Viața pe un peron…acum un veac


Gara Pitesti

Calea ferată a adus, între altele, gara, locul unde parcă mereu se întâmpla ceva acum un veac. Venea lume, pleca lume, iar pentru o clipă destine se întâlneau şi se despărţeau. Gara e a locului unde e ridicată şi, în acelaşi timp, a tuturor celor care călătoresc. Unele gări reprezentau minuni arhitectonice, altele – doar clădiri funcţionale.

Gara Craiova

Gara Craiova

La 1900, gările erau mai mult funcţionale. Dar unele aveau personalitate: la Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Târgovişte, Galaţi sau Craiova… Era o epocă de optimism generalizat iar gările intrau în planurile de modernizare ale arhitecţilor şi inginerilor, totul sub acoperirea financiară a bugetului, la capitolul cheltuielilor extraordinare. Mai era şi o problemă de prestigiu. Cum puteai să faci la Burdujeni o gara mică şi insignifiantă din moment ce la Iţcani, în cealaltă parte a Sucevei, austriecii construiseră (pe pământ românesc) o clădire arătoasă? Răspunsul era, cum a şi fost, o construcţie şi mai impunătoare. Arhitectura gărilor era, de cele mai multe ori, una standard. Unele gări au o notă distinctivă.

Gara Burdujeni

Gara Burdujeni

Interior al garii Burdujeni

Interior al garii Burdujeni

La Ploieşti, de pildă, aceasta e dată de un restaurant cu trei săli, corespunzătoare claselor de călători (până în anii 70 ai secolului XX, erau trei clase în trenurile din România), cu o grădină de vară, un chioşc de fructe şi răcoritoare şi un debit de tutun. Restaurantul acesta din Ploieşti dobândeşte o notorietate naţională. Evocând nostalgic Vechea Românie, Tudor Arghezi scria că în două locuri se mânca bine: în restaurantele gărilor din Ploieşti şi Iaşi. La Ploieşti, între 1882 şi primul război mondial, restaurantul i-a fost concesionat lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Concesiunea i-a fost dată prin intervenţia lui Zamfir Arbore, ziarist cu concepţii socialiste ca și Gherea, care era redactor la unul dintre ziarele liberalilor, pe atunci la putere. Odată obţinută, concesiunea a fost reînnoită cu sprijinul lui T. Maiorescu în 1890 (liderul Junimii nu îi este adversar decât în domeniul criticii, nu şi al manifestării sociale), iar în 1909 cu al lui V.G. Morţun, fostul socialist devenit ministru. Dincolo de prieteni susţinători, Gherea chiar are talent managerial.

Gara din Ploiesti la 1900

Gara din Ploiesti la 1900

Lui Paul Zarifopol, îi scria cât de dificil era să conduci un restaurant într-o gară: “Zgomotul de la gară, fluerul maşinilor, dangătul clopotelor, fuga cu care intră şi trec pasagerii prin restaurant, necesitatea de a servi în zece minute o mulţime de oameni, a încasa parale, nervozitatea, graba şi frică pasagerilor de a nu pierde trenul, toate acestea creează o atmosferă de adevărată nebunie”. Gala Galaction îl apără de rău voitori în 1916, apropo de atitudinea sa față de război și ceea ce urma să facă România, el fiind pro neutralitate. Galaction spune: ”Din pricina restaurantului de la Ploiești îndurăm azi în România câte îndurăm”. Iată că era dificil, dar Gherea se descurca. El a introdus servirea pe peronul gării sau direct în vagoane pentru călătorii care nu doreau să coboare, a recurs la mici cadouri pentru funcţionarii C.F.R. care întocmeau mersul trenurilor pentru ca acestea să staţioneze suficient timp la Ploieşti, dar şi pentru personalul gării, pentru ca uneori trenurile să plece mai devreme şi să se elibereze mesele în vederea sosirii altor clienţi.

Gara din Constanta

Gara din Constanta

În acelaşi timp, Gherea a diversificat meniul. Se serveau produse de patiserie, fripturi, sandwich-uri, toate de bună calitate, apreciate şi de călători, şi de elita ploiesteană care umplea seară de seară prima clasa a restaurantului. Venea lume fel de fel la acest restaurant și discuțiile erau de tot soiul, de la agricultură la politica internațională. A circulat și o presupusă întâmplare. Un chelner mai tânăr se duce la șeful de gară pentru aprobarea listei de bucate, dar acesta lipsea de la birou. Era prezent prezent primul ministru D.A. Sturdza care îl aștepta pe șef. Chelnerul spune, confundându-l bineînțeles: ”Să trăiți. V-am adus lista restaurantului la aprobare”. Sturdza răspunde: ”Bine, bre, dar chiar și lista de bucate a restaurantului trebuie să o aprobe primul ministru?”. Politicianul ia totuși lista, o aprobă și o dă tânărului uluit. Nu se știe dacă întâmplarea a fost reală, Sturdza neavând simțul umorului.

Dimitrie Sturdza

Dimitrie Sturdza

Chiar şi Carol I, în 1897, cu prilejul dezvelirii statuii Vânătorilor, vizitează restaurantul şi gustă din produse. “Da, spune el, aici se mănâncă bine”. B.P. Hasdeu, şi el client uneori al restaurantului, aprecia că mâncarea de aici era “deasupra oricărei critici”, aluzie la profesia de bază a patronului. Pentru că, desigur, faima restaurantului era dată înainte de toate de notorietatea lui Gherea, dar şi a prietenilor săi literari: I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Barbu Delavrancea, George Coşbuc, Constantin Bacalbaşa, Dimitrie Anghel, Ștefan Octavian Iosif, Constantin Stere, V.G. Morţun, clienţi frecvenţi ai restaurantului ploieştean.

Constantin Dobrogeanu Gherea

Constantin Dobrogeanu Gherea

Era ceva pentru oricine să ia cina lângă scriitorul a cărui carte tocmai o lăsase pe masă de acasă. Calea ferată sporea gloria României şi aduna gloriile țării.

Carol I primind onorul in gara Focsani (1912)

Carol I primind onorul in gara Focsani (1912)

Leave a Reply