„Cuibul Princesei“ de la Peleş- căsuța din copaci a reginei Maria


cuibul princesei

În anul 1897 tânăra și frumoasa principesă Maria a României a dorit ca unul dintre visele ei din copilărie să devină realitate, acela de a avea o casă construită în copaci. Regina Maria relatează în amănunt în ,,Povestea vieții mele” dezvoltarea acestui proiect din tinerețea sa: ,,Dragostea mea de născociri originale și fărâma de fire copilărească ce păstrasem în ființa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică și nostimă, sus, în frunzișul unor pomi. Această idee hazlie îl încântă pe Lecomte du Nouÿ, arhitectul Unchiului; așadar, îmi desenă o căsuță drăgălașă și originală care trebuia proptită sus în aer, între niște brazi uriași. Își poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme.”

André Lecomte du Nouÿ

André Lecomte du Nouÿ


\
Planurile construcției au fost încredințate de către arhitectul André Lecomte du Nouÿ, mai tânărului său colaborator și proaspăt angajat în slujba Casei Regale a României, cehul Karel Liman, care dezvăluia compatriotului său publicist, Karel Droz, acest episod al carierei sale cu prilejul vizitei acestuia la Castelul Peleș din anul 1907. Locul ales pentru ,,Cuibul Princesei” sau ,,Juniperus” , așa cum l-a denumit însăși proprietara se afla la o distanță de 20 de minute depărtare, sus pe latura muntoasă între pârâul Peleș și Prahova. O cărare șerpuită ajungea într-un luminiș, iar acolo, chiar la marginea unei coaste, între brazi, se ivea cuibul. Pentru realizarea acestei case de vis a Mariei, a fost elaborat un proiect amplu, păstrat în arhiva Castelului Peleș. Construcția suspendată între arbori, la o înălțime de aproape 5 metri, reprezenta pentru prințesa Maria ,,cuibul, adăpostul, retragerea”. Pentru a fi integrată total în peisajul montan de la Sinaia, casa trebuia așezată și includea totodată arbori tineri, cu trunchiuri cu diametrele de 26 cm, 36 cm, 58 cm, 48 cm și 70 cm. Fiecare avea în zona de fixare a podelei câte un colier metalic, format din două segmente semicirculare, unite cu două holșuruburi, care puteau fi reglate în funcție de creșterea arborilor.

Planul “Cuibului Princesei”

Planul “Cuibului Princesei”

La data de 30 august/11 septembrie 1897 este elaborat un nou plan din care se observă că pentru mai mult echilibru este inclus și cel de-al șaselea arbore. Câteva luni mai târziu, în aprilie 1898 lucrările de execuție ale ,,Cuibului Princesei” au fost demarate sub atenta supraveghere a arhitectului șef al Casei Regale a României. O rețea din grinzi din lemn de 15/22 cm cu lungimi între 5 și 12 metri unea cei șase brazi, pentru a susține podeaua. Pentru pereți s-au folosit bârne semicirculare din trunchiuri de copaci descojite, îmbinate la capete în mod tradițional românesc ,,coadă de rândunică”. Acoperișul din șindrilă era străpuns de arborii de susținere și de coșul de fum al micii bucătării. Dintr-un balcon generos cu baluștri frumos strunjiți, unind coloane arcadate, se pășea în interiorul casei. Ușa înaltă, încadrată de două ferestre mici a fost ideea gândită de arhitectul Baillie Scott, primul căruia principesa Maria îi încredințase planul de decorație al Cuibului. Designul său, caracterizat prin originalitate, reprezenta o încrengătură de trunchiuri foarte puțin stilizate, având central crucea Fylfot în interiorul unui desen complicat cu profiluri de păsări. In cele din urmă, proiectul a fost modificat, caracteristica principală fiind simplitatea și sobrietatea, calități impuse, probabil, de decoratorul Bernhard Ludwig, colaboratorul care se bucura de apreciere deosebită din partea regelui Carol I.

