În anii războiul de întregire 1916-1919, aviatorii români şi-au adus o importantă contribuţie la reuşita operaţiunilor militare. Lipsită, la început, de experienţa unui război modern dus pe un front de sute de kilometri, aviaţia militară naţională, înfiinţată în anul 1910, a trebuit să facă faţă noilor cerinţe.

În prima parte a campaniei s-a simţit lipsa piloţilor şi observatorilor aerieni, care în majoritatea lor fuseseră trimişi la armele lor de origine, încă din iarna anului 1915. Şi înzestrarea a fost precară, Corpul Aerian Român având în serviciu, în prima zi de mobilizare, numai 24 de avioane de recunoaştere, toate nearmate. Inamicul concentrase pe frontul românesc peste 250 de avioane şi 20 de companii de aerostaţie, inclusiv cinci zeppeline. Chiar în aceste condiţii dificile, echipajele româneşti ale celor patru grupuri de aviaţie – fiecare armată a primit în subordine câte un grup de escadrile – au executat în lunile septembrie-decembrie 1916 sute de misiuni de recunoaştere şi bombardamente în liniile inamice, inclusiv în nordul Bulgariei, fiind vizate în principal localităţile unde se aflau principalele baze aeriene ale aviaţiei germane ale căror echipaje executau misiuni asupra sudului ţării.

Prin sosirea Misiunii militare franceze conduse de generalul Henry Berthelot, situaţia aviaţiei noastre s-a îmbunătăţit substanţial. În iarna anului 1917 s-a primit un număr mare de avioane achiziţionate, în principal, din Franţa, astfel că în primăvara şi vara anului 1917, Armata română avea în serviciu 13 escadrile, cuprinzând toate categoriile de avioane: de recunoaştere, de bombardament, de vânătoare, de recunoaştere îndepărtată şi bombardament strategic. În perioada iulie-septembrie 1917, în sectoarele de luptă de la Mărăşti şi Mărăşeşti au acţionat peste 100 de avioane româneşti şi cinci companii de aerostaţie, contribuţia deosebită a aeronauticii la victoriile din vara anului 1917, fiind subliniată de comandanţii Armatei române şi chiar de generalii germani şi austrieci. Astfel, înOrdinul de Zi nr.96/1917, referindu-se la modul de comportare exemplar al zburătorilor noştri în timpul bătăliei de la Mărăşeşti, generalul Eremia Grigorescu, sublinia:

„Dar faptele de arme ce au stârnit admiraţia tuturor şi unde aţi arătat cel mai frumos spirit de sacrificiu sunt în timpul zborurilor pentru legătura cu infanteria, când fără a ţine seamă de pericol, v-am văzut zburând la înălţimi foarte mici asupra liniilor vrăjmaşe,pentru a putea duce ştiri precise în mijlocul întunericului cauzat de bombardamentul de artilerie, atunci când în vuietul asurzitor, nu vă vedeam decât pe voi, nu primeam decât de la voi ştiri, că năvălitorii au fost stăviliţi, că valurile duşmane s-au sfărâmat şi dau înapoi, în timp ce trei avioane sunt doborâte, sunt proba bărbăţiei aviatorilor în luptă“.

În memoriile sale intitulate “Din campania contra României 1916-1917” Leon Hertzer nota: ,,Spre seară, fostul meu comandant de batalion, căpitanul Lamprecht, a venit însoţit de aghiotantul său. Am stat de vorbă într-o mică viroagă. Un avion inamic – al câtelea în această zi – zburând la mică înălţime, a deschis focul asupra noastră, punându-ne viaţa în pericol, aşa încât, după ce s-a întunecat bine, am putut sta de vorbă. Mâine din nou aeroplanele inamice ne vor bombarda şi mitralia, aşa cum o fac zilnic de la începutul ofensivei“. Un subofiţer prizonier din Regimentul 15 rezervă bavarez declara la interogatoriu: ,,Am admirat curajul aviatorilor români şi îndrăzneala lor în luptă, coborând la înălţimi mici şi aruncând bombe sau trăgând cu mitralierele de bord. Numeroşi aviatori inamici au zburat deasupra poziţiilor noastre, fără ca artileria să aibă timp să fi tras în ei, după cum trebuia. Impresie cu atât mai dezagreabilă, cu cât tunurile contra aeronavelor inamicului trag foarte exact“. Generalul Johannes von Eben, raporta la 21 august 1917 că „aviaţia inamică a luat adesea parte la lupte, aruncând de la înălţime mică bombe asupra trupelor noastre aflate în atac şi trăgând asupra lor cu mitraliera“.

În războiul de întregire, Aeronautica română şi-a dat tributul de sânge. Astfel, 48 de aviatori, mecanici, aerostieri şi observatori aerieni au căzut la datorie, cei mai mulţi din cauza unor defecţiuni tehnice ale avioanelor. Din rând lor, 13 au căzut efectiv în luptele aeriene sau au fost doborâţi de artileria inamică. Cei mai mulţi dintre aceşti eroi n-au morminte. Poate au avut atunci, când au căzut în luptă, ulterior urmele acestor morminte s-au şters. Societatea românească n-a avut grijă să păstreze aceste simboluri ale vitejiei zburătorilor noştri. Unii dintre aceşti eroi au căzut în liniile inamice şi nu ştim dacă adversarii de atunci i-au înmormântat aşa cum se cuvenea eroilor. Nimeni nu mai ştie astăzi unde se odihnesc aceşti aviatori.

Primul ofiţer român aviator doborât de artileria antiaeriană inamică a fost locotenentul Petre A. Creţu, născut la 28 iunie 1891 în oraşul Bârlad. Acesta a urmat Şcoala de pilotaj şi la 9 iunie 1916 a primit brevetul militar de pilot nr. 87. La mobilizare, a fost repartizat ca pilot de front în Escadrila ,,Farman“. După bătălia de la Sibiu, trupele române au început să se retragă, iar aviatorii Escadrilei ,,Farman“ s-au mutat cu aerodromul de la Tălmaciu pe aerodromul de campanie de la Râureni aflat în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea. Comandamentul Armatei 1-a române avea nevoie de informaţii şi aviaţia trebuia să execute misiuni de recunoaştere în liniile inamice. Deşi terenul de zbor de la Tălmaciu fusese ocupat de trupele germane, care instalaseră pe fostul aerodrom românesc o baterie anti-aeriană lt. colonelul Constantin Găvănescul a ordonat aviatorilor din Grupul 1 escadrile să se reîntoarcă la Tălmaciu. Practic, acest comandant iresponsabil îi condamnase la moarte pe vitejii noştri zburători. Au tras la sorţi şi primul a plecat, în ziua de 14/27 septembrie 1916, în misiune, locotenentul av. Petre Creţu, care a refuzat să-şi ia ca însoţitor un observator aerian.

Nu dorea să-l aibă pe conştiinţă, întrucât ştia că îşi va pierde viaţa în această misiune, după cum au mărturisit ulterior camarazii săi din Escadrila ,,Farman“. Ajungând deasupra aerodromului de la Tălmaciu, avionul românesc a fost doborât de la prima salvă trasă de bateria germană. Germanii au fotografiat rămăşiţele avionului şi corpul neînsufleţit al locotenentului Petre Creţu. Nu ştim dacă a fost înmormântat. Cert este faptul că, în perioada interbelică, oamenii miloşi din satul Tălmaciu au ridicat în memoria eroului aviator Petre Creţu o troiţă, la marginea pădurii dinspre nord-vest a localităţii, unde fusese aerodromul românesc. În anul 1991 vizat nu mai era nicio urmă din acea troiţă. Regimul comunist a distrus orice monument creştin care a fost ridicat în onoarea unor eroi din anii Primului Război Mondial.

Al doilea aviator care a plecat să survoleze localitatea Tălmaciu a fost locotenentul pilot Ion Mărăşescu, care l-a avut ca însoţitor pe locotenentul observator Petre Angelian. Şi avionul acestui echipaj a fost grav avariat de tirul bateriei germane, pilotul reuşind să aterizeze forţat. Echipajul românesc a fost luat prizonier, iar pilotul Ion Mărăşescu a murit din cauza rănilor şi a tratamentului inuman la care a fost supus în lagărul de la Stralssund din Germania. Sublocotenentul de cavalerie observator aerian Iulius Tetrat a plecat în ziua de 26 octombrie 1916, în prima sa misiune de luptă, având de executat o recunoaştere în zona oraşului Câmpulung Muscel. A plecat în zbor la ora 13.00, la bordul unui avion pilotat de locotenentul Gheorghe Negrescu. După ce avionul a luat înălţime la 3.000 m, a trecut de Târgovişte şi s-a îndreptat spre Valea Dâmboviţei, îndreptându-se spre sectorul pe care trebuia să-l survoleze. Ajuns la dealul Măţău, avionul românesc a fost atacat de un avion german. La a doua rafală, aviuonul român fost avariat grav, fâşii din pânza aripilor au început să plutească în jurul avionului, în timp ce trepidaţii serioase şi funcţionarea anormală a motorului „mă obligă să reduc gazele şi încep a coborî în lungul văii Dâmboviţei spre sud, apoi să tai contactul de teama vreunui incendiu şi să zbor planat.

Dar atenţia mea era încordată, iar înălţimea mi-a fost suficientă ca să aterizez într-o porumbişte în apropierea satului Voineşti, aproape de apa Dâmboviţei, de jur împrejur fiind numai livezi de pruni şi de alţi pomi“, nota pilotul într-un raport. Din cauza unei denivelări a terenului, o roată a trenului de aterizare a cedat şi avionul s-a înclinat mult spre stânga. Pilotul a sărit repede din avion, spunându-i observatorului să facă acelaşi lucru. Sublocotenentul Iulius Tetrat n-avea cum să coboare. Murise! La a doua rafală trasă de pilotul de vânătoare german, un singur glonţ i-a străpuns inima, moartea fiind fulgerătoare. Abia împlinise vârsta de 20 de ani, în august 1916. A fost înmormântat în cimitirul central din oraşul Râmnicu Sărat, în cavoul familiei generalului Tetrat, tatăl său. Ulterior, monumentul funerar a avut mai mulţi proprietari astfel că, în momentul de faţă, nu există nicăieri scris numele acestui erou,căzut la datorie.

Primul ofiţer aviator român căzut într-o luptă aeriană, a fost citat prin Înaltul Ordin de Zi nr. 16/1916, care sublinia printre altele: ,,Sublocotenentul observator Tetrat Iulius, în cursul unei lupte aeriene cu un avion inamic
deasupra Carpaţilor, a dovedit bravură fără seamăn şi un mare dispreţ de moarte. Dat la Marele Cartier General, azi 7 noiembrie 1916, Ferdinand I.“. Această citare echivala cu decorarea „post-mortem“.

În timpul Primului Război Mondial au fost îndeplinite şi misiuni de sacrificiu, iar aviatorii s-au oferit voluntari pentru îndeplinirea lor. O astfel de misiune a fost îndeplinită în după-amiaza de 19/1 decembrie 1916 de echipajul mixt format din locotenentul Eugeniu Iorgulescu (născut la 24 ianuarie 1881 la Iaşi) şi locotenentul francez pilot De Maille. Misiunea de sacrificiu a fost ţinută în mare secret, echipajul a plecat să bombardeze oraşul Sofia, ca represalii la bombardamentele germane făcute asupra Bucureştiului şi a localităţilor din sudul României. Avionul a survolat Palatul regal din Sofia şi locotenentul Iorgulescu a lansat trei bombe, care au lovit o aripă a palatului, producându-se un incendiu. Artileria germană instalată pe muntele Vitoşa şi care apăra Capitala Bulgariei, a deschis focul şi avionul românesc a fost grav avariat. Echipajul a reuşit să aterizeze în teritoriul inamic, fiind capturat, ambii aviatori au fost internaţi în lagărul de prizonieri de la Haskovo-Bulgaria veche. Neprimind îngrijirile medicale corespunzătoare Eugen Iorgulescu a decedat. Se pare că a fost înmormântat într-o groapă comună.

Unul din aşii aviaţiei de vânătoare din anii războiului de întregire a fost plutonierul de marină aviator Ioan Muntenescu, pilot în celebra escadrilă de vânătoare „Nieuport 11“. S-a născut la Tecuci în anul 1892. A urmat cursurile Şcolii de maiştri militari de marină şi, după absolvire, a fost repartizat pe crucişătorul „Elisabeta“. Atras de miracolul zborului, a urmat Şcoala de pilotaj de la Băneasa, obţinând brevetul militar de pilot. S-a antrenat pe avionul de vânătoare Nieuport (XI), fiind repartizat în Escadrila N. 11 comandată de căpitanul Ştefan Protopopescu, personalitate marcantă a aviaţiei militare române, posesorul brevetului nr. 1 de pilot militar.

