William Cuceritorul- cel mai zgârcit rege al Angliei


william cuceritorul

Născut în jurul anului 1028, William Cuceritorul, botezat cu numele francez de Guillaume, era fiul nelegitim al ducelui Robert I de Normandia şi al Arlettei, fiica unui tăbăcar. La moartea tatălui sau, în 1035, William a fost recunoscut de familia acestuia moştenitor, deşi astfel se încălcau legile medievale ale succesiunii. Unchiul lui William a guvernat ducatul, până când tânărul a ajuns la vârstă bărbăţiei, moment în care suzeranul său, regele Henric I al Franţei l-a numit cavaler. Când nu împlinise încă 20 de ani, William a trebuit să facă faţă numeroşilor rivali la conducerea ducatului – majoritatea rude de-ale lui, ce pretindeau a fi mai în măsură să conducă ţara decât el, un „bastard”. De altfel, în timpul vieţii, William nu a fost numit altfel de contemporani decât „Bastardul”, dar desigur, că nimeni nu îndrăznea să-i spună acest lucru în faţă.

Actualul castel de la Falaise, locul unde s-a născut William.

Actualul castel de la Falaise, locul unde s-a născut William.

Succesele militare ale lui William l-au ajutat să negocieze o căsătorie extrem de profitabilă, cu Matilda, fiica contelui Baudoin al Flandrei. La data invaziei Angliei, 28 septembrie 1066, William era deja un comandant încercat şi neîndurător. El a pretins tronul Angliei susţinând că în 1051, regele acestei ţări, blajinul Eduard Confesorul, i-ar fi promis tronul, după moartea sa, ceea ce era cu totul fals, întrucât regele îl desemnase succesor pe Harold, un suveran la fel de blând şi de înţelept. În lunile august şi septembrie ale lui 1066, vânturile nefavorabile i-au împiedicat pe normanzi să plece la drum, dar acest lucru se va dovedi, în cele din urmă, în avantajul lor: la finele lui septembrie, când flota normandă a reuşit în sfârşit să străbată Canalul Mânecii şi să debarce fără probleme la Pevensey, Harold era deja ocupat în nord. De ce? Pentru că regele Norvegiei, Harald Hardrada, invadase şi el Anglia, dorind pentru sine coroana acestei ţări.

Edward Confesorul

Edward Confesorul

Lui William, conflictul dintre saxoni şi vikingi îi convenea de minune, pentru că indiferent cine l-ar fi câştigat, ar fi ieşit din el cu pierderi grele. Şi într-adevăr, deşi saxonii au învins, în lupta desfăşurată la Stamford Bridge pierzându-şi viaţa chiar suveranul scandinav, ei au fost apoi nevoiţi să întreprindă un marş forţat epuizant, spre a-l opri şi pe William. Au avut de străbătut aproape 500 de kilometri în doar nouă zile, pentru a face faţă noului inamic. Bătălia s-a dat nu la Hastings, ci pe un deal de lângă un sat din apropiere, la Senlac, pe 14 octombrie 1066. Armata istovită a lui Harold a avut de înfruntat cavaleria normandă, proaspătă, precum şi pe temutii arcaşi normanzi. Bătălia a fost crâncenă. William a dat dovadă de vitejie şi doi sau chiar trei cai au fost ucişi sub el. În timpul uneia dintre şarje, Harold, care de asemenea s-a bătut că un leu, în primele rânduri, a fost lovit în ochi de o săgeata şi apoi un cavaler normand i-a retezat capul cu sabia. Demoralizate, trupele anglo-saxone au fugit de pe câmpul de bătălie.

Regele Harold

Regele Harold

Domnia lui „zgârie-brânză”

În ciuda opoziţiei unora dintre membrii Wotanului – adunarea nobililor locali – William a fost încoronat în ziua de Crăciun a anului 1066, la Westminster Abbey. Trei luni mai târziu, el era suficient de încrezător în noii săi supuşi încât să se întoarcă în Normandia, lăsând doi regenţi spre a administra proaspăta cucerire. În 1068, fiii lui Harold au devastat coasta de sud-vest a Angliei şi în zona mlăştinoasă a Țarii Galilor, în Devon şi Cornwall, au izbucnit revolte, reprimate cu mână de fier de către William, care a numit aici în funcţii de conducere bărbaţi aspri şi fără milă.

