Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc din comuna Butimanu (actualul județ Dâmbovița).A urmat școala primară din satul natal. În 1874 a devenit elev la Școala Fiilor de Militari din Iași, instituție de nivel liceal. La absolvire a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie. A terminat la 1 iulie 1880, fiind clasificat al 14‑lea din 35 de elevi și avansat la gradul de sublocotenent.

În 1881 a fost printre primii cursanți ai unei noi instituții de învățământ a Armatei Române: Școala Specială de Artilerie și Geniu. Directorul instituției, colonelul Dumitru Dumitrescu-Maican, îl aprecia la 1 noiembrie 1882, ca fiind „un ofițer serios, activ, inteligent. Exact la serviciu […] Promite a deveni un prea bun ofițer. Merită și însușește toate condițiunile spre a fi înaintat la alegere cu nr. 1”. Termină școala clasificat al doilea din 23 și este avansat la gradul de locotenent. A câștigat prin concurs dreptul de a fi trimis în străinătate pentru a urma cursurile prestigioasei ”Școli de Aplicație pentru Artilerie și Geniu” de la Fontainebleau. Locotenentul Prezan a absolvit școala de la Fontainebleau în august 1886, cu aprecierea „prea bine”, obținând și brevetul de ofițer de stat major. La 16 noiembrie 1896, a fost numit în Statul Major Regal, ca adjutant pe lângă principele moștenitor Ferdinand, funcție pe care a ocupat-o până în 1901.

Generalul Matei Vlădescu, șeful Casei Militare Regale din acea perioadă, nota în una din aprecierile de serviciu anuale că, „a justificat pe deplin bunele note obținute de la diferiții săi șefi până astăzi”, el achitându‑se cu mult zel și multă inteligență de această sarcină”. Eugeniu Arthur Buhman, secretarul particular al regelui Carol I ni-l descrie: ”Înalt, svelt, vioiu, cu un început marcat de chelie și o mică bărbuță castanie, era un om foarte politicos, cu ținuta sigură și socotit la vorbă, destoinic sfătuitor totdeauna; părea a fi o fire blajină, în realitate era energic, dârz în hotărârile sale, clarvăzător și foarte milităros”. Constantin Prezan a urcat constant în ierarhia militară. Pe 1 noiembrie 1910 a fost numit comandant al Diviziei 10 Infanterie, pentru la 30 martie 1911, să fie mutat la comanda altei mari unități similare, Divizia 7 Infanterie, având comandamentul în orașul Roman. În timpul celui de-al doilea război balcanic (1913) a jucat un rol deosebit de important. În cadrul acestui conflict armata română a avut de suferit nu din cauza acțiunilor inamice, ci din cauza holerei. Prin măsurile dispuse pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea marșurilor, organizarea hrănirii, cartiruirii și respectarea normelor de igienă, unitățile din subordinea lui Constantin Prezan au înregistrat pierderi minime.

Ambulanța divizionară înregistrase până la data de 23 iulie 1913, un număr de 300 de bolnavi și 19 morți de holeră, cifre mici în comparație cu pierderile contorizate de alte mari unități similare. În primul război mondial, Constantin Prezan activa în cadrul Armatei Nord care va străpunge Carpații Orientali în vederea eliberării Transilvaniei de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Generalul Prezan a adoptat un stil modern de conducere a acțiunilor militare, bazat pe exercitarea fermă și fără derogări de către subordonați a comenzii, luarea deciziilor pe baza evaluării mai multor cursuri de acțiune și a selectării celui mai potrivit, în funcție de situația concretă, stabilirea unei diviziuni riguroase a muncii și responsabilităților în cadrul statului major al armatei, transmiterea oportună și clară a ordinelor de acțiune către unitățile subordonate și lăsarea inițiativei comandanților subordonați privind modul de ducere la îndeplinire a acestora.

Ca urmare a înfrângerilor suferite de armata română în zona de sud a frontului, trupele generalului Prezan au trebuit să se retragă, lucru realizat într-o ordine și disciplină desăvârșită. Alături de Henri Berthelot a conceput un plan de apărare al Bucureștiului. Planul a fost foarte aproape de reușită, însă superioritatea numerică a inamicului a dus la victoria Puterilor Centrale. Deși generalul Prezan a fost înfrânt, conducerea politică a României a apreciat ideile tactice, astfel încât în decembrie 1916, Constantin Prezan a fost numit șef al Cartierului General al Armatei Române. Generalul a trecut la reformarea structurilor administrative ale Armatei Române, a jucat un rol important în elaborarea planurilor de luptă care au dus la victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. După capitularea Puterilor Centrale, Constantin Prezan a condus cu succes operațiunile militare desfășurate împotriva Ungariei bolșevice care atacase Transilvania. La 20 martie 1920 Marele Cartier General a fost demobilizat, structurile sale fiind fie contopite cu structurile Marelui Stat Major, fie desființate. La aceeași dată, generalul Constantin Prezan și-a prezentat demisia din armată. A refuzat să se implice politic, nedorind să fie nici membru al Regenței ce îl tutela pe minorul rege Mihai și nici prim ministru (1930 și 1940).

La 14 iunie 1930, prin Înalt Decret generalul de corp de armată Constantin Prezan a fost înălțat la demnitatea de „Mareșal al României”, fiind alături de Alexandru Averescu, primul militar care a primit acest grad. „Ca șef de Stat Major General al Armatei și prim sfetnic al gloriosului meu părinte, prin priceperea și hotărârea domniei tale s-a putut stăpâni și învinge împrejurările tragice din iarna anului 1916 și primăvara anului 1917, iar din încercatele armate române a răsărit acea minunată oaste care a câștigat victoria de la Mărăști și memorabila Izbândă de la Mărășești, încheind mai apoi epopeea neamului prin victoria de la Tisa.” (Carol al II-lea, Extras din „Cartea de Mareșal” a lui Constantin Prezan)

La 27 august 1943, la vârsta de 82 de ani, mareșalul Constantin Prezan a trecut la cele veșnice, fiind înhumat în curtea reședinței sale de la Schinetea. A fost înmormântat cu funeralii naționale, fiind condus pe ultimul drum de înalte oficialități ale statului român, în frunte cu regele Mihai I și „conducătorul statului”, mareșalul Ion Antonescu, fostul său colaborator. În cuvântul de rămas-bun, Ion Antonescu a ținut să arate că mareșalul Constantin Prezan, fostul șef al Marelui Cartier General al Armatei Române victorioase în primul război mondial, „este un simbol de muncă, de patriotism, de credință neclintită și de sacrificiu”.