George Coşbuc- glasul Transilvaniei în versuri


George Cosbuc

George Coşbuc a fost cel de-al optulea copil al familiei sale, în total fiind paisprezece. Era fiul preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiica unui alt preot greco-catolic, Avacum, care slujea în localitatea Telciu. Pe 20 septembrie 1866, în localitatea Hordou, care astăzi îi poartă numele, s-a născut un mare poet. În mijlocul sărăciei şi durerii unui neam asuprit încă şi despărţit de ceilalţi români, s-a născut un ardelean într-o familie necăjită.

george-cosbuc-iarna-pe-ulita

Primele noţiuni le va primi de la bătrânul cântăreţ al bisericii din localitate. Acesta îl învaţă să citească încă de la 5 ani, lucru cu totul deosebit având în vedere condiţiile grele de viaţă. Coşbuc a fost un copil bolnăvicios, fiind nevoit să îşi întrerupă după doar un an şcoala din cauza problemelor de sănătate. După un scurt periplu pe la diverse şcoli din comunele alăturate, Coşbuc reuşeşte să se înscrie la Gimnaziul Fundaţional din Bistriţa-Năsăud. Aici dobândeşte o bogată cultură literară şi ajunge să cunoască foarte bine limbile clasice şi germana. Este ales preşedinte al Asociaţiei „Virtus Romana Rediviva“ care era alcătuită din elevi ai gimnaziului. Ajunge membru din primul an de studii, lucru ieşit din comun, deoarece, de regulă, membrii aleşi erau cel puţin din anul al treilea de studii. La doi ani distanţă devine preşedinte. Publică poezii în revista Muza someşană şi se ocupă de traduceri din Ruckert şi Petöfi.

George Cosbuc

Un jurnalist muncitor

După terminarea gimnaziului, în 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii maghiare din Cluj. Aici îşi continuă aprofundarea limbilor clasice şi devine preşedinte al Societăţii „Iulia“ formată din studenţi români. Începând cu 1886 nu mai figurează între studenţii facultăţii, din cauza unor grave probleme de sănătate şi de natură materială. Începând cu 1887, Coşbuc începe o strânsă colaborare cu revista Tribuna, editată de Ioan Slavici la Sibiu. Încă din 1884 Coşbuc trimitea diverse materiale care erau primite cu entuziasm de Slavici. Acesta îl convinge să se alăture corpului redacţional, fiind sigur că poetul este şi un bun jurnalist. Nu s-a înşelat deloc în această privinţă. Slavici consemna evenimentul în jurnalul său: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat de 21 de ani, unul din cele mai distinse capete.“ În redacţia ziarului se regăseau două mari personalităţi ai literaturii române: Slavici şi Coşbuc. Poeziile publicate de Coşbuc aici vor căpăta o încununare odată cu scrierea care îl face cunoscut: Nunta Zamfirei. După desfiinţarea Tribunei, începând cu 1889, Coşbuc merge la Bucureşti, unde este primit în cercul Convorbiri literare condus de Titu Maiorescu. Din 1893, odată cu apariţia primului volum de versuri Balade şi idile, Coşbuc devine apreciat în toată ţara.

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu

Traducătorul asiduu

Coşbuc nu a fost doar un poet iscusit, ci şi un fin traducător, talentul său literar mergând şi în direcţia unor tâlcuri generoase. În 1896 publică traducerea Eneidei de Virgiliu, cu care obţine marele premiu „Năsturel Herescu“ oferit de Academia Română. Se ocupă apoi de traducerea Georgicelor, tot de Virgiliu, Odiseea lui Homer sau piesa Don Carlos de Schiller. După această etapă urmează traducerea capodoperei lui Dante, Divina comedie. De asemenea, Coşbuc a publicat şi câteva traduceri ale literaturii indiene: Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana şi Sakuntala, operă a lui Calidasa.

Cosbuc George

Primirea în cadrul Academiei Române

În 1916, când s-a propus ca George Coşbuc să fie primit în cadrul membrilor titulari ai Academiei Române, nu au fost nici un fel de probleme. Era deja recunoscut drept un scriitor important, cu o operă semnificativă. Duiliu Zamfirescu, cel care a alcătuit raportul activităţii poetului, spunea: „Reputaţia sa literară este atât de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate ţările locuite de români. Primindu-l în mijlocul nostru consfinţim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coşbuc a dat poporului român, în mai puţin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem uşile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii şi sunt originale.“ Din păcate, primirea în cadrul Academiei va rămâne ultimul moment fericit al vieţii sale, pentru că, în 1915, Coşbuc îşi pierduse unicul copil, Alexandru, într-un accident de maşină. Creaţia sa a îngheţat începând cu acel moment îngrozitor. Pe 9 mai 1918, Coşbuc moare şi este înmormântat în Bucureşti în cimitirul Bellu.

george-cosbuc

Leave a Reply