Plutarh, Maximele spartanilor şi spartanelor necunoscuţi

Îl pedepseau pe un om care striga: „Am păcătuit fără să vreau”. „Bine! – îi răspunse un lacedemonian(spartan) – tot fără voia ta eşti şi pedepsit”.
Nişte drumeţi întâlnesc pe drum câţiva lacedemonieni şi le spun: „Norocul vostru, fiindcă adineaori au trecut pe aici tâlhari !” – „Nu suntem noi fericiţi – răspund spartanii – pe zeul Enyalios ! Fericiţi sunt ei, că nu s-au întâlnit cu noi”.
O lacedemoniană era scoasă la vânzare. Întrebată la ce se pricepe, a răspuns: „ştiu să fiu credincioasă”.
Alta, într-o împrejurare la fel – întrebând-o crainicul ce ştie – spuse: „Să fiu liberă!” Deoarece cumpărătorul i-a poruncit să facă lucruri care nu se potriveau cu o femeie liberă, ea îi răspunse: „Ai să te căieşti, fiindcă vrei să rămâi fără un asemenea bun”, şi s-a omorât.
Cineva, privind un tablou care-i înfăţişa pe spartani măcelăriţi de atenieni, a spus: „Ce viteji mai sunt atenienii !” Dar un lacon îi luă vorba: „În pictură”.

Plutarh, Viaţa lui Licurg (personaj semi-legendar din secolul VIII î.Hr. care ar fi pus bazele organizării spartane)

„Criptia” de la spartani – instituţie pe care Aristotel o atribuie lui Licurg – … se înfăţişa în felul următor. Magistraţii, la anumite răstimpuri, trimiteau pe ogoare pe tinerii (spartani) care se dovediseră a fi cei mai iscusiţi, dându-le doar pumnale şi hrana de trebuinţă. În timpul zilei, aceşti tineri, împrăştiindu-se, rămâneau ascunşi în locuri greu de descoperit, unde se odihneau. Dar, o dată ce se lăsa noaptea, o porneau la drum şi pe oricare hilot(sclav) pe care-l prindeau îl omorau … Aristotel ne asigură că eforii, când îşi începeau magistratura, declarau hiloţilor război, pentru ca să nu fie o nelegiuire uciderea lor.

Lacedemonienii numesc mesele comune „Feiditii”.

… Se adunau, pentru acestea, vreo cincisprezece oameni. Fiecare aducea pe lună un medimn (10 kg) de făină de orz, opt congii(10 litri) de vin, cinci mine de brânză (3 kg.), cinci jumătăţi de mine de smochine şi – pe deasupra – o mică sumă de bani pentru restul proviziilor.

… Dintre mâncărurile plăcute spartanilor, cea mai căutată de ei era ciorba neagră … Se spune că unul din regii Pontului cumpărase un bucătar lacedemonian ca să-i gătească această ciorbă, apoi, după ce a gustat din ea, a fost grozav de nemulţumit. „Rege, i-a spus bucătarul, trebuie s-o mănânci după ce te-ai îmbăiat în Eurotas”.

Aristotel, Politica

Din însăşi cele întâmplate se poate vedea limpede că statul spartanilor a fost rău întocmit… Fără să primească vreo lovitură, cetatea lor s-a prăbuşit, fiindcă-i lipseau oamenii …
Constituţia nu este bine întocmită nici în ce priveşte eforii… Adeseori ajung la eforat oameni foarte săraci, care – din pricină că sunt nevoiaşi – se lasă cumpăraţi … Cum autoritatea magistraţilor acestora este mult prea mare, ei au împins pe regi să folosească mijloace demagogice. Iar Constituţia a fost – şi în felul amintit acum – vătămată, căci din aristocratică ea a devenit democratică…
… Modul de viaţă al eforilor nu se potriveşte cu planurile statului lacedemonian, întrucât eforii au purtări foarte puţin înfrânate. Dimpotrivă, ceilalţi cetăţeni sunt obligaţi la o viaţă care întrece măsura austerităţii. Astfel stând lucrurile, cetăţenii Spartei nu pot duce felul de viaţă impus lor şi – pe furiş – calcă legea şi se dedau plăcerilor trupeşti.
… Am putea să mai aducem încă o învinuire temeiului rânduielii pe care a făcut-o legiuitorul … întreaga Constituţie nu ia în seamă decât o singură faţă a virtuţii : destoinicia ostăşească. Fireşte că spartanii n-au primejduit existenţa statului câtă vreme au purtat războaie. Puterea lor a fost însă sfărâmată când a venit vremea hegemoniei lor; şi aceasta fiindcă ei nu ştiau să-şi folosească răgazul, nici să facă altceva mai de trebuinţă decât exerciţiile militare.

Polibiu, Istorii

Egalitatea averilor, simplicitatea felului de trai, viaţa în comun trebuiau să-i facă pe cetăţeni înţelepţi … Iar deprinderea cu muncile cele mai grele şi cu primejdiile să le dea oamenilor putere şi curaj …
Statornicind atari temeiuri pentru cetatea sa, Licurg a pregătit trăinicia întregii Laconii, iar spartanilor înşile le-a lăsat o libertate care avea să dăinuiască vreme îndelungată … Îi rămânea … să asigure şi cârmuirii aceeaşi măsură şi înţelepciune.
De fapt, însă, cu toate că i-a făcut pe spartani cât se poate de cumpătaţi – cât priveşte viaţa fiecăruia precum şi aşezămintele cetăţii, – i-a lăsat, în ce priveşte raporturile lor cu ceilalţi greci, foarte dornici de cuceriri, de stăpânire asupra altora şi nespus de lacomi.