Cucerirea Polului Sud- o aventură extraordinară


Cucerire polul sud

În anul 1910 două expediții se pregăteau pentru aventuri extraordinare. Una era norvegiană, sub comanda lui Roald Admunsen, alta englezească avându-l în frunte pe Robert Scott. Între acești lideri s-a născut un fel de rivalitate, fiecare aflând de cealălalt și dorind cu ardoare ca el să fie cel care înalță drapelul primul la Polul Sud.

Robert Falcon Scott

Robert Falcon Scott

Englezul ajunsese în 1902 la 82 de grade și 17 minute latitudine sudică. Admunsen călătorise în regiunile Cercului Polar de Nord. Se pregătea de o frumoasă victorie: să fie primul care ajunge la Polul Nord. În timpul pregătirilor sosește vestea că englezul Peary descoperise Polul Nord. Norvegianul făcuse toate pregătirile și iată că îi fusese răpită victoria. Ia decizia de a se îndrepta spre cealaltă parte a globului. Păstrează secretul și anunță că va pleca în Atlantic și Pacific pentru studii oceanografice, deși pregătirile pe care le făcea contrastau cu scopul pe care îl declarase. Vasul ”Fram”, întrebuințat de exploratorul Hansen, zăcea din 1902 abandonat. Admunsen începe să îl modifice pentru a rezista călătoriei printre ghețuri. În privința transportului pe zăpadă avea experiența nereușită a lui Shackelston. Acesta din urmă folosise poneii. Ei slăbiseră repede, nu erau rezistenți la frig iar alimentația era destul de pretențioasă. Exploratorul norvegian optează pentru 110 câini groenlandezi. Aceștia fuseseră crescuți în condiții similare climei antarctice. Era o singură problemă. Când îi transporta din zonele nordice natale prin cele calde din Atlantic, animalele se puteau îmbolnăvi. Pentru a compensa acest lucru, podeaua locuinței câinilor era sub forma unui grătar pe sub care era trecut un curent de apă rece.

Roald Amundsen

Roald Amundsen

Vasul ”Fram”, cu 19 oameni și 110 câini pleacă pe 10 iunie 1910 din golful Cristiania. În insulele Azore, Roald Admunsen aduce la cunoștință echipajului adevăratul scop al expediției. Oamenii primesc această veste fără revoltă, iar vasul ”Fram” primește direcția sud. În ianuarie 1911 vasul intră în Marea Ross din Antarctica și se îndreaptă spre golful Balenelor, cel mai indicat loc pentru debarcare. ”Fram” este trimis la Buenos-Aires pentru reparații, aprovizionare cu alimente și combustibil. La 78 de grade și 41 de minute, la locul de descărcare, s-a construit prima așezare omenească din Antarctica. Continentul era acum locuit de 8 oameni în casa numtă Framenheim. Pe 10 februarie 1911 Admunsen însoțit de trei oameni cu trei sănii și 18 câini pleacă spre sud. Cei rămași în Framenheim au pregătit iernarea. Cei plecați cu săniile au parcurs drumul până dincolo de paralela 82 de grade. Ei au stabilit lagăre de aprovizionare la paralelele de 80, 81 și 82 de grade. Între lagăre erau 111 de kilometri. După o lună și 9 zile s-au întors în mica colonie de la Framheim pentru iernat.

