Mareșalul Ion Antonescu nu a avut la baza regimului său vreun partid, după ce Legiunea a fost eliminată de la putere. Principiile sale de guvernare le-a formulat în diferite prilejuri, fără ca ele să constituie un text programatic unitar.
Cârmuirea a definit-o ca ”regim autoritar”. Regimul anterior ”s-a dovedit, în trecutul apropiat, absolut neputincios de a asigura progresul intern al țării, hotarele și presitgiul”. Regimul autoritar ”exclude principial jocul partidelor politice”. Națiunea este organizată astfel încât:
a) ”individul să-și găsească locul cel mai potrivit capacității sale și cel mai util colectivității”
b) instituțiile publice ”să ia cunoștință direct, repede, și cu totul dezinteresate de nevoile publice reale”
Statul este clădit pe cele cinci instituții fundamentale: familia, școala, biserica, magistratura și armata. ”….Familia, școala și, în special, armata. Armata este sinteza unui popor… este celula cea mai sănătoasă a nației noastre. Ea a salvat-o și i-a dat onoarea”. Acestea toate ”sunt instituții cu tradiții și bază serioasă. Dacă perturbăm armata, magistratura, școala, toată clădirea statului se abate peste noi. În instituțiile acestea trebuie procedat cu mult tact…”
În administrația locală prefectul trebuie să fie ”răspunzător cu toată administrația din județul lui…să-i dăm răspunderea completă, dar și libertatea și inițiativa completă. Are toată inițiativa și trebuie să uziteze de ea la maximum”.
Pentru presă, Ion Antonescu are criterii precise:
– ”…să termine cu dezmățul din trecut… descrieri de crime care excită sentimentele bestiale ale oamenilor… procese senzaționale… excitarea opiniei publice… libertate dezordonată care duce la dezorientarea spiritului public…”
– Ziarele trebuiau să fie ”decente, ca presa engleză”
– ”Critica de natură constructivă nu numai îngăduită, dar dorită de guvern”
Despre granițele țării: ”Problemele în legătură cu granițele noastre, cu drepturile noastre, cu aspirațiile poporului român, trebuie tratate de presa noastră, nu abandonate”. Mareșalul a reamintit gândul său și în mai 1946, la proces: ”Am avut intenția de la început ca să reconstitui granițele țării. Toate granițele țării”.
În ceea ce privește muncitorimea: ”…Minimumul de salariu pe care-l prevăd eu, nu este acela care asigură existența lucrătorului, ci acela care dă muncitorului posibilitatea să aibă un standard de viață mai ridicat”.
În toamna lui 1940, când abuzurile și ilegalitățile poliției legionare tulburau serios opinia publică, generalul precizează:
”Eu însă nu admit nici o injoncțiune a nimănui în treburile statului… Nu mai admit violări de domiciliu, pentru că inviolabilitatea domiciliului este asigurată de Constituție… Îmi trebuie ordine, încrederea tuturor cetățenilor, dar prin lege și prin justiție și prin dreptate, iar nu prin acte arbitrare… Atentatele la libertatea individuală și violările de domiciliu trebuie să înceteze imediat…”
Inițial, mareșalul Ion Antonescu socotea că poate controla creșterea prețurilor: ”Acest lucru nu-l voi lăsa să se producă. Aici este rolul de dirijare al statului, aici intervenim noi… Eu ridic salariul muncitorului, dar pe fabricant nu-l las să mărească plafonul prețurilor”.
Despre resursele economice ale țării:
”Neamul românesc, oricare ar fi regimul lui politic, înțelege să-și rezerve dirijarea economiei sale naționale”. ”Germanii și italienii să nu pătrundă în economia noastră națională decât în înțelegere deplină cu noi și în limita pe care o fixăm noi”. ”…Nu voi consimți să se altereze fondul bogățiilor românești”.
Sub regimul Antonescu, aparatul administrativ și judiciar al statului a continuat să funcționeze cu cadrele, mecanismele și principiile statornicite de evoluția țării începând din 1866 și până în 1939. Armata, școala și biserica la fel. Viața economică- finanțele, industria, agricultura- întemeiate pe proprietate particulară și pe legile pieței a mers înainte, chiar dacă războiul impunea o serie de restricții. Astfel se explică de ce P.C.R., de îndată ce a uzurpat puterea(6 martie 1945), a procedat la o epurare masivă a cadrelor din toate compartimentele publice și private trecând apoi la numirea oamenilor săi.