de sare. Ioaniții primesc Țara Severinului (terram Zeurino), împreună cu cnezatele lui Ioan și Farcaş până la Olt cu o excepție: “țara cnezatului voievodului Litovoi”(terra knezatus Lytouy woiauode), numită în alt loc şi “țara Litua”(terra Lytua), care rămânea pe mai departe românilor, “aşa cum au stăpânit-o şi până acum”.

Seneslau

Jumătate din “foloasele, veniturile şi slujbele din Țara Severinului şi a cnezatelor lui Ioan şi Farcaș” se cuveneau regelui, iar cealaltă parte cavalerilor. Regele nu avea pretenții asupra veniturilor bisericilor clădite sau care urmau a fi clădite, în vreme ce ioaniții trebuiau să lase neatinse “cinstea și drepturile” înaltului cler. Veniturile de la mori execeptându-le pe cele din “terra Lytua”, precum și de la diversele clădiri, semănături, fâneșe și pășuni, pentru vite și oi, făcute cu cheltuiala cavalerilor, rămân ale acestora. Se împart pe din două veniturile din pescării și iazuri, ioaniții având permisiunea să strângă pentru ei jumătate din veniturile și din foloasele regale percepute de la românii din “terra Lytua”, exceptându-se “țara Hațegului cu cele din dânsa”. Românilor din terra Lytua li se impuneau obligații militare în folosul cavalerilor, așa cum cavalerii erau obligați să îi ajute la nevoie pe români. O mențiune specială se referă la judecată, în caz de sentință pentru vărsare de sânge, “mai marii țării”, adică nobilimea putea apela la judecata cărții regale, evident când sentința locală părea injustă. Avem deci informatii clare că în acest teritoriu existau organe judecătorești integrate într-un sistem mai mare. Ioaniţilor le era cedată “toată Cumania de la râul Olt și munţii Transilvaniei, afară de țara lui Seneslau, voievodul românilor, pe care am lăsat-o acelora, aşa cum au stăpânit-o și până acum”.

diploma3

O serie de concluzii se desprind din Diplomă. La mijlocul secolului XIII teritoriul dintre Dunăre și Carpați era împânzit de “țări” ce dăinuiau din vechime. Avem Țara Severinului care teoretic se întindea din zona Banatului până la Olt în această zonă erau incluse o serie de formațiuni politice. Cnezatul lui Farcaş a fost localizat de cei mai multi istorici în Vâlcea. Numele cneazului se pare că provine din maghiară (ceea ce nu îl face neapărat maghiar) și înseamnă ”lup” în timp ce toponimul Vâlcea ipotetic este din limba slavă. Cnezatul lui Ioan a fost localizat în mai multe zone: lipt de colțul Dunăre-Olt, pe Motru, la nord de gura Oltețului sau pe valea Oltețului. Voievodatul lui Litovoi se găsea în nordul Olteniei, atingând Haţegul.

cavaler

Cel al lui Seneslau se bănuiește că avea drept limită vestică Oltul, la est probabil Prahova, la nord crestele Făgărașului, incluzând zona Loviștei iar la sud se întindea pănă în zona Teleromanului. Seneslau moștenise la Argeș o veche curte voievodală citorită cu cel puțin două generații înainte de el. Cele patru teritorii românești nu aveau autonomie din mărinimia regelui maghiar, ci erau suficient de puternice pentru a nu fi absorbite în regatul Ungariei, conducătorii formațiunilor fiind inteligenți în a exploata situația precară a Ungariei. Putem discuta chiar despre două puteri locale, cele ale lui Litovoi şi Seneslau. Este de presupus că diploma nu a înregistrat toate formațiunile tertoriale din spațiul viitoarei Țări Românești. În jurul Craiovei(Dolj, Jiul de Jos) sau pe malul Dunării, pe vatra anticei Sucidava, moştenită de Celeiul medieval, este posibil să fi existat unele organizări teritoriale. Treptat, formațiunile prestatale se vor unifica, iar în prima jumătate a vecului al XIV-lea va lua naștere Țara Românească.

diploma1

sursa
Istoria românilor, vol. III, editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010

2 thoughts on “Ioan, Farcaș, Seneslau și Litovoi- micii voievozi care au ținut piept Ungariei”

Leave a Reply