Domeniile lui William Cuceritorul în 1087 (în roz)

Domeniile lui William Cuceritorul în 1087 (în roz)

În nord, regele Scoţiei, Malcolm al III-lea invada adesea ţinuturile engleze. Spre a-i veni de hac, William s-a îndreptat spre el, conducând personal forţele de pe uscat, în vreme ce un corp englez s-a pus în mişcare pe mare. Înconjurat, Malcolm al III-lea a fost înfrânt şi, pentru a pecetlui împăcarea, s-a văzut nevoit să-l trimită pe fiul sau cel mare ca ostatic la curtea lui William. Suveranul englez a înţeles însă că invaziile, venite din nord sau de peste mare, vor continua şi a demarat un vast program de fortificare a Angliei. Castele puternice au fost construite în punctele strategice. Iniţial, aceste castele nu erau decât turnuri de lemn ridicate în vârful unor movile de pământ şi înconjurate cu palisade, dar multe dintre ele au fost reconstruite din piatră. La sfârşitul domniei lui William, peste 80 de asemenea fortăreţe fuseseră construite, de-a lungul şi de-a latul regatului.

Castelul din Dover

Castelul din Dover

Pentru a întreţine o armată, cu ajutorul căreia să poată menţine ordinea în interior şi face faţă atacurilor externe, William a apelat la o practică frecventă în evul mediu: acuzându-i de sperjur pe nobilii care luptaseră pentru Harold, el le-a confiscat pământurile, vânzându-le apoi cavalerilor normanzi ce-l însoţiseră peste Canalul Mânecii. Consecinţa a fost crearea unei clase puternice de feudali, care de multe ori erau capabili să întreţină propriile armate, fapt ce va avea urmări dramatice în viitor. În permanentă nevoie de bani, având impresia că este furat de supuşii săi, care recurg la subterfugii spre a nu-şi plăti taxele, William a ordonat un recensământ de amploare – faimosul „Domesday Book”. Proporţiile, viteza, eficientă şi finalizarea acestui recensământ au fost remarcabile pentru acele timpuri şi concluziile sale, reunite în cadrul a două volume groase, constituie şi astăzi un model pentru statisticieni.

Domesday Book

Domesday Book

Şi pentru că, orice ar fi făcut, avea impresia că banii tot nu sunt suficienţi, el a recurs la aplicarea de amenzi bizare. Scriptele visteriei regale dovedesc cu prisosinţă acest lucru: „Walter de Caucy a dat cincisprezece livre pentru permisiunea de a se căsători când şi cu cine va voi… Soţia lui Hugo de Neville – prizonier al lui William la data respectivă – dă regelui două sute de livre „pentru permisiunea de a se culca cu bărbatul său”! Lăcomia regală nu a scutit pe nimeni: episcopul de Salisbury trebuie să ofere regelui un splendid armăsar pentru a putea avea un iarmaroc în oraşul său. Pescarii plătesc un bir pentru ca, în marea sa milostivire, regele să le permită să săreze peştii… Zgârcenia lui nu a cunoscut margini atunci când a fost vorba despre împărţirea domeniilor forestiere din Anglia. El a decretat că toate pădurile din sud se vor constitui în domeniul de vânătoare al regelui, interzicând categoric şi altora să mai vâneze aici. Mai mult, cum în Normandia el avea uriaşe păduri, unde obişnuia să vâneze mistreţi şi cerbi, a poruncit că aproape de Winchester, oraşul ales spre a-i fi capitală, să se planteze o pădure – Pădurea Nouă. Au fost rase de pe faţa pământului zeci de sate, au fost dărâmate bisericii şi lăsate în paragină ogoare mănoase, iar mii de oameni au rămas muritori de foame.

William Cuceritorul padure

O istorie macabră

William a petrecut ultimele luni de domnie în Normandia, luptând contra regelui Filip, care vroia să anexeze un domeniu al acestei provincii Coroanei franceze. Pe când asedia oraşul Mantes, a fost victima unui accident absurd: calul i-a alunecat, pe o pantă înverzită, şi regele s-a lovit puternic cu burta de oblâncul şeii (partea de dinainte, mai ridicată și încovoiată), suferind o contuzie internă, ce i-a provocat o hemoragie fatală. Pe 9 septembrie 1087, regele şi-a dat obştescul sfârşit. Refuzând să fie dus după moarte în Anglia, William a cerut să-şi afle odihna veşnică în Normandia natală, fiind înhumat la temelia abaţiei „Sfântul Ştefan” din Caen. Din cauza căldurii, corpul neînsufleţit al regelui s-a umflat peste măsură, făcând să pleznească sicriul, spre oroarea celor prezenţi – dintre care tocmai fiii lipseau, avizi să-şi dobândească mai repede moştenirea…

Piatra de mormant a lui William Cuceritorul

Piatra de mormant a lui William Cuceritorul

Leave a Reply