Liviu Rebreanu- ”Viaţa e un povârniş cu un capăt în cer şi cu celălalt în neant”


Liviu rebreanu

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (jud. Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată “primă diletantă” pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc. În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: ”În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu”.

Liviu Rebreanu

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor). A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca: ”Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume”. A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa (“Polgári fiu iskola”), unde a urmat încă trei clase. În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie “întâia şi ultima poezie”. Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.

Liviu Rebreanu

În 1900 a început să urmeze Şcoala reală superioară de honvezi(ostași) din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul “eminent”. Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la “purtare”. Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară “Ludoviceum” din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.

Padurea_spanzuratilor_Liviu_Rebreanu

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptaţi au fost clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak – Örveny (Rivalii – Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa “intelighenţei” năsăudene.

Casa memoriala Liviu Rebreanu

Casa memoriala Liviu Rebreanu

La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în “arest la domiciliu”, s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde au fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa (fără o participare esenţială). În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici a susţinut că “nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură”.

Liviu Rebreanu

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică. La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici

Mormantul lui Liviu Rebreanu

Mormantul lui Liviu Rebreanu

Leave a Reply