Cu doi ani înaintea revoluţiei din decembrie 1989 – transmisă în direct de Televiziunea Română Liberă şi preluată de televiziunile din întreaga lume – o ştire de presă anunţa un eveniment de domeniul imposibilului la acea vreme într-o ţară ca România lui Ceauşescu: chiar în ziua alegerilor pentru consiliile populare locale, câteva mii de muncitori de la uzina de autocamioane “Steagu Roşu” Braşov s-au revoltat şi, scandând “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!” au pornit spre centrul oraşului, unde au făcut apoi prăpăd în sediile Judeţenei PCR (actuala Prefectură) şi Primăriei.

Paralizate parcă de îndrăzneala “stegarilor”, Securitatea şi Miliţia au reacţionat abia după câteva ore, dar cu o violenţă a cărei amintire îi înfioară şi acum pe cei ce i-au căzut victime: miile de protestatari masaţi în jurul celor două clădiri s-au trezit înconjuraţi de câteva zeci de blindate de intervenţie şi de câteva sute de militari din trupele de Securitate, înarmaţi cu tot arsenalul de intervenţie, care i-au atacat fără milă, pornind apoi o adevărată hăituială pe străzile din centrul urbei. În mai puţin de o oră, vânătoarea s-a soldat cu arestarea a peste 300 de oameni, în zilele următoare – când Braşovul devenise, practic, un oraş închis, la cheremul securiştilor, miliţienilor şi activiştilor PCR şi UTC – alţi vreo sută ajungând şi ei în beciurile Miliţiei şi Securităţii, ridicaţi de acasă, ori de la locurile de muncă. Revolta a izbucnit, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, în Secţia 440 “Matriţe” de la “Steagu Roşu”, în momentul în care muncitorii din schimbul trei au aflat că plata lefurilor – şi aşa înjumătăţite de luni de zile – fusese amânată din nou. Furioşi, câţiva muncitori au oprit lucrul şi au încercat să ceară explicaţii şefilor, dar fără nici un rezultat, drept care, în scurt timp, li s-au alăturat şi ceilalţi colegi din secţie, câteva zeci la număr.

Baricadaţi iniţial în hală, oamenii au încercat apoi să-i mobilizeze la grevă şi pe muncitorii din secţiile învecinate, aşa încât, la ora 7 dimineaţă, când şi-au făcut apariţia muncitorii de la schimbul întâi, întreaga uzină era deja în fierbere. A urmat o nouă încercare de a sta de vorbă cu conducerea uzinei, eşuată şi aceasta, după care, la un îndemn izbucnit din mulţime – “Hai la partid, la judeţ!” – câteva sute de muncitori s-au încolonat şi, supravegheaţi de pe margine de miliţieni şi securişti în civil, au pornit spre sediul Comitetului Judeţean PCR din centru oraşului, scandând într-una: “Vrem banii noştri!”, “Vrem lumină şi căldură!”, “Vrem mâncare la copii!”, “Veniţi cu noi!”.

Chemarea nu a rămas câtuşi de puţin fără ecou, aşa încât, după nici trei kilometri, coloana ajunsă în dreptul Spitalului Judeţean număra câteva mii de oameni, numărul lor sporind cu fiecare clipă. Câteva troleibuze care le stânjeneau înaintarea au fost blocate rapid, apoi, la chemarea unuia dintre cei aflaţi în primele rânduri, protestatarii au îngenuncheat şi au început să rostească “Tatăl Nostru”, rugăciune urmat imediat de “Deşteaptă-te, române!”, pornit de o altă voce din mulţime. După care s-a produs inimaginabilul: cineva a început să strige “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!”, vorbele sale fiind preluate, după o clipă de stupoare, de toţi protestatarii, care le-au repetat într-una până la destinaţie – sediul Comitetului Judeţean PCR din centrul oraşului.Aici, mulţimea furioasă a fost întâmpinată de primarul Calancea, care, pornit pe ameninţări şi insulte, s-a pomenit lovit peste faţă cu o coadă de steag, după care oamenii au dat năvală în clădire, aruncând pe ferestre tot ce le ieşea în cale, de tablourile “iubitului conducător”, clasoarele cu documente de tot felul şi volumele de propagandă comunistă până la mobilier, telefoane, maşini de scris etc. Apoi, la îndemnul cuiva dintre cei ce nu apucaseră să ajungă în sediul Judeţenei PCR, o parte a protestatarilor şi-a mutat atacul la clădirea Primăriei, aflată peste drum, în care nu au mai găsit însă nici urmă de funcţionar, nici măcar la secţia de votare amenajată la parterul instituţiei.

Când devastarea celor două clădiri era în toi, protestatarii s-au pomenit înconjuraţi, fără veste, de zeci de maşini blindate de intervenţie şi câteva sute de scutieri înarmaţi până-n dinţi, care au început imediat să lovească orbeşte în mulţime, culcând la pământ şi încătuşând pe oricine reuşeau să pună mâna, bărbaţi, femei, copii sau vârstnici, fără alegere. Protestatarii au încercat să-şi caute scăparea care încotro pe străzile din jur, dar peste 300 de oameni n-au mai izbutit să scape vânătorii sălbatice declanşate de scutieri, care au umplut cu ei beciurile Miliţiei şi Securităţii. În zilele următoare, lor aveau să li se alăture alţi aproape o sută de participanţi la revoltă, ridicaţi de acasă ori de la locurile de muncă, majoritatea celor arestaţi fiind transferaţi apoi la sediul Inspectoratului General al Miliţiei din Bucureşti, unde au fost anchetaţi şi torturaţi sălbatic, timp de două săptămâni. Între timp, în întreprinderile şi instituţiile din Braşov erau organizate mitinguri de înfierare a participanţilor la revoltă, pentru care mulţi dintre cei aleşi pe sprânceană să ia cuvântul cereau “cu mânie comunistă” pedeapsa cu moartea.

Când devastarea celor două clădiri era în toi, protestatarii s-au pomenit înconjuraţi, fără veste, de zeci de maşini blindate de intervenţie şi câteva sute de scutieri înarmaţi până-n dinţi, care au început imediat să lovească orbeşte în mulţime, culcând la pământ şi încătuşând pe oricine reuşeau să pună mâna, bărbaţi, femei, copii sau vârstnici, fără alegere. Protestatarii au încercat să-şi caute scăparea care încotro pe străzile din jur, dar peste 300 de oameni n-au mai izbutit să scape vânătorii sălbatice declanşate de scutieri, care au umplut cu ei beciurile Miliţiei şi Securităţii. În zilele următoare, lor aveau să li se alăture alţi aproape o sută de participanţi la revoltă, ridicaţi de acasă ori de la locurile de muncă, majoritatea celor arestaţi fiind transferaţi apoi la sediul Inspectoratului General al Miliţiei din Bucureşti, unde au fost anchetaţi şi torturaţi sălbatic, timp de două săptămâni. Între timp, în întreprinderile şi instituţiile din Braşov erau organizate mitinguri de înfierare a participanţilor la revoltă, pentru care mulţi dintre cei aleşi pe sprânceană să ia cuvântul cereau “cu mânie comunistă” pedeapsa cu moartea.