Galileo Galilei a văzut lumina zilei la 15 februarie 1564 în unul din cele mai frumoase orașe de pe râul Arno, Pisa, din provincia Toscana. Vincenzo Galilei, tatăl, deși negustor ca majoritatea concetățenilor, avea o mare slăbiciune pentru muzică nu atât pentru execuție, cât pentru elaborarea unor studii teoretice care i-au creat suficientă faimă pentru a se impune printre artiștii orașului.
Primii zece ani, Galileo i-a petrecut în Pisa, într-o casă care mai dăinuie și azi, de dimensiuni modeste cu o dugheană la parter în care părintele său, între sosirea clienților care doeau să-și cumpere o stofă, își punea în practică operele muzicale la o veche vioară. Momentul artistic era deseori întrerupt de reproșurile Giuliei Ammannati, mama lui Galileo, care era mereu nemulțumită de existența modestă pe care i-o oferea boemul ei soț. Marele savant își amintește de ea cu multă spaimă la început, neînțelegându-i firea impulsivă, pregătită oricând pentru discuții contradictorii sau ocări în avalanșă, autoritară, severă și prea puțin sentimentală. Viața ținându-l departe de ea multă vreme, mai târziu, îl va face să o accepte cu multă dragoste deoarece de la ea a învățat că trebuie să îți aperi principiile tot timpul.
În 1574 Galileo este luat de tatăl său la Florența pentru a-l interna la un fel de mănăstire de lângă oraș pentru a-și însuși primele noțiuni școlare. În liniștea adâncă a internatului cunoaște bucuria oferită de matematică, geometrie și gramatică, dar și de sunetele unei orgi de care se lăsa extaziat cu o profundă voluptate. A vrut chiar să se călugărească pentru a putea avea în continuare liniștea studiului, dar și-a dat seama că voia să joace un rol important în societate și a renunțat la idee. La 15 ani avea bună cultură umanistă, o sumă de cunoștințe enciclopedice și o gândire logică care promiteau un viitor luminos. Pe 5 septembrie 1580 tatăl său îl înscria, încrezător în calitățile sale, la Universitatea din Pisa pentru a urma medicina, una din ocupațiile cele mai bănoase ale vremii. Această carieră însă nu i-a surâs tânărului. Era nemulțumit că manualele se bazau pe informații vechi de 2000 de ani, el dorind să fie mereu în contact cu cele mai noi descoperiri.
Pe vremea aceea la mare preț erau teoriile fizicii și metafizcii ale lui Aristotel, cele mai recente fiind ale lui Galenus din secolul II d. Hr. În cei patru ani pe care i-a facut la Universitatea din Pisa, l-a studiat cu interes totuși pe Aristotel mai ales în ceea ce privește corpurile în mișcare, greutate, apă, culoare și sunet(aspecte ce nu aveau legătură cu medicina) punând în practică teoria expusă în cărțile devorate cu nesaț. Viitorul savant măsura orice obiect, îl cântărea, lansa corpuri de la diferite înălțimi ale turnului înclinat din Pisa și le urmărea căderea pentru a calcula apoi distanțele de la baza acestuia, în funcție de greutate. Nu concepea nimic fără practică și în acest fel îl completa pe Aristotel. Privea cerul când era senin pentru a observa soarele și umbra provocată de el obiectelor în diferite momente ale zilei, luna și poziția stelelor din jurul ei, în timpul nopții, invidios pe cei din antichitate că realizaseră hărți ale cerului cu metode rudimentare. Cel mai mult îl atrăgea matematica deoarece sta la baza tuturor științelor, nepermițând speculații, fiind precisă tot timpul.
Într-o zi cunoaște pe Rossi, un tânăr înscris de curând la Universitatea din Pisa, venind de la Universitatea din Padova. De la el face rost de un caiet cu lecțiile de matematica ale profesorului Moletti. Citindu-le află lucruri care erau în bună măsură contrare cu ce învățase el. ”Aristotel afirmă că viteza unui corp în cădere este deosebită de greutatea sa, cea a unei bucăți de plumb este mai deci mare decât cea a unei bucăți de lemn. Nu este adevărat. Căderea plumbului și a lemnului este absolut identică”. „Incredibil – își spune Galilei- trebuie să verific!”. Ia două bucăți, una de lemn și alta de plumb și le dă drumul, fără a duce la un rezultat concret. Când i se părea că ajunge primul pe pământ unul, când celălalt. Le lasă să alunece pe un plan înclinat, dar din nou nu obține efectul dorit. Citește cursurile maeștrilor pisani, verifică sute de calcule, dar fără efect. Nu se adresează însă niciunui profesor de teamă să nu fie luat în derâdere.
Într-o zi, vede câțiva muncitori care fixau un candelabru ce oscila lent. Asta i-a dat idei. Muncitorii desigur i-au modificat echilibrul, dar nu i-au putut schimba starea inițială. „Mișcarea candelabrului- deci a oricărui pendul- este rezultatul raportului dintre accelerație și o forță care i se opune”. Aceasta îi clarifica dilema ce-l frământa. Avea nevoie de două pendule de lungime egală, unul terminându-se cu plumb și altul cu un lemn, pe care să le suspende de la o înălțime cât mai mare. Experimentul l-a făcut din vârful unui măslin. Cele două greutăți diferite se legănau paralel și apoi se depuneau cuminți pe pământ una lângă alta. Profesorul din Padova avusese dreptate: greutatea specifică a corpurilor nu influențează viteza de cădere.
Galieli demonstrase că Aristotel se înșelase. În continuare, totuși, nu putea să conteste programa Universității. Oricum, el era socotit un student rebel și deci evitat. Unii profesori mai îngăduitori încercau să-i prezinte argumente care să-l îndepărteze de la primejdioasele sale convingeri, dar el mereu obiecta. După patru ani de medicină, părăsește Pisa fără a fi obținut vreo diplomă. Revine la Florența în sânul familiei cu deplinul acord al tatălui și mai puțin cu al mamei care considera, pe bună dreptate, că nu poate aduce suficiente venituri familiei. Tânărul știa bine acest lucru, își face procese de conștiință, se gândește la sinucidere, dar primește oferta de a medita câțiva elevi la matematică, fapt care îi face viața mai luminoasă. Prin temeinicia științei de carte devine destul de faimos în Florența, ajungând în cercul de prieteni ai puternicei familii Medici. Fernando de Medici intervine pe lângă Universitatea din Pisa și lui Galileo Galilei i se acordă o catedră de matematică în ciuda opoziției unora din foștii săi profesori. Acum era și el mulțumit că aducea un venit în casă și putea fi un stâlp al familiei. Mama nu era așa încântată:
”-Cinci florini pe lună? Un muncitor care ar câștiga cinci florini pe lună ar intra în pământ de rușine!
– Sunt profesor la o Universitate vestită la doar 25 de ani, deci nu mă rușinez cu un asemenea salariu”.
În Pisa lui 1591 e întâmpinat cu răceală. Pentru a-i convinge pe toți odată pentru totdeauna că avea dreptate organizează un experiment public. Locul pe care l-a ales era deja celebrul turn înclinat ce avea o înălțime de 56 de metri. Trebuia să dovedească tuturor că două corpuri care cad de la aceeași înălțime ating solul în aceeași clipă, indiferent de greutatea lor. Ajutat de trei studenți care credeau în el a demostrat publicului numeroas că viteza și timpul căderii nu depindeau de greutate. Asistența deși a admis rezultatul nu era deplin convinsă. Doar fostul său profesor, Mazzoni, cel care cu câțiva ani în urmă nu-l văzuse cu ochi buni, este umit de experiment și felicitându-l pe Galilei, îl îndeamnă să-și continue cercetările. Chit că experimentul avusese un succes limitat, publicului venindu-i greu să creadă realitatea, situația la Pisa se îmbunătățește deoarece Universitatea îi prelungește contractul pe încă trei ani.
Vara lui 1591 aducea însă tristețe în familia Galilei. Tatăl moare și Galileo devine unicul stâlp al familiei. Trebuia să-și întrețină două surori de 17 și 12 ani, un frate de 16 plus că o altă soră, Virginia, se căsătorise destul de recent, iar soțul ei pretindea mereu dota cuvenită, deși vedea că soția sa nu avea o stare materială bună. La Pisa, lecțiile lui Galilei atrăgeau cei mai buni studenți, dar erau prea puțini față de masa adversarilor și invidioșilor. În plus, cetatea era foarte apropiată politic de Vatican, iar teoriile periculoase îi puteau aduce excomunicarea. De aceea, marele savant ia hotărârea să plece la Padova, de unde va revoluționa știința.
Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici