După 25 de ani de prietenie cu George Topîrceanu(și 30 de ani de amintiri dureroase), după ce publicase, în 73 de ani de viață(și în 55 de activitate literară), aproape 60 de volume -lucrări originale și traduceri-, Otilia Cazimir a luat loc alături de marii ei prieteni, la masa umbrelor.
Moartea n-a surprins-o. Începuse să-și revadă opera, să-și claseze manuscrisele, să-și trieze corespondența. Pe 13 noiembrie 1964 redactează o epistolă scriitorului George Sanda: ”Vei scoate singur ediția postumă. Ți-o încredințez de pe acum. Va fi o carte a noastră- doi prieteni de departe”. În ultimii ani a încercat să înfrângă moartea, să-și capete liniștea, printr-o mare, unică și dureroasă dragoste de viață și poezie. După cum înseși spunea ”Otilia Cazimir ar vrea să mai scrie…Versuri. Așa gâfâind, sufocându-se, aproape murind”. George Topîrceanu a murit într-o vineri, 7 mai 1937 la ora 13:30. Otilia Cazimir a trecut la cele veșnice în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30. George Topîrceanu suportase în ultimele luni durerile unei boli năpraznice. Otilia Cazimir, mai ales după moartea mamei sale în 1942, a suferit ”de un dezechilibru glandular, cu hipercalcemie, hipertensiune, stare rea a ficatului și mai ales un surmenaj accentuat”. ”Am impresia că inima nu-și face datoria, că luptă ca să și-o facă. Uneori o aud noaptea bătând în pernă. Am avut cu câteva luni în urmă, intermitențe (câte 8-10 pe minut). Acum au dispărut”. Ultimul martor al celor din urmă clipe trăite de scriitoare(alături de nepoata ei dr. Alice Groholski care a îngrijit-o cu devotament) a fost preotul Grigorie Constantinescu, prieten vechi și de aleasă delicatețe:
”Miercuri noaptea la ora 1:30 un telefon ne trezește: Veniți repede la Didica, anunță Alisa. În Bucșinescu (o stradă din Iași) ca întotdeauna lumină, dar nu numai în odaia scriitoarei poetă, ci în toată casa. Cu capul plecat la marginea patului, Otilia Cazimir sufla greu, încearca să spună ceva ce noi n-am înțeles. Alisa căuta deznădăjduită să pareze clipa fatală. Cu mâna dreaptă în mâna mea simțesc cum i se oprește viața. Sosesc atunci două salvări cu medici ce nu pot face nimic (…). Pe biroul Otiliei Cazimir, două perechi de ochelari, un teanc de scrisori cu ultima, atunci deschisă, de la eleva Georgescu Liliana din comuna Ștefănești, raionul Telejean, regiunea Ploiești. [Stimată poetă, vreau să vă felicit pentru că iubiți copiii, închinându-le diverse poezii. Sunt elevă în clasa a VII A. Sunt președinta unității de pionieri din comuna Ștefănești. Să știți că la un concurs, anul trecut, recitând poezia ”Cântec de leagăm-cântec de pace”, am obținut premiul întâi].
Alături pe birou, sub o mapă de piele cu albumul scriitorilor și al familiei- opera lui George Topîrceanu, cu dedicația:
”Respectatei scriitoare Otilia Cazimir, a cărei viață se îmbină spiritual cu aceea a lui George Topîrceanu. Omagiu cordial și gratitudine Const. Ciopraga(critic și istoric literar) 25 mai 1966”.
”La mijloc era mapa ei de lucru, cu multe însemnări făcute cu d-l George Sanda”. A doua zi, corpul neînsufețit a fost depus în holul Casei de cultură a tineretului din Iași. Adunarea de doliu a avut loc sâmbătă, 10 iunie la ora 13. Ion Horea, reprezentantul Uniunii Scriitorilor a ținut un frumos discurs. Departe de mormântul lui Topîrceanu -alături de care ar fi vrut și ar fi trebuit înhumată- , departe de mormintele lui Creangă sau Garabet Ibrăileanu, în apropierea uneia din aleile principale, sub florile sutelor de mâini care i-au acoperit pământul proaspăt, Otilia Cazimir și-a găsit linișta în marea trecere de-a lungul eternității literare. ”Sfârșitul a găsit-o la aceeași masă de lucru la care viața și harul talentului i-au surâs acum o jumătate de veac”. În necrologul publicat în revista ”Cronica” (al cărei membră fondatoare a fost) se spune :”Otilia Cazimir face parte din patrimoniul de aur al acestui oraș”.