regele carol

În prelungirea balconului, pe altă latură a casei, au fost prevăzute de asemenea încă o ușă simplă alături de o intrare formată din trei segmente. Aceste uși aveau în partea superioară vitralii simple circulare prinse în rețea din plumb. Balconul spațios permitea amplasarea unei mese și câteva scaune pentru servirea mesei într-o ambianță plăcută. Pe celelalte două laturi ale construcției nu existau decât ferestre simple, a căror prezență era subliniată de jardiniere pline cu flori.
Interiorul casei a fost descris în amănunt în ,,Povestea vieții mele” chiar de regina Maria: ,,Era alcătuită din trei camere; de-a lungul unei părți se întindea o galerie largă și un balcon de la care priveai într-o mare adâncime. Una dintre odăi era chiar mărișoară; o vopsisem în alb, cu o friză de maci mari, roșii. Găsisem și un servici de ceai cu maci roșii care se potrivea de minune cu friza. Din acestă odaie treceai într-una mult mai mică zugrăvită într-un verde dulce; aici adunasem tot felul de lucruri ciudate, precum olărie veche, vase de aramă și de alamă, iar pe pereți adunasem câteva stampe atrăgătoare. Pe un chaise-longue de pânză întinsesem o învelitoare de nuanță portocalie ștearsă, încărcată cu o mulțime de perne ruginii. Combinarea culorilor era cât se poate de frumoasă și bineînțeles toate încăperile erau ticsite cu flori. Odaia cea din fund nu era decât o bucătărie în care se puteau face adevărate bucate, dacă aveam poftă să pregătesc musafirilor mei o masă.”

cuibul princesei

La această casă suspendată se ajungea doar urcând o scară abruptă ascunsă într-un turn, prevăzut cu o pasarelă mobilă, care putea fi ridicată, astfel că acest ,,cuib” al principesei Maria se transforma într-o adevărată fortăreață. Turnul din lemn semăna cu o clopotniță din satele românești. Amprenta la sol a turnului era de 5,50 m lungime și 4 metri lățime și se sprijinea pe piloni fixați la o adâncime de 1,25 m, cu latura de 60 cm. Intrarea principală permitea accesul la parterul turnului, de formă aproximativ trapezoidală, acoperit în întregime cu șindrilă. Pentru a avea lumină naturală în interior, au fost prevăzute pe lateralele clădirii ferestre cu vitralii circulare prinse în rețea, asemănătoare celor de la casă. Urcând cele 25 de trepte se ajungea la primul cat aflat la înălțimea de 4,20 metri. De la acest nivel, o deschidere generoasă făcea legătura cu pasarela mobilă, susținută cu două cabluri solide la capătul dinspre casă. Turnul se continua cu scânduri verticale încă 4,60 metri, până la cornișă. De asemenea era prevăzut pe celelalte laturi cu ferestre în ancadrament neregulat. Acoperișul cu șindrilă lat de 2,18 metri proteja turnul de intemperii.

Turnul “Cuibului Princesei”

Turnul “Cuibului Princesei”

Inaugurarea ,,Cuibului Princesei” a avut loc în prezența regelui Carol I, a reginei Elisabeta, a familiei princiare și a numeroși oaspeți. Karel Liman își amintea cu plăcere desfășurarea evenimentului și-l relata în 1907 compatriotului său, Droz. La scurtă vreme după ce întregul alai a vizitat ,,Juniperus” și s-au îndepărtat puțin, emoțiile arhitectului au sporit, căci dintr-o dată a început ploaia și toți s-au năpustit din nou în clădire. Arhitectul a avut îndoieli asupra rezistenței clădirii la o greutate atât de mare și a preferat să stea sub casă, dintr-un motiv bine întemeiat: dacă structura de rezistență ceda, prefera să moară strivit sub dărâmături, decât să suporte asemenea eșec. Însă, odată cu trecerea timpului, coliba a fost întărită cu coloane de sprijin.

