Colonia Dacica Sarmizegetusa. Acesta este numele cunoscut al oraşului fondat de Traian în Ţara Haţegului. Astfel apare pe cele mai multe dintre inscripţii. În paralel, mai circulă un nume care-l include, conform uzanţelor epocii romane, şi pe cel al fondatorului, dar şi o adăugire de secol III: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa Metropolis. Oraşul roman a preluat cu un orgoliu nemărginit, menit să arate clar cine este învingătorul, denumirea dacă a capitalei lui Decebal, aflată la peste 60 de kilometri, în Munţii Şureanu.
Cele două războaie, dar mai ales victoria repurtată în vara anului 106 de legiunile romane asupra dacilor conduşi de regele Decebal, au lăsat în urma lor, la Roma, cel mai celebru “jurnal de front” ilustrat din toată antichitatea europeană: Columna lui Traian. În schimb, aici la noi, au lăsat Ulpia Traiana Sarmizegetusa, o Romă mai mică, amplasată în apropierea fostei capitale a dacilor, într-un ţinut care mult mai târziu avea să se numească Ţara Haţegului.
Anul 108 după Hristos. Terentius Scaurianus, primul guvernator trimis în Dacia de curtea imperială de la Roma, a pus piatra de temelie a unui oraş care în doar doi ani avea să devină o adevărată “vitrină” menită să-i fascineze pe “barbarii” abia cuceriţi. O inscripție descoperită la începutul secolului al XVI-lea, în hotarul satului Gradiste-Sarmizegetusa consemna: “Din porunca împaratului Cesar Nerva Traianus Augustus, fiul divinului Nerva, a fost întemeiată Colonia Dacica prin Decimus Terentius Scaurianus, guvernatorul său”. Întemeierea coloniei a fost marcată prin baterea unei monede (sestertius), din ordinul Senatului, dedicată “celui mai bun principe” – împăratului Traian. În timpul împăratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a luat numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, căruia i se va adăuga în perioada 222-235 epitetul de metropolis. Semnificaţia numelui Sarmizegetusa nu se cunoaşte cu exactitate, cel mai probabil fiind rezultatul compunerii numelui din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, gard, cetate), el ar fi însemnat: “Cetatea de pe stâncă”, “Cetatea înaltă”.
Terentius Scaurianus avea misiunea să-i uimească pe daci cu bogăţia, cu fastul, dar şi cu eficienţa administrativă a noilor stăpâni. Clădită pe locul unei foste tabere de război a Legiunii a V-a Macedonica, Sarmisegetuza romană a fost populată la început cu veteranii rămaşi în viaţă după războaiele dacice. Apoi, în scurt timp, oraşul construit cu respectarea tuturor standardelor arhitecturii romane a devenit capitala administrativ-economică, politică şi cultural-religioasă a provinciei Dacia. Incinta puternic fortificată a aşezării acoperea o suprafaţă de peste 30 de hectare şi, în perioada ei de maximă înflorire, adăpostea o populaţie de 30.000 de suflete. Chiar şi acum, după aproape două milenii, vestigiile vechiului oraş roman, scoase la iveală de arheologi, sunt încă surprinzătoare(se estimează că doar 10% a fost dezgropat). Pentru acea perioadă, imaginea oraşului trebuie să fi fost de-a dreptul impresionantă. Fortificaţiile masive erau construite conform subtilităţilor specifice ingineriei militare romane.
Intrarea principală era flancată de “Tetrapillum”. Asemănătoare unui arc de triumf, această poartă avea coloane cioplite din marmură albă, înalte de 8-10 metri, care susţineau un fronton triunghiular înalt şi el de aproape trei metri. La vedere, în mijlocul oraşului, loc de cinste, exista o statuie a împăratului Traian, reprezentat într-un car de luptă tras de patru cai. Confecţionată din bronz aurit, chiar şi această statuie singură trebuie să fi fost impresionantă. Ceva mai târziu, în apropiere, au fost înălţate statuile, tot din bronz aurit, ale celorlalţi împăraţi, dar şi ale unor înalţi funcţionari imperiali. În centrul oraşului fortificat exista Palatul Augustalilor, Amfiteatrul, Forumul, diverse temple, precum şi multe alte edificii publice, dar şi particulare. Numai amfiteatrul avea o înălțime de circa 10 metri și era proiectat astfel încât să încapă în el peste 6.000 de persoane! Exista la Sarmisegetusa şi “Domus Procuratoris”, reşedinţa “procuratorului financiar” al provinciei, funcţie echivalentă celei deţinute în Iudeea de celebrul Pillat Pontius. Aşezarea beneficia de un sistem de canalizare complex, ale cărui urme se regăsesc şi în ziua de astăzi. În plus, la fel ca orice alt oraş roman care se respectă, Ulpia Traiana avea şi “Therme”, băi publice cu apă rece şi apă caldă plus saune cu aburi.
În secolele care au urmat, administraţia imperială a părăsit Dacia. Mai târziu, chiar şi Roma însăşi a pierdut poziţia de putere mondială. Cu toate acestea, chiar şi după decăderea impresionantei cetăţi, urmele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa au rămas în picioare sub forma unor ruine spectaculoase. Pe la 1495, preotul Ioannes Mezerzius a adunat toate inscripţiile latine pe care le-a găsit prin zonă. Peste alte câteva secole cercetarea monumentelor a fost preluată de istoricul transilvănean Stefanus Zamosius şi de italianul Aloysius Ferdinand Marsigli, ofiţer aflat în slujba împăratului Austriei. Primele investigaţii cu adevărat ştiinţifice s-au făcut în anul 1832, când Iohan Michael Ackner a descoperit în interiorul oraşului un mozaic antic de 8,14 x 6,45 metri, pe care era reprezentată zeiţa Victoria, împreună cu alte divinităţi romane. Alte săpături arheologice sistematice au fost făcute în perioada 1881-1883, după ce la Deva s-a înfiinţat Societatea de istorie şi arheologie a judeţului Hunedoara. Alte cercetări au mai fost făcute în zona după integrarea Transilvaniei în România. Între 1926 şi 1936, investigaţiile ştiinţifice de mare amploare au fost conduse de arheologul Constantin Daicoviciu, care la un moment dat l-a adus acolo chiar şi pe Regele Carol al ll-lea. Lucrările arheologice de mare amploare au fost reluate în anul 1973 în speranța dezvăluirii vieții fascinante a orașului din care a iradiat civilizația Romei în toată lumea dacilor.
