Semnificația și originea furatului miresei. Obiceiuri de cununie de acum 100 de ani


oas

După cununia religioasă, mirii se întorceau la casa socrilor mari, iar mama tânărului îi cuprindea pe amândoi cu o cingătoare şi îi trăgea în casă în acelaşi timp, pentru ca să îi împreuneze pentru toată viaţa. Când ajungeau la poarta mirelui, el avea grijă să păşească primul este prag, pentru a conduce în casă. În Arad, tinerii încercau să se calce pe picior, iar cel care reuşea să îşi pună piciorul peste celălalt avea să conducă în familie.

ult2

Ajunşi la casa băiatului, soacra mare lua mireasa de mână, o pupa, iar aceasta îi pupa mâna ca să nu se certe. Mireasa era servită apoi de soacra mare cu dulceaţă, miere de albine sau bomboane, ca să fie bună şi dulce.În Bihor, la poarta mirelui, soacra arunca cu grâu pe miri şi le dădea să mănânce pâine sărată ca să ştie să trăiască şi doar cu pâine şi sare. Masa se făcea de obicei la casa mirelui: numai când el se stabilea la casa miresei se desfăşura nunta la socrii mici (se spunea atunci că mirele „s-a ginerit”). Mirii mâncau amândoi din aceeaşi strachină, cu o singură lingură şi beau din acelaşi pahar, ca să împartă totul în viaţă, să nu se despartă, să se înţeleagă bine şi să nu fie făloşi unul faţă de altul. De multe ori ei mâncau împreună un ou şi lapte, ca să le fie viaţa dulce. În Oltenia, mâncau un peşte cu usturoi şi trebuiau să întingă într-un vas cu apă cu zahăr (peşte ca să aibă noroc, apă cu zahăr ca să li se îndulcească viaţa). În unele zone, mirii nu mâncau carne ca să aibă noroc la vite. Pe la sfârşitul mesei, naşului îi era adusă o găină friptă, împodobită cu flori. El o rupea, o parte o dădea mirilor, iar restul celorlalţi nuntaşi. În Starchiojd, Prahova, în timpul mesei, venea un vânător cu o găină. El era îmbrăcat în piei, avea un câine şi purta un brâu roşu. Se ducea la naş şi îi dădea găina gătită, ce avea cetină de brad pe cap, ou la spate şi ţepuşe înfipte în ea. Obiceiul oferirii găinii naşului are conotaţii sacrificiale: orice creaţie umană, pentru a dura în timp, trebuie să fie întemeiată pe un sacrificiu.

oas2

oas3

În timpul nunţii se juca mireasa pe bani: cine voia să danseze cu ea trebuia să plătească. În mijlocul horei se aşeza un scaun, iar pe el se punea un castron de pământ în care cei care jucau mireasa lăsau bani. Binecunoscuta practică a furatului miresei face parte din ritualurile al căror scop este de a marca oscilaţia între ce a fost şi ce va veni. Obiceiul este originar de la popoarele migratoare, când un clan rival, auzind de cununie, venea și îi făcea rău mirelui, furându-i cel mai mare bun al său. Pentru răscumpărare astfel încât soția să nu fie necinstită, soțul plătea sume importante. Ca să se protejeze de o asemena pagubă, mirele își numea cei mai apropiați oameni drept paznici ai miresei, de unde derivă și ”cavalerul de onoare”, cel care apără onoarea miresei.

ult

În unele sate românești se fura şi mirele, iar în altele numai pantofii miresei. Era o modalitate de a dramatiza trecerea, nu e o chestiune simplă, e o mare trecere. Şi orice mare trecere trebuia dramatizată.În Harghita, domnişoarele de onoare aveau grijă să nu fie furaţi mirele şi mireasa pentru că plăteau cu rachiu.În Lăţunaş, Timiş, oamenii îi legau pe mire şi pe mireasă cu brâuri şi apoi îi băteau, spunându-le că „asta să le fie bătaia”. În Ludoş, Sibiu, fetele şi femeile voiau să dea cu pumnii în spatele miresei, ca să trăiască mireasa, să nu moară. Acestea erau acte magice, profilactice, de preîntâmpinare a răului: oamenii îi loveau pentru ca mai apoi să nu îi lovească răul. În unele sate din Covasna şi Braşov, feciorii simulau că vor să arunce mirele în fântână şi să îl înece. Naşa şi mireasa se duceau după ei şi îl răscumpărau cu bani şi băutură de la flăcăi.

Leave a Reply