Doamna Bulandra era cea care îşi spunea părerea cu voce tare, fără teama că s-ar putea să nu corespun­dă cu a altora, Doamna de care teatrul românesc ar avea nevoie şi astăzi pentru revigorare, o piatră de temelie a teatrului românesc. Actriţă, manager, profesor, Lucia Sturdza Bulandra şi-a clădit cariera pe muncă asiduă. „N-am fost atrasă în teatru de fo­cul sacru de care aproape toţi ac­torii spun că sunt stăpâniţi; de altfel, nu mai eram la primii mei paşi în lupta pentru viaţă, pentru asigurarea existenţei şi independenţei mele sociale – şi nici nu aveam vârsta când entuziasmele tinereţii explică avân­tarea în necunoscut, în mrejele îm­bă­tătoare ale unei fantezii pline de fă­gă­duinţi. Nu: aveam 25 de ani în 1898. Terminasem Facultatea de Litere şi Filosofie şi încercasem – nu o dată, dar zadarnic – să capăt un loc în învăţământ pentru a-mi asigura o viaţă independentă.” Astfel îşi începe Marea Doamnă a teatrului românesc volumul său de „Amintiri”.

Era înrudită cu Ioniță Sturdza, domnitor al Moldovei, fiind primul român după perioada fanariotă.r. Lucia Sturdza s-a născut la Iaşi, la 25 august 1873. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului (1 octombrie 1898) în piesa într-un act Primul Bal, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte: “Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène” (“Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău”). Lucia Sturdza-Bulandra n-a ascultat porunca. Demnă de numele tatălui, Lucia Sturdza-Bulandra nu a ascultat. Deși era scisă de dramaturgului francez atunci în vogă, Édouard Pailleron, piesa nu a fost bine primită, i-a arătat tinerei actrițe nevoia stringentă de o pregătire adecvată. La Conservatorul Aristizzei Romanescu a studiat, după cum afirma chiar ea, tot ceea ce avea legătură cu arta dramatică şi a urmărit jocul marilor actori români şi străini. De la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”.

Lucia Sturdza Bulandra a avut în 1909 curajul părăsirii „scutului” teatrului de stat, pentru proaspăt înfiinţata companie privată de teatru a lui Alexandru Davilla. Lucia Sturdza Bulandra a jucat în doar două filme: „Amor fatal”, 1911, şi „Escadrila albă”, 1943. S-a căsătorit cu Tony Bulandra. În 1914 a înfiinţat, împreună cu soţul ei și alții, Teatrul ”Regina Maria”. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra – Maximilian – Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris. Lucia Sturdza Bulandra a avut parte de câteva lovituri precum destrămarea companiei(1941) şi moartea lui Tony Bulandra(1943). Va fi numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal, iar acest lucru însemnat pentru ea o renaştere, o revenire la via­ţă.

Ca profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori, printre care se numără: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti etc.. A scris „Actorul şi arta dramati­că” şi a tradus numeroase piese din limbile fran­ceză, italiană, germană şi engleză. Pentru serviciile aduse dezvoltării teatrului românesc primeşte mai multe distinc­ţii. După 68 de ani închinaţi publicului, murind la 19 septembrie 1961 la 94 de ani, actriţa a reuşit să înnobileze scena românească printr-o muncă necondiţionată şi un talent impunător.