Tânărul pilot de vânătoare Muntenescu a executat zeci de misiuni, susţinând mai multe lupte aeriene. Vitejia şi îndrăzneala în luptă a ajuns până la comandantul Armatei a 2-a române, generalul Alexandru Averescu, care i-a spus: ,,Nu te mai băga aşa cu aeroplanul în mijlocul duşmanilor, că poate să se întâmple o nenorocire, un glonţ rătăcit…“. Muntenescu i-a răspuns celebrului comandant: ,,Eu sunt român, domnule general, şi românul trebuie să-şi sacrifice viaţa. Sunt român şi trebuie să mor pentru ţara mea, apărându-mi patria cu riscul vieţii“. Ziua de 26/7 noiembrie 1917a fost una de glorie pentru aviaţia română. În această zi, zburătorii noştri au obţinut 5 victorii aeriene. La ora 930 dimineaţa, sublocotenentul Egon Nasta şi plutonierii Ioan Muntenescu şi Paul Magâlea au plecat într-o misiune de supraveghere a frontului. Între Mărăşeşti şi Tecuci au întâlnit o escadrilă de avioane germane de vânătoare tip Fokker, care asigurau protecţia unor avioane de bombardament. Lupta a fost dură şi rapidă, două Fokkere germane s-au prăbuşit în flăcări fiind doborâte de Ioan Muntenescu. Al treilea Fokker a fost doborât şi prin participarea lui Paul Magâlea, victoria fiindu-i acordată subofiţerului Magâlea.

10/23 noiembrie 1917. La ora 13.00, în urma unei lupte aeriene care s-a desfăşurat la 4000 m deasupra podului de la Cosmeşti, plutonierul de marină aviator Ioan Muntenescu a fost rănit mortal. A fost atacat de trei avioane de vânătoare germane tip Rolland, foarte performante, fiecare fiind armate cu câte două mitraliere sincronizate. Deşi a înţeles că mai are puţin de trăit, viteazul nostru pilot a ajuns până deasupra aerodromului de la Tecuci, dar s-a prăbuşit de la circa 30 m. Murise în aer, aşa cum şi-a dorit! Pentru curajul şi eroismul în luptă a fost decorat post-mortem. Maiorul Andrei Popovici, mărturisea: ,,Îl iubeam nespus de mult pe Muntenescu, căci merita să fie iubit pentru bunătatea lui simplă, pentru credinţa sa, pentru cuvântul drept, fără ipocrizie, pentru demnitatea şi curajul pe care îl proba cu prisosinţă şi care sunt apanajul fiinţelor înzestrate excepţional, al eroilor“.

În semn de cinstire, a fost înmormântat cu onoruri militare. Într-o margine a terenului de zbor de la Tecuci i s-a ridicat o cruce, care a dispărut deja încă din perioada interbelică. Nu au morminte nici cei doi membri ai unui echipaj care a căzut într-o luptă aeriană pe frontul din Ungaria în anul 1919. Este vorba de echipajul format din ajutorul de sublocotenent pilot Bucur Stan şi locotenentul de marină observator Mihail Hurmuzescu. În ziua de 12 iunie 1919, echipajul Stan-Hurmuzescu aflat la bordul unui avion de recunoaştere de captură în timp ce survola oraşul Miskolc, a fost atacat de două avioane de vânătoare performante, pilotate Ujvary Lazslo şi Keisz Geza. Locotenentul Hurmuzescu a tras continuu cu mitraliera de bord reuşind să doboare un adversar, dar şi avionul său a fost grav avariat. Cu foc la bord, echipajul Bucur-Stan-Mihail Hurmuzescu s-a prăbuşit în liniile inamice în apropiere de râul Sajo, la sud-vest de Miskolc. La contactul cu solul avionul a explodat, cei doi aviatori murind. Nu se ştie dacă au fost înmormântaţi.