Se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Camil Petrescu


Citat-Camil-Petrescu

Anii de după al doilea război mondial nu au mai adus pentru Camil Petrescu creații literare care să se ridice la nivelul unor opere precum ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” sau ”Patul lui Procust”. Vremurile se schimbaseră, iar noul sistem nu agrea talentul literar autentic, ci doar pe cel militant socialist.

Firul vieții se rupe înainte ca scriitorul să fi încheiat două din ultimele sale lucrări: romanul ”Un om între oameni” și ”Aici se repară ieftin roata norocului”. Se afla, în pragul morții cuprins de aceeași febrilitate a lucrului care l-a însoțit ani și ani. ”Și iată cum în ceasul acesta al unei sănătăți falimentare, prin abuz de muncă și din lunecare peste timp, mă găsesc dator cu volumul al treilea din ”Un om între oameni”, cu pregătirea pentru tipar a poemului eroi-comic ”Papuciada”, de asemenea cu pregătirea pentru tipar a pieselor ”Caragiale” și ”Aici se repară ieftin roata norocului”, toate de neocolit, care nu pot fi lăsate în drum, fiind întreruperi și obligații de șlefuire”. G. Călinescu, cel care l-a vizitat cu puțin timp înaintea plecării definitive, evocă momentul în acest fel: ”L-am văzut foarte de curând, surprinzător de îmbătrânit și obosit. A voit să spună câteva cuvinte, apoi după o scurtă încercare s-a scuzat că nu poate vorbi. Am avut la început sentimentul că e una din acele enormități proprii ale lui Camil Petrescu și care în fond erau simple alintări conștiente în voia cărora se lăsa, gata de a se amenda singur, râzând. Am rămas însă uimit de zvâcnirea nebună și vizibilă a vaselor sanguine la gât și luându-i pulsul am constatat că el juca precipitat ca și spiritul său, cu un număr de pulsații innumerabile. Accelerația, proprie firii sale morale, și operă desăvârșită de inginerie psihică, se transmisese prin ruinarea trupului în ordine vasculară.

Acest Camil Petrescu, așa de exuberant și de încrezător în soliditatea acestei lumi, niciodată abstras, putând fi excitat cu ușurință la duelurile cerebrale în care punea vehemență și chiar ”furia” în cele mai stricte reguli ale decenței, mi s-a părut anxios și trist. Cu micul aparat acustic de la ureche pe care de obicei îl potivea ca să nu scape vreun cuvânt dintr-o dezbatere, Camil Petrescu asculta acum, s-ar zice zgomotul, fluviilor și țiuitul aștrilor din acest imens Cosmos în care bănuia că va intra, consultându-se asupra climatului noii țări”. A murit la 14 mai 1957, păstrând ca și alți mari scriitori, durerea de a nu-și vedea opera încheiată.

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici