Tweet

Una din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii”. Spre deosebire de unele expresii a căror origine nu poate fi stabilită cu exactitate, ci mai mult intuită, în acestă situație avem informații precise.

Încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, odată cu domniile fanariote, au dus acest obicei în spațiul nord-dunărean, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuțeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare pe timpul caniculei verii. Din acest moment, începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc.

De aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziua de mare. Cu iuțeală s-a trecut la transformarea unei activități domestice oneste într-una depreciativă, distanța a fost extrem de mică. Cu trecerea timpului, lumea bună a renunțat la mesele frecate cu mentă în favoarea fețelor de masă din material textil, mult mai elegante, copiind astfel moda occidentală. Exprimarea „a freca menta„ a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă.