“Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele.
Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul carele îl încearcă ori cât de departe şi ori cât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri.
Basarabia dintre Nistru şi Prut este leagănul autentic al civilizaţiei româneşti. Fără Basarabia, România nu are trecut, prezent şi viitor.
Cine întru muritori este atât de învăţat, căruia mai multă parte a învăţăturii să nu-i lipsească?
Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vârât în întuneric şi în tartarul necunoştinţei.
Tăcerea capul filozofiei este.
Precât este de folos, la vreme de trebuinţă, cuvântul cuvios, pre atât este de neputincios cuvântul aceluia care, nefiind întrebat de nimeni, tuturor dă sfat.”
“Ceea ce deosebește pe vechiul Domn moldovean, mulți ani trist pribeag în Rusia, deși a fost cneaz și senator al Împărăției, favorit și sfetnic științific al lui Petru cel Mare, înconjuurat de o familie de oameni inteligenți, în care și o fată de o rară distincție, Maria, care era să fie Țarină alături de Petru, și însurat după moartea soției d’întâiu, Cantacuzina Smaranda, fată a lui Șerban-Vodă, cu o tânără prințesa rusă, crescută în Suedia, este, în zilele de tinerețe petrecute în Moldova și la Constantinopol, în zilele de maturitate din acest exil, în zile bune și în zile rele, o nesfârșită tinereță de suflet. Un suflet omenesc e tânăr atunci când lumea, cu frumusețile și cu tainele ei, când oamenii cari-l încunjura, orice sentimente ar avea față de dânsul, când el însuși, cu tot ce cuprinde și cu tot ce ascunde, îi sunt un obiect de necontenită curiositate, de neastâmpărata dorință de a ști”. Nicolae Iorga
“Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru ” G. Călinescu
