Începând cu 8 mai 1945, Europa se trezea dintr-un coșmar ce începuse în 1939. Un lung proces de reconstrucție, reconciliere și redescoperire a libertății începea. Ceea ce nimeni nu realiza, era că un avanpost uitat al celui de-al treilea Reich rezista în zona arctică, la 3000 de km. de ruinele Berlinului.
În septembrie 1944, vasul Karl J. Busch și submarinul U-307 începeau operațiunea Haudegen (spada). Navele au plecat din portul norvegian Tromso cu destinația arhipelagul Svalbard. Drumul era unul periculos. Misiunea era atât de secretă încât unitatea nu a primit nici măcar nume sau număr, iar referirile la ea se făceau doar după numele de cod al misiunii. Germanii au reușit să treacă rapid de blocada Aliată din preajma coastelor norvegiene. Pe 9 septembrie 1944 și-au ridicat tabăra pe insula estică a arhipelagului și au început să transmită informații meteo către Tromso. Aflarea vremii din nordul îndepărtat era vitală deoarece aerul din zona Islandei este foarte important în determinarea mișcărilor atmosferice din Atlanticul de nord. Dacă aveai oameni în insula Spitzbergen, atunci posedai un mare avantaj. Toate informațiile trimise erau codate. Pe lângă ajutorul care era oferit submarinelor din Atlantic aflate în luptă cu vasele aliate, s-a putut planifica și ofensiva din Ardeni, ultima încercare de rupere a frontului vestic. Atacul a pornit pe 16 decembrie 1944 iar germanii au avut inițial succes datorită vremii nefavorabile ce nu a permis Aliaților să își folosească aviația. Toate informațiile meteo veniseră din Spitzbergen. “Războiul meteo” i-a determinat pe Aliați să trimită nave în zonă pentru a le distruge tabăra, dar forța expediționară nu a reușit să îi găsească.
Cei 11 germani au rămas din luna mai 1945 izolați de restul lumii. Au mâncat conserve, au îndurat vânt necruțător, temperaturi de -40 de grade celsius, s-au luptat cu urșii polari și s-au predat, mai bine-zis au fost salvați, în septembrie 1945. Din mai 1945 au pierdut contactul cu Tromso. De abia în august au putut transmite un semnal SOS. Autoritățile norvegiene au rugat un căpitan de vas de vânătoare de foci să se ducă sa îi salveze. Astfel, putem spune că războiul în Europa s-a terminat de fapt pe 5 septembrie 1945, când germanii au fost colectați de vasul scandinav. Astfel cei aleși cu multă grijă pentru misiune, au trăit o experiență unică pe insulă. Heinz Schneider, era caporal în Marina Germană și era expert în manevrarea echipamentelor meteo. Pe la mijlocul lui 1944, a auzit că serviciul de meteorologie avea nevoie de voluntari. Împătimit al schiului, s-a oferit fără să ezite. “La auzul că se căutau oameni pentru o misiune în ținutul frigului și al gheții am decis că trebuie să mă duc. Iubeam schiul și iarna”. Siegfried Czapka, un membru al expediției, își amintește: “Tot ceea ce știam era că mergeam undeva unde era zăpadă și gheață. Asta putea însemna doar Arctica. Eram un tânăr în căutarea unei aventuri”.
Odată ajunși pe insulă a început o aventură demnă de un roman. Urșii polari reprezentau o problemă la care nu se prea așteptau. În dese rânduri au fost atacați. De fiecare dată când ieșeau să lucreze își luau armele la ei. Au împușcat patru și apoi au avut grijă de puii rămași orfani. În lungile nopți arctice învățau despre știință, geografie, filosofie și matematică de la șeful expediției, Dr. Wilhelm Dege. Schneider spune: “Wilhelm Dege era un om foarte educat și a petrecut mult timp învățându-ne pe noi despre o sumedenie de lucruri. Credea că asta era adevărata lui misiune”. Czapka spune: “Cel mai rău lucru era că nu știam ce se întâmpla cu familiile noastre, iar ele nu știau despre noi. Toată operațiunea era secretă astfel încât nu aveau nici cea mai mică idee unde suntem. Marina le spunea o dată pe lună că suntem sănătoși, însă doar atât”.
Pe 8 mai au primit un mesaj de la Tromso conform căruia războiul se sfârșise. Li s-a ordonat să distrugă materialul explozibil, documentele secrete și să trimită rapoartele meteo necodate. Chiar și lumea postbelică avea nevoie de informații meteo. Apoi tăcere. Temerarii germani erau izolați, având la dispoziție doar o barcă cu vâsle. Deși aveau provizii pentru doi ani, nu îi încânta cu nimic să fie izolați aproape de Poul Nord. La început au așteptat semnal din orice direcție. Dar nu au auzit nimic. Czapka spune: “Eram foarte îngrijorați de situația de acasă. Ne temeam că ai noștri au fost omorâți în raidurile aeriene. Auzisem despre ele că ne distrugeau orașele zi și noapte. Nu știam dacă îi vom găsi vii sau morți”. Într-un final, au început să emită și pe canalele Aliaților. Norvegienii i-au auzit într-un final și au rugat un vas de vânătoare de foci să se ducă și să accepte predarea germană. Nava a ajuns acolo pe 11 septembrie, la un an de la sosirea germană și la patru luni de la sfârșitul războiului în Europa.
Czapka spune Au ajuns exact la timp. Încă vreo câteva săptămâni și gheața ar fi făcut imposibilă venirea lor și am fi petrecut încă o iarnă acolo. Predarea ultimei unități germane a fost una cordială. Schneider relatează Norvegienii au venit la mal și am avut o masă copioasă împreună. Comandantul a spus la sfârșit Presupun că trebuie să ne predăm acum. Nimeni se știa cum trebuia să procedăm. Dr. Eckhard Dege, fiul comandantului german spune Tatăl meu a spus că se predă. A scos pistolul și l-a pus pe masa din fața căpitanului norvegian. Acesta a spus Pot să îl păstrez? Tata i-a spus că poate să facă asta deoarece ei erau ultimele unități germane care se predau. Cei 11 au fost duși în Norvegia, ținuți prizonieri câteva luni până s-au întors în Germania. Au fost șocați de cele găsite. Schneider, din Dresda, nu putea crede ce vedea:” Auzisem că Dresda fusese bombardată și credeam că nu era mai rău ca în alte locuri. Doar când am ajuns acolo am văzut distrugerile. Era o priveliște de groază”.
Stația metro este și azi intactă și folosește ca refugiu pentru cei izolați în Spitzbergen. Echipa de 11 a fost divizată de Războiul Rece iar Cortina de Fier a împiedicat reîntâlnirea celor temerarilor.
surse
http://www.scotsman.com/news/world/surrender-the-last-germans-to-give-up-1-1400530
http://www.kvhslovensko.6f.sk/haudegen.html