Marin Sorescu s-a născut la Bulzesti, județul Dolj în data de 19 februarie (29 după spusele fratelui său) 1936. A primit de 6 ori premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române în anii 1968 și 1977 plus multe alte distinctii. A fost Ministrul Culturii între 25 noiembrie 1993 și 5 mai 1995. A fost căsătorit cu Virginia Sorescu și nu a avut copii. A murit la București în data de 8 decembrie 1996.

Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Şcoala primară o face în comuna natală. Începe liceul la “Fraţii Buzeşti” din Craiova fiind transferat apoi la Şcoala Medie Militară din Predeal, absolvită în 1954. Face facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960). Se stabilește în Bucureşti și are o ascensiune rapidă în lumea literară. Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Marin Sorescu a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei.

A impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist (care atenuează reflecţia gravă), deconcertant, de multe ori feroce în profundul sau simţ critic. Sunt foarte cunoscute volumele din ciclul “La lilieci”, imaginând un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Ideea i-a venit lui Marin Sorescu în momentul în care acesta se afla cu o bursă în SUA la Universitatea din Iowa când i-a căzut în mână un volum al poetului american, Edgar Lee Masters intitulat Spoonriver, construit în acelaşi mod. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, “Iona”, care împreună cu alte piese ale sale, figurează în repertoriul multor teatre din lume. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: “Iona”, “Paracliserul”, “Matca”, “Există nervi”, “A treia ţeapă”, “Răceala”. Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).

Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa. A condus revista literară “Ramuri” şi a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova. Critici de talie internaţională au opinat că a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură. În ţarã i-au fost decernate cele mai înalte distincţii: Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori).A luat importante premii internaționale. Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolarã, atât în învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, cât şi în învăţământul primar şi liceal şi în Facultăţile de Filologie. A fost decretat de G. Călinescu ”tot ce poate fi mai nou în poezie si chiar în dramă”. Parodia ca gen minor, a fost luată în serios de poet făcând o parodiere critică, anticalofilă(împotriva tendinței de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă) si conventională, râzând de clasici si de debutanti. Avea un umor liric cu întepătură amicală care a prins, aruncând peste bord conventiile lirice protocolare si academiste laolaltă cu cele moderniste. El dezbate lucruri cunoscute, dar spuse „pe dos”.

Ultima poezie a lui Marin Sorescu este şi cea mai tristă

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,

Mi se aruncă de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş!