Dictatul de la Viena- drumul spre pierzanie


Pierderile teritoriale ale Romaniei 1940

Anul 1940 a fost anul în care harta României a avut de suferit cum nimeni nu își putea imagina. După cedarea Basarabiei către URSS s-a format un guvern condus de Ion Gigurtu. Calitatea politică a noilor miniștri era mediocră, majoritatea fiind apropiați ai lui Carol al II-lea și adepți ai liniilor de concesii la adresa Germaniei. Pamfil Șeicaru aprecia că guvernul reprezenta ”un număr de ciocli la o îngropăciune”.

Ion Gigurtu

Ion Gigurtu

În ciuda dezastrului din iunie, regele Carol al II-lea nu își făcea multe probleme cu soarta României și nota în jurnal pe 7 iulie: ”am putut să iau masa cu Duduia, bucurie care nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme”. ”Seara….un foarte amuzant film german”. În acest ton și-a petrecut toată luna iulie. Pe plan extern Hitler aprecia că sosise vremea să satisfacă pretențiile teritoriale ale Ungariei. Pe 3 iulie Fabriccius, reprezentantul german la București, a transmis opinia Reichului că România ”nu va putea evita cedarea anumitor teritorii” drept „condiția primordială pentru o pacificare reală a Balcanilor”. La 6 iulie regele a declarat că este de acord cu negocierile care să aibă la bază schimbul de populație și doar în subsidiar rectificări de frontieră.

Carol al II-lea

Carol al II-lea

La 15 iulie Hitler îi scria lui Carol: ”Orice încercare de a înlătura prin manevre tactice de vreun fel sau altul pericolele care amenință țara dumneavoastră, trebuie să (sufere) și va suferi un eșec. Sfârșitul mai devreme sau mai târziu – și poate în foarte scurt timp- va fi chiar distrugerea României”. Hitler crea imperativ ”înțelegeri” cu Ungaria și Bulgaria. Pe 16 august au început tratativele cu Ungaria la Turnu-Severin. Delegația română în frunte cu Valer Pop cerea schimb de populație cu o mică rectificare de frontieră, în timp ce maghiarii conduși de Andrei de Hory doreau două treimi din teritoriul Transilvaniei. S-a ajuns la impas.

Galeazzo Ciano

Galeazzo Ciano

La 26 august Ribbentrop i-a propus ministrului de externe italian, Ciano, convocarea la Viena a miniștrilor de externe din România și Ungaria pentru a primi ”sfaturile amicale” ale Axei în vederea găsirii unei soluții. Hitler a ordonat masarea trupelor Wermachtului cât mai aproape de granița României în cazul în care am ar fi refuzat ”medierea”. Pe 27 august Fuhrerul a trasat noua frontieră fără să țină cont de vreo realitate politică, istorică sau etnică. În aceeași zi guvernul român a primit invitația de a trimite reprezentanți la ”arbitrajul de la Viena”. Carol nota: ”Ce o fi și asta? Ne găsim într-o situație nouă, poate bună, poate rea? Ni se va da, poate, posibilitatea de a ne expune mai clar teza noastră. Sunt îngriorat totuși, de situație”. Pe 29 august când Mihail Manoilescu și Valer Pop erau la Viena, regele participa la o ”masă strejărească”: ”Voie bună și foarte interesantă discuție a Frontului Studențesc, care trebuie înglobat în Strejărie (orgnizație de masă pentru tineret). Pe urmă am distribuit unele decorații”.

Adolf Hitler

În fosta capitală a Austriei, acum înglobată în imperiul lui Hitler, Ribbentrop și Ciano au cerut guvernului român să comunice până la ora 24, în noaptea de 29/30 august dacă acceptă sau nu ”arbitrajul”. La Consiliul de Coroană, reunit la 3 noaptea au participat printre alții: primul ministru Ion Gigurtu, Constantin Argetoianu, Gh.Gh. Mironescu, Victor Antonescu, A.C. Cuza, generalul Arthur Văitoianu, dr. C. Angelescu, mitropolitul Nicolae Bălan, patriarhul Nicodim Munteanu, Al. Vaida-Voevod, Gh. Tătărescu, Nechifor Crainic, contraamiralul N. Păiș, președintele Înaltei Curți Andrei Rădulescu. Alături de aceștia au mai fost invitați și reprezentanți ai partidelor istorice: C.I.C Brătianu și Ion Mihalache.

