Portretul lui Iuilus Caesar


Julius.Caesar.2

Suetoniu( sec I-II d. Hr), Vieţile Caesarilor,

“Se spune că Caesar era de statură înaltă, cu pielea albă şi era vânjos; era împlinit la faţă şi ochii îi erau negri şi vioi; a fost sănătos, afară doar în cei din urmă ani ai vieţii, când deodată leşina şi avea coşmare în somn. A suferit şi două atacuri de epilepsie, care l-au surprins în plină activitate. Era foarte grijuliu în felul lui de a fi; nu numai că se tundea cu grijă, dar îşi şi epila părul, lucru reproşat de unii; suferea mult din cauza cheliei, şi aceasta a fost de multe ori ţinta înţepăturilor răutăcioase ale adversarilor săi. De aceea, el obişnuia să se pieptene aducându-şi spre frunte puţinele fire din creştetul capului.

jul2

Nici măcar duşmanii n-au tăgăduit că el obişnuia să bea puţin; Marcus Cato (Marcus Porcius Cato cel Tânăr, unul din conducătorii optimaţilor. Comparaţia este făcută probabil cu Marius şi Catilina) a spus că Caesar, dintre toţi cei care s-au apucat să răstoarne republica, a fost singurul om treaz. Gaius Oppius(prieten şi om de încredere al lui Caesar) povesteşte despre el că era, atât de puţin preocupat de cele ale mâncării, încât, odată, când gazda a servit untdelemn vechi şi toţi comesenii l-au refuzat, doar el a mâncat mai mult decât de obicei, ca să nu pară că aduce vreo învinuire gazdei sale de a fi fost negrijulie sau de a nu cunoaşte bunele deprinderi. Caesar n-a fost dezinteresat nici ca general şi nici ca magistrat. Căci, după cum spun unii în amintirile lor, a primit, în timpul proconsulatului din Spania (60 î.Hr), de la aliaţi bani cerşiţi pentru plata datoriilor şi a prădat unele oraşe ale lusitanilor, deşi aceştia nu refuzaseră contribuţiile fixate şi îi deschiseră porţile. În Galia(59 î.Hr) a jefuit lăcaşurile sfinte şi templele, care erau pline de daruri şi, de cele mai multe ori, de asemenea, distrugea oraşele ca să le prade, şi nu ca să le pedepsească; în timpul primul consulat a furat trei mii de livre de aur de pe Capitoliu şi le-a înlocuit cu aramă aurită. Cheltuielile pe care le-a făcut mai târziu, în timpul războiului civil şi cu ocazia triumfurilor şi a spectacolelor oferite, au fost acoperite prin tâlhării şi jefuirea templelor.Cât în ce priveşte talentul oratoric şi militar, el i-a egalat sau a întrecut pe cei mai mari maeştri. După rechizitoriul său împotriva lui Dolabella(fost guvernator al Macedoniei ; a fost dat în judecată pentru abuzuri, de către Caesar, în anul 47 î.Hr.) a fost socotit, fără nici o discuţie, unul dintre cei mai buni oratori.

Roma în timpul lui Cezar
Roma în timpul lui Cezar

Era cel mai desăvârşit călăreţ şi militar, rezistând la eforturi neînchipuit de mari. Parcurgea distanţe foarte lungi cu o iuţeală de necrezut: făcea în fiecare zi câte 100.000 de paşi. E greu de spus dacă dădea mai multă dovadă de prevedere sau de îndrăzneală în campaniile sale; niciodată nu-şi ducea armata fără a cerceta mai înainte drumurile dacă nu cumva era primejdia vreunei capcane duşmane. Iar în Britania a debarcat doar după ce s-a informat despre porturi, navigaţie şi posibilităţile de acostare. Luptele nu le începea totdeauna după un plan prestabilit, ci el prindea orice prilej prielnic; de multe ori îndată după un marş, uneori chiar pe vremea cea mai urâtă, el prindea acest prilej când nimeni nu-şi închipuia că va ataca. Adesea el singur restabilea o linie de bătaie în dezordine; îi apuca de gât pe soldaţi şi-i întorcea împotriva duşmanilor.Pe duşmani el nu-i judeca după purtarea lor sau după norocul lor întâmplător, ci doar după însuşirile fizice; se purta cu ei cu atâta asprime câtă blândeţe. În felul acesta, şi-a făcut o armată foarte credincioasă şi vitează. La începutul războiului civil, toţi centurionii s-au oferit să echipeze pe cheltuiala lor câte un călăreţ, iar soldaţii să lupte fără leafă şi fără să li se dea de-ale hranei, cei bogaţi urmând să întreţină pe cei săraci. De tânăr încă s-a arătat atent şi şi-a respectat îndatoririle faţă de clienţi. Iar cu prietenii s-a purtat întotdeauna cu bunăvoinţă şi foarte îngăduitor. Iar pe vreun duşman niciodată nu l-a duşmănit atât de tare încât să nu-l ierte atunci când se ivea vreun prilej(în comparaţie cu ceilalţi conducători romani care-şi executau adversarii, Caesar s-a purtat cu multă blândeţe)”.

jul

Leave a Reply