Vlad Țepeș s-a bucurat de un renume european manifestat printr-o abundentă producție literară, răspândită încă din a doua jumătate a veacului al XV-lea în centrul și Răsăritul continentului. Personalitatea sa complexă, puternică și oarecum contradictorie a devenit celebră încă din timpul vieții când Matia Corvin, regele maghiar care primise mari subsidii din partea Apusului pentru a susține lupta antiotomană, a inițiat o campanie de propagandă menită a justifica abandonarea acțiunii la care se angajase. În acest scop, regele Ungariei a încurajat difuzarea în Europa a așa numitelor narațiuni germane(săsești) care urmăreau compormiterea domnitorului vlah, din cauza măsurilor aspre întreprinse de acesta împotriva negustorilor sași. Drept răzbunare, povestirile au ales și au prezentat din viața lui Țepeș – cu multe exagerări- doar faptele de cruzime, înfățișându-le fără explicații. Lipsa motivelor îl făcea pe Țepeș să pară drept un om care își urmărea doar satisfacerea instinctelor criminale și exprimarea celor mai sadice idei de tortură.
„După anul 1456 de la nașterea lui Hristos, Dracula a săvârșit multe lucruri stranii, înspăimântătoare și barbare. Apoi bătrânul guvernator al Ungariei porunci uciderea lui Dracula cel bătrân. Și Dracula cu fratele său și-a lepădat credința lor și au făgăduit și jurat să treaca la creștinism pe care să-l apere și să-l păstreze. În același an Dracula a fost înscăunat domn în Valahia și porunci uciderea voievodului Laslo, care el însuși fusese domn aici. Îndată după aceea Dracula a dat foc în Transilvania și în Țara Bârsei în satul cu numele Benești și a luat cu el, în țara lui în Valahia, femei și bărbați, tineri și bătrâni ferecați cu lanțuri de fier și aici i-a tras pe toți în țeapă. De asemenea, a poruncit ca toți bărbații tineri care au fost trimiși în țara sa pentru învățarea limbii să fie închiși într-o cameră și să fie arși; aceștia să fi fost vreo patru sute. Apoi a făcut pace și în același timp a pus să fie trași în țeapă negustori și cărăuși din Țara Bârsei.
El a stârpit de asemenea un neam întreg și a tras în țeapă de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Și pe unii din oamenii săi i-a aruncat dezbrăcați într-o groapă până la brâu și apoi a poruncit să fie străpunși, pe câțiva i-a înfipt și i-a jupuit. Apoi l-a prins pe Dan cel tânăr și i-a poruncit să sape groapa și a pus să i se cânte după legea creștinească și a poruncit să i se taie capul lângă această groapă. De asemenea, au fost trimiși în Valahia soli din regatul Ungariei și Saxoniei și Transilvaniei, în număr de 55. Pe aceștia, Dracula i-a lăsat să aștepte 5 săptămâni și porunci să li se facă acestora țepi pentru adăpost; astfel că aceștia s-au aflat în mare neliniște. Aceasta a făcut-o pentru că îi era frică de trădare. Între timp, merse în Țara Bârsei și distruse grânele și toate cerealele; porunci să fie arse și porunci prinderea populației și o duse în afara Brașovului, așa numit, astfel a lucrat Dracula la capela Sf. Iacob. El a poruncit să se ardă mahalaua orașului și pe când se făcu dimineață în ziua următoare, porunci tragerea în țeapă lângă capelă sub munte, a femeilor și bărbaților, tinerilor și bătrânilor și s-a așezat la mijloc printre ei și a luat cu bucurie masa de dimineață.
Apoi a poruncit arderea bisericii Sf. Bartolomeu și toate podoabele și potirele dinlăuntru le-a luat acasă. Mai mult, el a trimis pe unul din căpitanii săi în satul numit Codlea, ca să-l ardă. Dar acel căpitan nu a putut da foc satului din cauza împotrivirii țăranilor și se reîntoarse acasă la Dracula și grăi: Eu nu am putut îndeplini ceea ce mi-ai poruncit. Pe loc porunci tragerea în țeapă a acelui căpitan. De asemenea, negustori și alți oameni cu mărfurile lor venind din Țara Bârsei către Dunăre la Brăila – aceștia au fost în număr de șase sute – pe aceștia toți Dracula a poruncit să fie trași în țeapă și a poruncit să li se ia bunurile. De asemenea, a pus să se facă un cazan mare și deasupra a făcut scânduri cu găuri și a pus oamenii să vâre capetele prin acestea și astfel i-a închis și a pus să se umple cazanul cu apă și sub cazan a pus să se facă un foc mare și astfel a lăsat oamenii să urle amarnic până ce ei chiar au fiert și murit. Înspăimântătoare, îngrozitoare, de nespus torturi a născocit el. A pus să fie trași împreună în țeapă mamele cu pruncii sugând la sân până ce pruncii mureau zbătându-se la sânul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sânii și a împins pruncii cu capetele prin aceștia și astfel i-a tras în țeapă pe amândoi […]” Aceste narațiuni s-au bucurat de o mare atenție în țările germane la sfârșitul veacului al XV-lea și în primele decenii ale secolului următor, când au fost tipărite numeroase ediții în limba germană.
Paralel și independent de aceste invenții bolnăvicioase au fost și alte tradiții ce-i lăudau lupta pentru întronarea dreptății și fapta vitejească. În aceste producții literar-istorice cruzimea lui Țepeș nu mai este nemotivată precum în narațiunile germane, fiind pusă în slujba unui ideal politic de întronare a dreptății și a cinstei. În afara unor cornicari străini precum A. Bonfini sau L. Chalcocondil, această latură a personalității lui Țepeș a mai fost pusă în lumină și de autorul necunoscut la povestirilor slavone privitoare la viața lui Dracula manifestând mare admirație pentru voievod, aceasta înregistrând și câteva legende despre viața și faptele sale, prezentându-l ca un domn aspru, dar drept. Aceste legende au răspândit în Răsărit imaginea unui alt Dracula, văzut ca un model de suveran autoritar, un justițiar care folosea măsurile cele mai dure pentru întărirea puterii centrale, pentru întronarea ordinii și a cinstei în țara pe care o conducea.
“A fost în Țara Muntenească un voievod creștin de credință grecească, anume Dracula pe limba românească, iar pe a noastră, diavol, atât era de rău. Precum i-a fost numele, așa și viața.
VII. Odată a venit un oarecare negustor străin din Țara Ungurească la cetatea lui. Și după porunca lui a lăsat căru]a lui pe ulița orașului, înaintea casei și marfa lui în căruță, iar el însuși dormea în casă. Și a venit cineva și a furat din căruță 160 de ducați de aur. Negustorul s-a dus la Dracula, și i-a spus de pierderea aurului. Darcula i-a spus: „Du-te, în această noapte vei afla aurul“. Și a pornit să se caute hoțul prin tot orașul, spunând: „Dacă nu se afla hoțul, atunci voi nimici tot orașul“. Și a poruncit ca să aducă aurul său, să-l așeze în căruțâ în timpul nopții și a mai adăugat un zlot. Negustorul sculându-se, a găsit aurul și a numărat o dată și de două ori; s-a aflat un zlot mai mult. Și s-a dus la Dracula și i-a spus: „Stăpâne, am găsit aurul. Și iată, este un zlot mai mult, care nu este al meu“. Atunci au adus și pe hoț cu aurul. Și a spus negustorului: „Mergi în pace, dacă nu mi-ai fi spus despre un zlot, eram gata să te pun în țeapă cu acest hoț“. […]
IX. Odată mergând el pe drum a văzut la un oarecare siromah (sărac) o cămașe foarte ruptă. Și l-a întrebat: „Oare ai femeie?“ El a răspuns: „Am, stăpâne“. El a spus: „Du-mă în casa ta, s-o văd“. Și a văzut pe femeia lui, tânără fiind și sănătoasă. Și a spus bărbatului ei: „Oare ați semănat in“? El a răspuns: „Stăpâne am mult in“ și i-a arătat mult in. Și a spus femeii lui: „De ce ești leneșă față de bărbatul tău; el este dator să semene și să are și să te hrănească, iar tu ești datoare să faci bărbatului tău îmbrăcăminte curată și frumoasă, iar tu nici cămașă nu vrei să-i faci, sănătoasă fiind la trup. Tu ești vinovată, iar nu bărbatul tău. Dacă bărbatul nu ar fi semănat in, atunci bărbatul tău ar fi fost vinovat“. Și a poruncit să-i taie mâinile și trupul ei să-l puie în țeapă. […]”.
XI. Odată a venit la dânsul un sol de la craiul unguresc Matiiaș, om mare, boier, de neam polon și i-a poruncit să stea cu el la masă între leșurile acelea. Și lângă dânsul se afla o țeapă foarte groasă și înaltă, aurită peste tot. Și a întrebat Dracula pe sol: „Spune-mi, de ce am făcut așa această țeapă“? Solul atunci s-a înfricoșat tare și a spus: „Stăpâne, așa mi se pare, vreun om mare a greșit în fața ta și vrei să-i faci moarte mai cu cinste decât a celorlalți“. Dracula a spus: „Adevărat ai spus. Tu ești solul regal al marelui stăpân, pentru tine am făcut această țeapă“. El a răspuns: „Stăpâne, dacă voi fi făptuit ceva vrednic de moarte, fă ce vrei, căci ești judecător drept, nu tu vei fi vinovat de moartea mea, ci eu singur“. Dracula a râs și a spus: „Dacă nu mi-ai fi răspuns așa, în adevăr ai fi fost pe această țeapă“. Și l-a cinstit mult și l-a dăruit și i-a dat drumul, spunând: „Ție în adevăr se cuvine să umbli în solie de la mari stăpânitori, căci ești învățat să vorbești cu stăpânitorii cei mari, alții să nu îndrăznească, ci mai
întâi să fie învățați cum să stea de vorbă cu stăpânitorii cei mari“.
Altă latură a personalității lui Țepeș a fost vitejia sa, a cărei faimă s-a răspândit mai ales în sud-estul Europei, cel mai expus primejdiei otomane, unde lupta sa a reprezentat un exemplu demn de urmat. Unul dintre cele mai frumoase omagii l-a adus umanistul polonez de origine italiană Filippo Buonaccorsi- Calimachus, care-l compara pe Țepeș cu vestitul Skanderbeg, numindu-l într-un context “maximum illum inperatorem et ducem Vladisium Draculam”. Unii specialiști de istorie militară, de pildă francezul M. de Follard din veacul al XVIII-lea l-au considerat pe Țepeș drept unul dintre cei mai mari căpitani ai secolului său, argumentându-și afirmația prin celebrul atac de noapte. La începutul secolului al XIX-lea, Johann Christian Engel, care pentru alte personalități ale istorie a avut cuvinte elogioase- este de amintit vibranta evocare făcută de el lui Mihai Viteazul- a pus în circulație narațiunile germane privitoare la Dracula, publicându-le în “Geschichte der Moldau und Walachey “(1804). Pentru cititorii acestei lucrări, redactată cu multă seriozitate altminteri, Vlad Țepeș a redevenit un tiran crud și sângeros.
Câteva versuri ale lui Victor Hugo l-au evocat apoi pe domnitor, dar celebritatea a fost asigurată de romanul Dracula(1897) al scriitorului irlandez Bram Stoker, aflat la originea multor legende actuale privind la contele-vampir (domnitorul nu era conte). Apropiindu-ne de prezent, opere de ficțiune literară și pelicule cinematografice au implantat, în conștiița publicului neavizat și dornic de senzație din întreaga lume, această imagine unilaterală a unei personalități puternice dar care era însetată de sânge nevinovat. Vlad Țepeș a fost oricum un om al epocii sale. În tot evul mediu european au existat regi autoritari care au făcut mult mai multe fapte de cruzime decât domnitorul nostru.
surse
Istoria românilor, vol IV, editura Enciclopedică, București, 2001
Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, editura Corint, București, 2001