Pe 24 februarie 1945 a avut loc la București o demonstrație a Frontului Național Democrat(controlat de comuniști), în cursul căreia grupuri de instigatori pro-Moscova au deschis focul asupra armatei și civililor. La orele 22, generalul Nicolae Rădescu se adresează prin radio națiunii. A fost cea din urmă cuvântare rostită liber de un prim-ministu român. Faptul nu se va mai repeta aproape 45 de ani. Țara a auzit adevărul, în cuvinte încărcate de emoție.

”Frați români,

Cei fără de neam și fără Dumnezeu, așa cum i-a botezat poporul(în limbajul colocvial membrii FND erau porecliți cei Fără Neam și Dumnezeu), au pornit să aprindă focul în țară și s-o înece în sânge. O mână de inși, conduși de doi venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, caută să supună prin teroare neamul. Vor cădea striviți. Acest neam care a știut întotdeauna să-și apere ființa nu se va lăsa îngenunchiat de câțiva neisprăviți. Sub masca democrației, democrație pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste hiene fioroase nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea țării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul țării. Voi avea în curând prilejul să vorbesc de toate. Astă seară voi spicui doar pe cele petrecute astăzi, fiindcă vreau să spulber toate infamiile care au început să fie aruncate asupra mea și asupra armatei, în scopul de a ascunde odioasele lor crime. Din informațiile mele de până acum, în urma celor petrecute în provincie și în Capitală, vă aduc la cunoștință următoarele:

La Craiova, grupuri armate au atacat puternic prefectura și au luat-o cu asalt. La Caracal, mica dar viteaza garnizoană a rezistat cu îndârjire atacului dat, astfel că prefectura a putut fi salvată. În Brașov au devastat o cooperativă. În Capitală crimele lor nu vor putea fi cunoscute în întregime decât mâine. Au tras focuri în Palatul regal, două gloanțe pătrunzând în cabinetul mareșalului palatului. Au tras și în Prefectura Poliției Capitalei și au atacat Palatul Ministerului de Interne, unde mă găseam, un glonte pătrunzând lângă masa mea de lucru. Acum trei sferturi de oră, un grup ce manifesta simpatie și adeziune a fost atacat cu focuri de armă, dintr-o mașină și sunt 2 morți și 11 răniți. Acestea sunt pe scurt faptele petrecute azi. Criminalii care săvârșesc astfel de nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei, care, după spusele lor, ar fi la originea provocărilor. Afirm cu toată tăria că nu poate fi o insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul categoric să nu riposteze decât dacă este atacată și ea a făcut ceva mai mult: peste tot unde a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare.

În ceea ce mă privește am făcut tot ce este cu putință să împiedic orice tulburare. Am interzis adunarea populară proiectată de național-țărăniști și am lăsat liberă demonstrația de stradă a F.N.D-ului, anunțată dinainte. Sufletul negru al celor fără neam și Dumnezeu nu a șovăit să se încarce cu noi păcate. Acestea sunt faptele, aceștia sunt oamenii care le-au săvârșit. Putem însă să ne mulțumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa lui Dumnezeu? Fără îndoială că nu. Ca un singur om trebuie să ne ridicăm și să facem față primejdiei. Eu și cu armata ne vom face datoria până la capăt. Fiți și voi la posturile voastre”. Evenimentele din 24 februarie au fost confirmate și raportate de reprezentanții SUA. ”Din informațiile obținute de misiunea SUA apare limpede că armata română nu a tras primele focuri iar atunci când s-a tras asupra ei, a tras întâi în aer”, conchide reprezentantul politic al SUA la București. ”…Apare cu claritate că împușcăturile au început dinspre marginile masei de oameni, de la demonstranții înșiși și de la o patrulă rusescă, iar aceasta socotindu-se provocată, a tras, rănind mai mulți. Faptul pare confirmat de tipul de rană, provocată de pistoale cu un calibru ce nu aparține armatei române”, menționează un alt raport american.

Comisia Aliată(sovietică) de Control reacționează de îndată. La orele 23, un colonel sovietic vine la Ministerul de Interne și cere generalului Rădescu să se prezinte la Comisie ”într-o chestiune urgentă și importantă ce nu suferă amânare”. Însoțit de aghiotantul său și de locotenetul magistrat Oreste Dobrotescu, primul ministru s-a dus la Comisia Aliată. S-a întors de acolo la ora 1 noaptea (25 februarie). Comisia i-a reproșat faptul că vorbise la radio fără aprobarea ei. O severă cenzură sovietică a fost impusă a doua zi asupra tuturor comunicațiilor radio românești. Cenzorii sovietici au refuzat pur și simplu să dea drumul la orice relatare a corespondenților străini de presă diferită de versiunea evenimentelor recente lansată de P.C.R. Faptele enumerate de primul minstru al României cât și interpretarea erau exacte. Lipsea un lucru. Comuniștii ”etnici” români erau ferm alături de Ana Pauker și Vasile (Laszlo) Luca. Dej, Bodnăraș, Ceaușescu și alții doreau și ei impunerea cu orice mijloace a regimului comunist. La scurt timp, pe 6 martie 1945, avea să fie instalat de către sovietici primul guvern comunist din România, iar cuvântările radio aveau să fie încătușate de lanțurile cenzurii până în 1989.