cuibul princesei

Construcția trainică s-a dovedit a fi pentru tânăra prințesă locul cel mai confortabil, elegant și tihnit, în care își petrecea timpul liber într-o atmosferă de basm. La anii maturității Regina Maria mărturisea: ,,Acolo printre vârfurile pomilor, era cea mai desăvârșită singurătate, iar în zilele de furtună, prietenescul meu colțișor se legăna ușor împreună cu brazii uriași, pe când vântul, ce vâjâia prin cetini, vuia ca marea. Nu numai copiii mei erau încântați de această căsuță. Cu toate că la început multă lume zâmbise la ideea mea caraghioasă, fiecare vroia să treacă peste podul meu și să-mi vadă cuibul pe dinăuntru. Chiar și Unchiul, omul auster și fără imaginație, căzuse sub vraja născocirii mele și, lucru nemaipomenit, stăruia să invit acolo la ceai, musafirii pe care nu știa cum să-i mai distreze. Așadar, smeritul meu ,,Juniperus” – astfel îmi botezasem cuibul- își deschise larg ușile pentru tot soiul de oameni; iubitul meu colț de singurătate fu năpădit și de domni importanți, uneori greoi și plicticoși și cu totul nepotriviți cu farmecul cam absurd al locașului.

cuibul princesei

,,Der Onkel” nu putea aproba în mod oficial năzdrăvăniile mele, dar uneori fără voia lui găsea plăcere într-însele; era vădit că-i plăcea să-și aducă musafirii la Juniperus, unic în felul lui și pe care la urmă ajunsese să-l privească drept o creație a lui. Aveam un catastif în care se înscriau cei care vizitau ,,Juniperus” și pe foile lui pictasem florile sălbatice ale Sinaiei. Asta dovedește numărul și importanța persoanelor primite începând cu Ferdinand al Bulgariei până la cei mai smeriți sublocoteneți, primiți în ceasurile când oamenii mari ai zilei aveau de făcut ceva mai bun decât să se lase legănați ușor în vârful copacilor mei.” Cu mare drag prințesa își primea aici proprii ei musafiri, printre preferați aflându-se frații Waldorf și Pauline Astor. În compania acestora prințesa Maria a imortalizat câteva momente petrecute în ,,Juniperus”, păstrate de asemenea în fototeca Muzeului Peleș. De-a lungul timpului s-au bucurat de priveliștea din ,,Cuibul Princesei” și alți oaspeți, printre care cei mai importanți au fost surorile Mariei, prințesele Victoria Melita, Alexandra, Beatrice, fratele principesei, Alfred de Edinburg, marii duci ai Rusiei Boris și Andrei, Ferdinand al Bulgariei cu soția sa Maria-Louisa, arhiducele Franz Ferdinand și Sofia Chotek, Charlotte și Bernhard von Meiningen, feldmareșalul von Beck .

DCF 1.0

Însuși regele Carol I aprecia în mod deosebit această casă de basm a principesei: ,,Unchiul îndrumă pașii musafirilor lui, fie că erau regi, arhiduci sau episcopi, generali sau miniștri, spre cuibul înalt al nepoatei lui, iar eu, cu veselia mea ce n-o putea nimic înăbuși, serveam ceaiul în ceștile mele pictate cu maci și tot soiul de bunătăți mai puțin învechite decât sandviciurile regale. Musafirii mei se prăpădeau exclamând și făcând mult haz, însă gâfâiau puțin, căci cuibul meu era agățat cam sus și suișul nu era prea ușor pentru cei neobișnuiți cu cărările din munți. Puțină vreme după război, ,,Juniperus” a fost doborât de o strașnică furtună, iar eu, nemaifiind tânăra și zvăpăiata prințesă a cărei educare o luase în mână Unchiul, nu l-am clădit a doua oară.O veche cruce de piatră pe care o așezai într-o zi acolo înseamnă singură azi locul unde Unchiul, cu solemnitate, mi-a adus atâția musafiri. Tout passe… ”

Leave a Reply