În zilele lui mai 323 î. Hr. Babilonul fremăta de activitate și străzile lui erau înțesate de soldați și marinari. Toată lumea vorbea despre o apropiată expediție ale cărei pregătiri erau aproape terminate. Se plănuia cucerirea lumii Occidentale după ce Alexandru ajunsese cu granițele în Orient tocmai până în China. Însuși Macedon fiind înconjurat permanent de mulți militari era nerăbdător. Spre sfârșitul lui mai are loc un incident de rău augur.

Într-o zi, pe când regele făcea baie, un prizonier grec, care-și aștepta interogatoriul într-o sală alăturată scapă de gardieni și începe să dea târcoale băilor, cu un aer rătăcit. Văzând hainele și diadema lui Alexandru, și le însușește și se așează pe tron. Descoperindu-l în această ipostază, Alexandru îl întreabă de ce a făcut acest gest. Omul nu răspunde prin cuvinte coerente, își pierduse complet mințile. Regele pune să fie interogat, iar prizonierul afirmă că o forță necunoscută îl împinsese la acest gest. Ofensatorul este executat. Toată întâmplarea sugera că diadema și tronul vor fi pierdute de Macedon. Puțin mai târziu, când vâslea pe fluviu, pălăria lui din paie cu boruri largi și panglica regală ce o înconjura cad în apă. Marinarul care sare în apă după ea, o pune pe cap ca să nu o ude, dar pentru acest gest este aspru pedepsit. Unele surse spun că a fost ucis, altele că a fost bătut cu vergile.

Pe 30 mai, după ce petrecuse câteva ore aducând sacrificii zeilor și întrebându-i despre viitor, Alexandru dă un banchet particular amiralului Nearhos și ofițerilor săi plus o mare masă publică, toate ca semn de rămas bun în vederea noii expediții pe care toată lumea o aștepta, măcar pentru a scăpa de aerul cald al Babilonului și de a simți briza mării. Diferiții autori greci au făcut o atmosferă frumoasă. Chiar și Alexandru a recitat o scenă din Andromeda de Euripide. Târziu în noapte, când se pregătea de culcare, unul dintre Camarazi(cercul său intim de prieteni), un tesalian pe nume Medios, îl convinge să vină cu el acasă, unde au băut până dimineața, dormind apoi adânc toată ziua. În seara de 1 iunie, va chefui în același loc. Bea 20 de pahare mari cu vin în cinstea celor 20 de invitați. O versiune spune că în urma unui rămășag cu un prieten, bea un pahar cu vin dar leșină înainte de a-l termina pentru ca după ce se trezește, să se plângă de o durere de spate. Cu febră și dureri, face o baie și mănâncă puțin, după care se duce pentru a face sacrificiile de dimineață. Rareori lipse de la ele, chiar și atunci când era beat îndeplinea serviciul religios. Se întoarce în sala de banchet și doarme toată ziua de 2 iunie. Seara se trezește, pune să fie dus peste fluviu în parcul regal pentru a sta într-un pavilion până când durerile, pe care le asocioa cu excesul de băutură, îi vor trece. Pe 3 iunie, se simțea mai bine, face o baie, asistă la sacrificiul de dimineață, discută mult cu Medios și joacă zaruri. Dă ordin ca ofițerii să vină a doua zi de dimineață pentru a discuta. Inițial se simțea bine, reușind să ia o masă copioasă, însă febra reapare și petrece o noapte foarte proastă. Se presupune că avea malarie.

În dimineața lui 4 face din nou o baie, îndeplinește sacrificiul de dimineață și dă ordin ca flota să ridice ancora pe 8 iunie, dimineața. Pe 5 iunie se simțea și mai rău, face o baie și asistă la sacrificiul matinal. Îl cheamă pe Nearhos de la care află că totul era gata pentru expediție. Seara încearcă să scape de dureri printr-o nouă baie. Noaptea suferă cumplit. Pe 6, după obișnuitul ritual matinal, discută cu mai mulți ofițeri. Deja era în delir, iar plecarea de pe 8 se amână. Alexandru este mutat într-un pavilion lângă bazinul de înot din parcul palatului, unde era mai răcoare. În dimineața lui 8 dă ordinele formale pentru amânarea expediției. Pe 8 le cere ofițerilor să stea lângă el pentru orice eventualitate. În câteva ore nici nu mai putea vorbi. Pe 9 și 10 febra crește. În dimineața lui 11 se răspândește vestea că murise, dar comandanților li se ascundea adevărul.

Un număr mare de ofițeri și Camarazi vin la palat și cer să îl vadă pe Macedon. Cu ultimele forțe, Alexandru îi salută pe rând pe toți cei prezenți cu o mișcare ușoară din cap și mână. Era prea slăbit pentru a vorbi, dar din privirea sa se înțelegea un “Adio”. În acea noapte șase dintre prietenii săi se duc la un sanctuar renumit pentru vindecări miraculoase și adresează rugăciuni acestui zeu străin. Ei îl vor întreba pe preot dacă este necesar să-l aducă acolo pe bolnav, dar acesta le răspunse că mai bine îl lăsau acolo unde era. A doua zi, Alexandru își pierduse aproape total cunoștința. Se spune că într-un moment de luciditate îl autorizeaă pe Perdiccas, unui dintre cei mai de încredere generali să ia în stăpânire pecetea sa. Când este întrebat cine va lua tronul, el răspunde cu o voce aproape de nedeslușit. Unii cred că spune “Kratiso” adică cel puternic. Alții cred că era vorba de Herakles, unicul său fiu. La apusul soarelui, în a douăsprezecea zi din iunie din al treisprezecelea an al domniei, Alexandros III Philippou Makedonon trece în eternitate.

Ptolemeu, cel care va lua în stăpânire Egiptul, după lupte grele, reușește să ducă trupul lui Alexandru în Egipt unde îi face un mausoleu impunător. Locul va fi sursă de inspirație și putere pentru celebri conducători ai lumii antice. Cezar îl vizitează în 48 î. Hr. iar Augustus va pune flori la mormânt și o diadema din aur pe capul marelui cuceritor. Dio Cassius spune că Augustus: “După ce a vizitat mormântul regelui macedonean, fiind întrebat dacă nu cumva dorește să viziteze și mormintele regilor Ptolemei, împăratul a răspuns: “Am venit aici să vad un rege, iar nu oameni morți.” Sfântul Sisoe (sec IV-V) la vederea mormântului ar fi zis: “Înfățisarea ta simplă, morminte, mă înspăimântă și îmi face inima să verse lacrimi, cugetând la datoria pe care noi, toți oamenii, o avem de plătit. Cum aș putea oare să o înfrunt?! O, moarte! Cine poate scăpa de tine?!”. După perioada romană știrile devin din ce în ce mai puține. Leon Africanul, diplomat maur, spune în 1491 că la mormântul lui Alexandru Macedon din Alexandria un mare număr de pelerini din țări îndepărtate vin pentru a vizita locul de veci, făcând cu această ocazie donații consistente. O ultimă mărturie avem de la George Sandys, poet și călător, care în 1611 a vizitat Alexandria. Locul legendarului mormânt al generalului care nu a pierdut vreo bătălie este azi un mister încă nedeslușit.

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici