Aderarea României la Tripla Alianță. De ce nu dădea bacșiș Carol I austro-ungarilor.


Harta Romaniei antebelice

Primii cinci ani de independență au constituit pentru România din punctul de vedere al politicii externe o experiență dură. În acest context s-a impus necesitatea unei alianțe suficient de puternice pentru a putea face față presiunilor din exterior. Sud-estul Europei făcuse pași în acest sens. Bulgaria se aliase în condiții dezavantajoase cu Rusia, țarul rezervându-și importante drepturi în organizarea statului slav. Este de menționat că bulgarii nu deveniseră independenți față de Imperiul Otoman, ci abia în 1908 vor face acest pas. Serbia încheiase în 1881 un tratat inegal cu Austro-Ungaria. În aceste condiții, politicienii de la București au căutat și ei un aliat puternic.

Europa la 1883

Europa la 1883

În mod tradițional românii priveau spre Franța. Mulți oameni importanți studiaseră acolo și aveau numeroase contacte la Paris. Franța era însă izolată diplomatic de Germania, mai ales după războiul din 1870-1871. Parisul fusese printre ultimele capitale care recunoscuseră independendeța României. Schimburile comerciale erau la un nivel scăzut. O alianță cu Franța nu prezenta avantaje deosebite. Rusia, se dovedise adversar al României după Războiul de Independență. Campanii de presă potrivnice Bucureștiului și competiția comercială dintre cele două state erau un impediment în constituirea unei înțelegeri. Marea Britanie își manifestase dezinteresul față de zona Balcanilor.

Hartă Austro-Ungaria. Culoare inchisă teritorii austriece, culoare deschisă cele maghiare

Hartă Austro-Ungaria. Culoare inchisă teritorii austriece, culoare deschisă cele maghiare

Dificile erau și relațiile cu Austro-Ungaria. După 1867 în Transilvania s-a trecut la o deznaționalizare forțată. O alianță cu un stat ce oprima câteva milioane de români era de negândit. Singurul stat care oferea avantaje era Germania. Românii nu aveau o simpatie deosebită față de nou-creatul Imperiu German. Acesta era însă principala forță militară a Europei. O apropiere de Germania însemna totuși și o strângere a relațiilor cu Austro-Ungaria. Pentru Germania era important ca Monarhia Dualistă si aibă asigurat fronul sudic. Inițiativa apropierii României de Puterile Centrale a plecat de la Berlin, găsind un ecou favorabil la Viena, înainte de a-l avea la București. Carol I și primul-minstru Ion C. Brătianu au acționat astfel în sensul apropierii de capitalele germane. Puțini oameni politici, printre care o parte din conservatori în frunte cu P.P. Carp și T. Maiorescu, susțineau ideea apropierii de blocul german. În iulie 1883, primul ministru s-a dus în concediu la băile Franzenbad, prilej cu care s-a întâlnit cu Bismarck. Regele Carol I a fost invitat la Berlin ca naș la botezul prințului Wilhelm (viitorul împărat Wilhelm al II-lea). La 18 august, regele, însoțit de Ion C. Brătianu, s-a întâlnit cu împăratul Wilhelm I la Potsdam, exprimându-și dorința ca România să încheie o alianță cu Germania.

Kaiser Wilhelm I.

Regele a fost sfătuit să discute și cu Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, astfel încât delegația română s-a deplasat la Viena. Pe 25 august, cei doi conducători de state, au convenit că o alianță era utilă. Ion Bălăceanu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Viena, avea să-și amintească despre trecerile lui Carol I, prin capitala austriacă. ”Niciodată, dar niciodată, regele și regina nu dădeau un ban bacșiș nici în hoteluri, nici la Curtea Austriei unde li se punea totdeauna la dispoziție un personal complet de oameni și trăsuri. Numai la ocazii mari regele dădea lacheilor imperiali medalia ”Serviciul Credincios” a cărei valoare trebuie să fie de un franc și jumătate. Dar cum Majestățile lor erau doar în trecere, nu îndrăznea nimeni să-i trateze cu răceală de teamă să nu se strice realțiile, în schimb ministrul la Viena, întorcându-se singur pe aceleași drumuri, se vedea silit, de voie de nevoie, să repare neglijența Mjestăților lor”. Motivul pentru care cuplul regal nu oferea bacșiș în Austro-Ungaria era atitudinea potrivnică pe care autoritățile maghiare o aveau față de românii din Imperiu. În 1914 regele spunea că atunci când va suna ora lichidării Austro-Ungariei, adică în maxim 20 de ani, România va lua Ardealul și Bucovina.

Franz Joseph

La sfârșitul lui august și începutul lui septembrie 1883, Ion C. Brătianu a avut întâlniri cu ministrul de externe Gustav von Kalnoky și Bismarck, convenind asupra textului de bază al tratatului, care a fost mai apoi negociat în detaliu. La 13 octombrie a fost definitivat. Pe 18/30 octombrie, miniștrii de externe D.A. Sturdza și Kalnoky au semnat la Viena, în numele împăratului Franz Joseph și al regelui Carol I, tratatul secret prin care România și Austro-Ungaria se angajau să-și vină în ajutor în cazul unui atac neprovocat. Actul cuprindea un preambul și șapte articole. După ce se menționa caracterul defensiv al alianței, cele două părți contractante își promiteau pace și prietenie, că se vor abține de la încheierea unor alianțe sau angajamente îndreptate împotriva uneia din ele și că își vor acorda sprijin reciproc ”în limita intereselor lor”. Articolul 2 stipula obligația pentru Austro-Ungaria de a acorda ajutor României în cazul în care ar fi fost atacată iar Monarhia Dualistă obținea și ea un sprijin în cazul în care ar fi fost atacată de unul din ”statele limitrofe României”, adică Serbia și mai ales Rusia. Problemele militare urmau a fi reglementate de o convenție specială. În caz de război, părțile contractante se angajau să nu negocieze și să nu încheie pace separată. Durata tratatului era stabilită la 5 ani, începând din momentul ratificării, iar dacă nu era denunțat sau una din părți nu cerea revizuirea cu un an înainte, el se prelungea automat cu încă trei ani. Părțile își promiteau secretul asupra tratatului. Germania a aderat la tratat tot pe 18/30 octombrie.

Ion C. Bratianu

Ion C. Bratianu

Interpelat în Parlament cu privire la rezultatul călătoriei în străinătate, Ion C. Brătianu a răspuns eveziv că doar a urmărit apropierea de Germania și că nu s-a semnat vreun tratat. Actul va ieși la iveală abia în 1914. Aderarea României la Tripla Alinață a reprezentat un succes raportându-ne la epoca respectivă. Românii au ieșit din izolarea politică și s-a trecut la consolidarea relațiilor cu aria de civilizație central și vest-europeană. Dezvoltarea legăturilor economice și culturale cu Germania și Austria au influențat pozitiv societatea românească.

surse

Gheorghe Nicolae Cazan, Șerban Rădulescu-Zoner, România și Tripla Alianță : 1878-1914 , editura Științifică si Enciclopedică, București, 1979

Istoria românilor, vol VII, tom II, editura Enciclopedică, București, 2003

Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi, Carol I, editura Enciclopedică, București, 2010

Leave a Reply