Numele de ”daci liberi”, atribuit populațiilor dacice rămase în afara granițelor romane după 106, este o creație a istoricilor moderni. Istoricii din antichitate i-au menționat tot sub termenul general de ”daci” folosind alte apelative când era vorba de o anumită ramură a lor. Cel mai frecvent sunt întâlniți carpii(din Moldova) sau costobocii(nordul fostei Dacii). După înfrângerea lui Decebal s-a creat un vid de putere. Din rândul dacilor liberi nu s-a mai ridicat nicio figură semnificativă. Pe lângă regele Decebal, au fost eliminați și liderii domeniului politico-administrativ, militar și religios. În ciuda acestor deficiențe, dacii au încercat si au reușit deseori să-i pună pe romani în gardă.

Câtă vreme a trăit împăratul Traian, a fost liniște la hotarele Daciei. Erau încă vii în mintea dacilor și al celorlalte popoare victoriile obținute de romani. După moartea sa, se produce o dublă năvălire a iazigilor dinspre apus, dinspre pustă și a roxolanilor, dinspre răsărit. Împăratul Hadrian, vine în Dacia cu o armată și îi bate pe iazigi și îi împacă pe roxolani cu bani. Cu acest prilej vizitează Sarmisegetuza și reconstruiește Drobeta. Eutropius ne spune că Hadrian, după ce părăsise provinciile Asiria, Mesopotamia și Armenia, ar fi avut de gând să facă același lucru și cu Dacia, dar a fost oprit de prietenii săi care i-au spus că într-un asemenea caz ”ar cădea mulți cetățeni romani în mâinile barbarilor”. Posibil ca Eutropius să fi exagerat. Un fapt e sigur: Hadrian nu a părăsit Dacia, ba dimpotrivă a luat măsuri pentru apărarea ei.

Despre urmașul său la tron, Antoninus Pius, izvoarele ne spun că prin generalii săi i-a supus pe daci și germani. Este vorba de dacii liberi de la nord, care au încercat năvăliri în 143 și 156-157, dar au fost respinși. În timpul lui Marcus Aurelius, s-a dus așa-zisul război marcomanic, la care au luat parte și alte popoare, pe lângă marcomani. Mai tot timpul împăratul a trebuit să stea pe front sau în apropierea lui la Vindobona(Viena). Dacia a fost afectată de acest conflict, chiar capitala fiind amenințată cu distrugerea. Alburnus Maior, cel mai important centru al exploatării aurului este ars. Pentru îmbunătățirea apărării provinciei este adusă Legiunea a V-a Macedonica de la Troesmis(Iglița) la Potaissa(Turda). Claudius Fronto, guvernatorul, restabilește ordinea, iar Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetuza îi dedică o inscripție, numindu-l general ”prea puternic” și ”patron”(protector) al său. În același timp, provincia Dacia, scăpată de pericol, dedică o altă inscripție împăratului Marcus Aurelius. În timpul războiului marcomanic fac și costobocii o năvală în Dobrogea și peninsula Balcanică. Ei fuseseră înfrânți de asdingi, un neam germanic, pierzându-și astfel teritoriul. Atacul în Dobrogea a avut loc la sfârșitul lui 170. O inscripție de la Tropaeum Traiani ne vorbește de locuitorul Daizus Comozoi, ”ucis de către costoboci”. Alte inscripții arată că zidurile cetății Callatis au fost distruse în timpul aceleiași năvăliri. Din Dobrogea, costobocii pleacă înspre Grecia, dar sunt înfânți la Elateea.

Războiul marcomanic se termină abia în vremea lui Commodus, succesorul lui Marcus Aurelius. El face o pace aparent favorabilă romanilor, dar le lăsa adversarilor puterile neatinse. Cu această ocazie, guvernatorul Daciei urmărea să mute 12.000 de daci mărginași, deci liberi, în interiorul provinciei. În timpul lui Commodus se revoltă o parte din locuitorii Daciei, fiind însă rapid potoliți. În timpul lui Caracalla(211-217) Dacia este invadată de goți și dacii nordici. Caracalla vine grabnic în Dacia și îi înfrânge pe invadatori. Dacii sunt obligați să dea ostateci care vor eliberați mai târziu. Probabil tot în acest timp are loc și lupta contra altor daci liberi, carpii, dacă nu cumva sunt aceiași daci liberi menționați mai sus. O inscripție a unui militar roman spune că el a fost recompensat de împărat pentru vitejia sa în lupta împotriva ”carpilor dușmani”. Bătălii contra dacilor liberi sunt menționate pe vremea lui Macrinus. Cassius Dio povestește că sub acest împărat ”dacii pustiau o parte a Daciei și amenințau să se lupte mai departe, după ce-și luaseră îndărăt ostatecii pe care îi primise Caracalla sub cuvânt de alianță”.

Din 230 atacurile se înmulțesc. În 235 romanii fac o expediție victorioasă împotriva dacilor care atacaseră cu sarmații. Împăratul Maximin Tracul ia în acest an titlul de ”Dacicus Maximus”. Peste doi ani, carpii împreună cu goții pradă Dobrogea. Timp de trei ani romanii îi țin în frâu. Chiar împăratul se pregătea să vină pe câmpul de luptă, dar este ucis înainte. După asasinat, generalul roman Menophilus face pace cu goții și le plătește o sumă de bani. Dacii, motivând că ”sunt mai puternici decât goții” cer și ei bani. Generalul îi refuză într-un mod jignitor. După plecarea comandantului, are loc un nou atac la care au luat parte desigur și carpii. Împăratul Gordianus care tocmai plecase să lupte împotriva perșilor, este nevoit să vină în Moesia, reușind să-i învingă pe daci și aliații lor. Romanii nu scapă totuși de presiunea dacilor liberi. Dacă nu atacau dacii liberi, atunci atacau popoare migratoare. Dacia nu va cunoaște decât puțini ani de pace. În 245 carpii fac o incursiune, dar sunt înfrânți de Filip Arabul care își ia numele de ”Carpicus”. Pe o monedă din 247 găsim scris ”victoria carpica”. O inscripție din Apullum vorbește despre un Gaius Valerius Sarapio care a fost eliberat din mâinile carpilor. În ciuda acestor victorii romane, dacii liberi în colaborare cu popoarele migratoare au reușit să-i determine pe latini ca sub împăratul Aurelian să părăsească Dacia deoarece această provincie nu mai putea fi apărată corespunzător.