Unele dintre cele mai puternice spirite malefice din folclorul românesc sunt Ielele. Credința în Iele este de sorginte slavă, iar în mitologia din răsăritul Europei le întâlnim în: Serbia, Polonia, Cehia, Rusia și Bulgaria. La români, Ielele mai poartă deseori denumirea de Zâne sau Rusalii, însă nu numai. Multitudinea de nume ne dă o idee asupra locului și rolului pe care-l joacă în mentalul arhaic. Credința populară ne spune că Ielele nu trebuie chemate după numele lor adevărat, ci cu alt cuvânt convențional, cunoscut de toată lumea: Nemilostivele, Dânse, Iude, Fetele lui Iuda, Samovile, Vâlve, Nagode, Irodițe, Vânturițe, Vântoase, Fetele Vântoaselor, Stăpânele Vântului sau Irodeice. Pentru ca puterea lor să nu fie covârșitoare, ele au primit nume de laudă sau de dezmierdare: Milostive, Măiestre, Zâne Milostive, Zâne Măiestre, Doamne, Domnițe, Bune, Puternice, Fete Frumoase, Frumoase, Frumușele, Fetele Câmpului, Fetele Codrului, Fetele lui Șandru, Viteze, Harnice, Sfinte, Sfinte Mari, Șoimane sau Șoimance.

Aceste spirite au o multitudine de atribute, uneori contradictorii. Unele credințe ne spun că ar fi niște babe urâte, altele că ar fi fecioare frumoase. Miturile populare spun că ele umblă de Rusalii. Altele din contră, că umblă și în alte zile ale anului. Pe unde se plimbă ele? Din nou, anumite mituri spun că doar prin locuri alese, în schimb altele că umblă peste tot. Conform înțelepciunii populare, ele sunt fiicele lui Rusalim-Împărat (personificare a cetății Ierusalim) și că urăsc pe creștini, pentru că aceștia, ca supuși ai tatălui lor, au trecut la creștinism. Oltenia ne oferă o legendă care duce originea Ielelor și mai departe: ”A fost odată un împărat mare și tare, care avea trei fete. Ele se numeau Catrina, Zalina și Marina și erau fetele lui Alexandru Machedon. Aceste fete erau țigănci și erau atât de lacome încât dacă punea ceva împăratul de-o parte, nu se putea până ce nu dădeau ocol, să vadă ce-i și nu gustau. Odată ele tot căutând, au dat peste o sticlă cu apă vie și cum au băut, îndată au zburat. Ele de atunci zboară încoace și încolo, ca să vadă unde e calul lui Alexandru Machedon și nu l-au găsit nici până astăzi, că e ascuns în coadele mărilor. Dar Ducipal n-are să iasă din coadele mărilor până la vremea de apoi când îl vor găsi cele trei fete ce se vor duce cu el la Alexandru, și el le va săruta cu dor. Și Ăle Sfinte vor zice:

-Împărate Alexandre, iacă, noi l-am găsit!
Iară împăratul va spune:
-Bine, fetele și iubitele mele, voi ați fost credincioasele mele!
Apoi împăratul va intra cu cele trei fete în Rai, unde vor trăi în veselie. Și de atunci nu vor mai fi oameni pociți și schilozi pe lume!”

Din altă povestire reiese că ele ar fi dat apă vie calului lui Alexandru Machedon și că acesta a zburat, iar ca Ielele să-l prindă au băut la rândul lor.

Prin unele părți ale Olteniei se crede că ielele sunt în număr de șapte și că sunt atât de frumoase încât doar îngerii le întrec. Ele nu au trup material ci sunt ”năluci în chip de femei tinere și vesele”. Nu le poate vedea nimeni în afară de cei buni la suflet care fac doar fapte bune. Au zale pe piept și clopoței la picioare. Cântarea lor este atât de frumoasă încât nu are asemănare pe pământ. Ele zboară prin văzduh înainte de miezul nopții și trec cântând din zale și clopoței pe deasupra caselor unde au să trimită vreo pedeapsă unui om rău la suflet și fapte. Pe unii, mai ales flăcăi care se laudă cu frumusețea lor, îi pun să cânte ca dânsele să joace. Pentru a scăpa cu bine, soluția este următoarea:

”Cum să faci să cânți bine cu floierul? Iei floierul, plin de lapte dulce, astupat la amândouă capetele și la toate găurile, să nu se scure laptele. Pleci în pielea goală cu floierul și cu doi câini negri după tine ca să te apere. Îngropi floierul la nouă hotară(hotare), cu mâinile la spate. Îl lași îngropat trei zile. A treia zi te duci și-l iei. Îl scoți cu mânele la spate, cu pielea goală și cu cei doi câini după tine”. În tot timpul nu e bine să pomenești de fluier. Dacă îți iei un câine alb și unul negru, cel negru te va apăra, dar cel alb vă sări la tine să te mănânce. Înapoi nu ai voie să te uiți. ”După ce scoți fluierul, îl pui sub căpătâi și noaptea aievea vin Sfintele și te-ntreabă de trei ori:

– Ce ne dai, ce ne dai?
A treia oară le răspunzi ce crezi, de exemplu degetul mic de la mâna stângă. După aceasta, cu fluierul să nu cânți și să nu-ți aduci aminte de el trei zile. Cu fluierul vei cânta minunat de vor spune oamenii:

-Cântă de parcă-i luat din Sfinte”,

Sub numele de Vânturițe sau Vânturoase, Ielele vânturesc copiii. ”Copilul vânturit cât va trăi va tot morbos(bolnăvicios) de cap și de picioare, hălăunit(răutăcios) de cap, fără să știe ce face”. În contra Ielelor se astupă gurile de la casă, se înfașă copilul și i se astupă și capul. Un om vânturit scapă doar prin iarba-vântului. Dacă joacă pe pământ, Ielele, își aleg grădinile cu iarbă verde și poieni înrouate. Când voiesc să pedepsească vreun om, Ielele îl dezmiardă prin cântece, îl adorm în vise plăcute, joacă de trei ori hora în jurul lui, blestemându-l fiecare ori limba să i se lege, ori să-și piardă mințile, ori să capete o boală fără leac. De cele mai multe ori îi lasă pe nefericiți fără mâini, picioare ori îi strâmbă fața. Ielele lasă urme pe unde au jucat: iarba e arsă iar apoi răsare una otrăvită, mult mai frumoasă ca precedenta. Ielele beau noaptea apă din fântâni și oricine va bea după va rămâne pocit.

Pentru a se feri de acest necaz, cel care bea dimineața trebuie să facă un semn pe fântână ca necazul să cadă pe acel semn. Ca să-și păzească gospodăriile de Iele, oamenii ar trebui să pună un cap de cal într-un par al porții. În prima zi a postului de Sf. Petru și Pavel, româncele nu lucrează deoarece în această zi trec Frumoasele și le strâmbă pe cele care muncesc. Tot în această zi femeile leagă copiilor usturoi sau pelin la grumaz ori le pun la tălpi ca să-i protejeze.. Când treci sâmbătă ori marți seara peste ape, trebuie să îți faci cruce și să suflii peste apă ca să nu fii bolnav, căci atunci se scaldă Nemilostivele. Femeile aromânce se tem de Savovile pe timpul lăuziei, căci acestea intră noaptea pe ușile lăsate deschise și le seacă pieptul ca să nu aibă cum să-și alăpteze pruncii. Pentru vindecarea răului picinuit de Iele se folosesc diverse leacuri și descântece.