A. C. Cuza

A. C. Cuza

Discuțiile au fost contradictorii. Ion Gigurtu spunea că ”a refuza ultimatumul ce ni se dă, ar fi să mergem la distrugere sigură”. Carol al II-lea a întrebat dacă puteam rezista cu forța armelor. I s-a răspuns că ”spiritul oștirii este pentru a se bate”, dar în eventualitatea unui război cu Germania am rezista cel mult 2 săptămâni. Victor Iamandi a declarat: ”Trebuie să rezistăm pentru că războiul nu s-a terminat”. Ion Mihalache a completat: ”Pământul țării nu se poate ceda, nici discuta”. Nicolae Bălan a fost tranșant: ”A accepta arbitrajul înseamnă a intra în necunoscut, ori, noi nu putem să lăsăm destinul neamului nostru pe seama necunoscutului”. Nici M. Popovici nu a fost mai prejos: ”Sunt hotărât pentru rezistență, pentru sacrificiul suprem al națiunii”. Împotriva arbitrajului s-au mai declarat: C.I.C Brătianu, dr. C. Angelescu, Victor Antonescu, Silviu Dragomir și Arthur Văitoianu. În total au fost 10, în pricipal oameni legați de P.N.L. și P.N.Ț. Dintre cei care au votat pentru cedare cei mai importanți erau: Al. Vaida-Voevod, Gh. Tătărescu, Nechifor Crainic, C. Argetoianu și Gh.Gh. Mironescu. Pentru acceptarea pierderilor teritoriale au fost 21, majoritatea oameni legați de rege, reprezentanți ai guvernului sau ai Gărzii de Fier. Teofil Sindorovici, comandatul Străjii Țării, s-a abținut.

Constantin-Argetoianu

Regele își justifica decizia de a capitula în fața Dictatului de la Viena: ”Cedând, pot să-mi păstrez armata intactă, pot păstra entitatea statului român, pot să reclădesc, cu o muncă fără preget, un suflet nou țării mele, pot să nădăjduiesc într-un viitor mai bun. Ne-am întors la zilele copilăriei mele, când toți aveam pe buze și în inimă ”Idealul Național”. În final își deplânge situația: ”Așa este soarta noastră, a celor care suntem pironiți la locul de răspundere, și, adeseori, dacă îl părăsim, dezastrul țării este și mai mare”.

Palatul Belvedere din Viena

Palatul Belvedere din Viena

În ziua de 30 august, la ora 15.00 a avut loc la Palatul Belvedere din Viena semnarea Dictatului impus de Germania și Italia. În primă fază delegații maghiari aveau ”inima zdrobită” pentru că nu li se satisfăcuseră cererile inițiale dar până la urmă s-au declarat mulțimiți. Mihail Manoilescu în momentul când a văzut harta mutilată, a leșinat. După ce și-a revenit, a pus cu greu semnătura pe acest document. Valer Pop a refuzat categoric să iscălească odiosul Diktat. După consumarea momentului, Germania și Italia au dat garanții ”pentru integritatea și inviolabilitatea statului român” pentru a mai atenua din impresia pe care acest act avea s-o producă în România.

Ungaria după Dictatul de la Viena din 30 august 1940

Ungaria după Dictatul de la Viena din 30 august 1940

În aceeași zi, la ora 10.30, a avut loc o ședință la Biroul P.N.Ț. unde s-a analizat Consilul de Coroană. La final Iuliu Maniu a zis: „Dezastrul de astăzi este opera unui dezechilibrat care de 10 ani a folosit avantajele pe care i le-a dat tronul pentru a corupe oameni politici, exploatându-le ambiţiile şi pasiunea pentru avere. Această clică de ticăloşi, în cap cu Carol, poartă cea mai mare răspundere pentru nenorocirile care s-au abătut asupra ţării.“ Președintele P.N.Ț. aprecia că ”prezenţa acestui ticălos pe tronul ţării este o primejdie naţională, din moment ce ştim că el este azi un trădător al intereselor ţării, noi nu mai putem participa la nici un guvern naţional câtă vreme el nu abdică şi nu lasă tronul fiului său”. În momentul când Iuliu Maniu vorbea, a sunat telefonul. Era Ernest Urdăreanu, care i-a adresat invitația de a participa la Consilul de Coroană, precizând că regele dorea să-l vadă ”neapărat” la ora cinci după masa. După ce a primit invitația, Maniu a spus: ”Mi-e penibil să dau ochii cu el căci trebuie neapărat să-i cer abdicarea”

Iuliu Maniu

Prin Dictatul de la Viena a fost desprins din teritoriul României o suprafață de 43.492 de kilometri pătrați cu o populație de 2.667.000 de locuitori dintre care 50,2% erau români, 37,1% maghiari și secui, ceilalți fiind germani, evrei și alte naționalități.

Leave a Reply