„Duşman” şi „prieten” al NATO
Atitudinea lui Ion Iliescu faţă de NATO a fost oscilantă. În 1999, în calitate de lider al principalului partid de opoziţie, PDSR, a înfierat, cu mânie proletară, intervenţia militară americană în Kosovo. Scopul său a fost acela de a-i aduce prejudicii de imagine preşedintelui Emil Constantinescu, a cărui funcţie o viza. După ce a câştigat în 2000 un nou mandat de şef al statului, Ion Iliescu a susţinut puternic ideea integrării României în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales după 11 septembrie 2001.
Tandem cu Năstase pentru integrarea în UE
În 2004, la sfârşitul ultimului său mandat de preşedinte, România a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. A fost practic ultimul mare examen înainte de primirea efectivă în comunitatea europeană, în 2007. Deşi meritul îi aparţine, în mare parte, guvernului Adrian Năstase, contribuţia lui Ion Iliescu la procesul de integrare europeană nu poate fi neglijată. În calitate de preşedinte al României, el a sprijinit acest proiect dificil, prin mijloacele constituţionale avute la dispoziţie.
A asigurat transferul democratic de putere din 1996
Primul transfer democratic de putere, în România postcomunistă, a avut loc pe 29 noiembrie 1996, când Ion Iliescu a părăsit Palatul Cotroceni şi i-a cedat funcţia lui Emil Constantinescu. Evenimentul pare astăzi banal, dar, pentru acele vremuri, era o procedură inedită. Înainte de a pleca, Iliescu a avut o scurtă discuţie cu Emil Constantinescu, dar niciunul dintre ei nu a oferit detalii. Fostul preşedinte a plecat de la Cotroceni, iar liderul CDR s-a plimbat prin palat alături de susţinătorii săi şi de ziarişti.
Sărac şi cinstit
„Sărac şi cinstit”. Fără îndoială, sintagma este cea mai puternică trăsătură a brandului Ion Iliescu. De-a lungul carierei sale, Ion Iliescu a fost rezistent la tentaţiile de îmbogăţire, pe care sistemul politico-economic corupt din acea vreme le-ar fi satisfăcut. Pe cât de cinstit a fost Iliescu, pe atât de tolerant a fost cu flagelul corupţiei, care a acaparat instituţiile statului. Exemplul personal dat de Ion Iliescu nu a fost urmat de mulţi politicieni, în special social-democraţi.
Împăcare istorică cu Regele
În 1992, Regele Mihai I a primit de la autorităţile române dreptul de a reveni în România, pentru a prăznui Paştele. Popularitatea Regelui l-a îngrijorat pe Iliescu, motiv pentru care fostul suveran a fost întors de pe Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia. În 2001, pentru a şterge această pată din carieră, Ion Iliescu l-a invitat pe fostul suveran la inaugurarea Galeriei de Artă Modernă, spunând că este „un gest normal, fi resc, menit să pună capăt celor 11 ani de încrâncenare în viaţa politică românească”.
Acuzat pentru morţii Revoluţiei
Crimele săvârşite după 22 decembrie 1989 l-au adus pe Ion Iliescu în faţa procurorilor. A fost pus sub acuzare, oficial, în februarie 2009, iar mărturia învinuitului se întinde pe 14 pagini. Lui Iliescu şi altor foşti militari li se impută moartea a 942 de persoane care au continuat să lupte pentru libertate după 22 decembrie, când dictatorul cedase deja puterea. „Dacă aş fi închis în dosarele Revoluţiei, ar protesta întreaga ţară”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu pentru BBC, întrebat despre evenimentele din 1989.
Mulţumirile aduse minerilor pentru „conştiinţă civică”
Cu toate că dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost închis, şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu, istoria nu a clasat episodul „Romexpo”. După violenţele petrecute în Piaţa Universităţii, care s-au soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare, fostul preşedinte le-a mulţumit minerilor pentru „toată atitudinea de înaltă conştiinţă civică”. După rezoluţia procurorilor, Iliescu declara: „Vinovaţi sunt cei care i-au incitat pe mineri”.
Primirea şi expulzarea în aceeaşi zi a Regelui Mihai
După ce a preluat puterea, Ion Iliescu a făcut tot posibilul ca revenirea din exil a Regelui Mihai I să fie stopată. Acordarea vizei i-a fost refuzată de mai multe ori pe parcursul anului 1990. În zilele de Crăciun ale aceluaşi an, deşi iniţial i s-a permis fostului suveran să intre în ţară, acesta a fost reţinut de trupele de poliţie pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi expulzat. Fostul monarh nu a mai fost lăsat să revină până în aprilie 1992. Întâmpinat de un milion de oameni, Regele Mihai devenise pentru Iliescu o ameninţare politică. A fost interzis din nou.
Transformarea „eşalonului doi” al PCR în democratizatori
Sub pretextul ”reconcilierii” şi al ”uniunii naţionale” fostul preşedinte a încercat, imediat după Revoluţie, să acrediteze ideea că doar ”eşalonul doi” al PCR poate salva România. ”Cei capabili să reformeze sistemul sunt tocmai cei care aparţin sistemului şi care au căpătat această experienţă generală, pentru că numai ei pot analiza din interior toate pârghiile transformatoare, pe o bază reală”, spunea Iliescu pe 7 ianuarie 1990. Filosofia lui a stat în calea tuturor tentativelor de iniţiere a unei legi a lustraţiei, fapt care a ţinut România în loc.
Demonizarea opoziţiei şi a lui Corneliu Coposu
Răsturnarea dictaturii ceauşiste a venit „la pachet” cu încercarea lui Ion Iliescu de a minimaliza importanţa partidelor istorice care i se opuneau. Luările de cuvânt ăpentru „înfierarea” liderilor opoziţiei au culminat cu acuzaţiile aduse lui Corneliu Coposu, în 1997, la aproape doi ani distanţă de la moartea seniorului. „Cei care au fost la Moscova au fost cei care s-au rupt de URSS, nu cei care astăzi se bat cu pumnul în piept pentru anticomunismul lor. Se ştie foarte bine că fostul preşedinte al PNŢ a fost informator al Securităţii”.
sursa
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ion-iliescu-o-fotografie-neretusata-la-80-de-ani-888297.html