Nava Fram

Nava Fram

La 78 de grade latitudine sudică, sub un strat gros de zăpadă, 8 oameni așteptau primele raze de soare pe continentul unde există doar două anotimpuri: vara și iarna. După o lungă ”hibernare”, expediția a hotărât plecarea. Ziua de 8 septembrie s-a dovedit a fi prea timpurie. La aproximativ 80 de grade latitudine sudică, viscolul a făcut imposibilă înaintarea. Temerarii s-au retras în locuința lor. La 20 octombrie Admunsen împreună cu patru oameni și 4 sănii trase de 52 de câini au plecat spre Polul Sud. Între Framhein și paralela de 80 de grade erau aproximativ 150 de km. Această distanță a fost parcursă în patru zile. Drumul până la acea paralelă era ușor comparativ cu terenul accidentat, periculos, plin de vijelii ce trebuia înfruntat până la Pol. Admunsen numește această primă parte ”călătorie de plăcere”. Nu doar drumul până la Pol era important. Ei au trebuit să marcheze și calea de întoarcere. O deviere de la drumul pe care și-au instalat depozitele de alimente și combustubil era posibilă chiar cu instrumentele de orientare. Norvegienii au luat decizia ca din loc în loc să ridice movile de zăpadă de peste 2 metri înălțime. La 16 noiembrie călătorii ajung la paralela de 85 de grade. La fiecare grad au lăsat depozite de alimente și combustibili. Limita sudică la care a ajuns Shackelston în 1908, 88 de grade și 23 de minute a fost atinsă pe 8 decembrie 1911. Cei 5 oameni salută acestă victorie. De aici înainte pășeau în necunoscut. Admunsen notează:

Admunsen Polul Sud

”Nu pot descrie sentimentul care m-a cuprins când m-am oprit, căutând să înțeleg ce se întâmplase. Toate săniile se opriseră și pe cele din față fâlfâia drapelul norvegian. Drapelele se desfășureaseră larg, fâlfâind domol. În mijlocul întinsului de un alb orbitor, drapelele fluturau în aerul limpede și culorile lor păreau de o strălucire nemaivăzută. Latitudinea de 88 de grade și 23 de minute era depășită. Înaintasem spre sud mai mult ca orice ființă omenească. Niciunul din momentele călătoriei noastre nu mă emoționase ca acesta. Lacrimile mi se rostogoleau pe obraji una după alta și cu toate sforțările mele nu le puteam opri. Drapelul nostru îmi subjugase inima și voința. Ne felicitam unii pe alții și ne strângeam mâinile. Doar colaborarea izvorâtă din prietenie făcuse să ajungem atât de departe și mi-am dorit să continuăm așa până la capăt”.

Polul Sud Admunsen

În ziua de 14 decembrie(după alte surse era deja 15) 1911, ora 15, Polul geografic al sudului, a fost descoperit de norvegianul Roald Admunsen. Amundsen notează sobru şi succint: “Deci, am ajuns la Polul Sud geografic şi vom ridica steagul norvegian. Mulţumim lui Dumnezeu!”. Olav Bijaaldthe scrie: ” cel mai bun lucru este că suntem primii oameni, aici nu flutură un steag englezesc, ci cel norvegian”. Tot el a făcut câteva fotografii istorice cu camera personală, deoarece camera performantă a expediţiei s-a stricat din cauza gerului. Roald Amundsen i-a lăsat lui Scott o scrisoare legată de steag, unde îl ruga să-i transmită regelui Norvegiei că a atins Polul Sud în premieră, în caz că el şi oamenii săi ar fi fost ucişi de clima atroce. Pe 17(18) ianuarie 1912, Scott a ajuns și la Polul Sud. A fost dezamăgit să vadă că victoria nu era a lui. El nota trist în jurnalul său: “Polul. Da, l-am cucerit, dar în circumstanţe total diferite de cele la care m-am aşteptat. Doamne Dumnezeule! Ăsta-i un loc oribil, cu atât mai oribil pentru noi, care ne-am luptat atâta să ajungem aici, fără să ne bucurăm de privilegiile primului ajuns”.

Robert Falcon Scott la Polul Sud

Robert Falcon Scott la Polul Sud

Se presupune că Robert Falcon Scott a murit pe data de 29 martie 1912. Poziţia trupurilor găsite în cort sugerează că Scott a fost ultimul dintre cei trei care rămăsese în viaţă. Cortul a fost descoperit la doar 16 kilometri de tabăra de la One Ton. Ultimele cuvinte scrise de Scott în jurnal sunt: “A-ți pierde curajul înseamnă a pierde totul…Ar trebui să ne străduim mai mult, dar suntem foarte istoviţi. Sfârşitul nu a fost niciodată mai aproape. Îmi pare rău, dar nu cred că pot să mai scriu”. Polul Sud a fost cucerit, dar şi-a luat jertfe.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici

Sled Dogs and Member of Amundsen Expedition

Leave a Reply