Cel mai cunoscut monument din Istanbul (sau Constantinopol cum și acum îi spun grecii) este muzeul Sfânta Sofia. Pe rând biserică, moschee și din 1935 muzeu, Hagia Sofia(”Sfânta Înțelepciune”, ”Înțepelciunea Divină”) este clădirea ce simbolizează: trecerea de la cultura europeană la cea orientală, gloria Imperiului Bizantin și apogeul celei mai fertile prioade din istoria romanității orientale- domnia lui Iustinian.

La Constantinopol, creațiile lui Iustinian au fost numeroase, dar una dintre ele a supraviețuit aproape intactă până în zilele noastre și a devenit simbolul acestei domnii: Biserica Hagia Sophia. Prima bazilică, a lui Constanţiu al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare, arsese complet în timpul revoltelor de la începutul veacului al V-lea. Cea de-a doua structură a fost ridicată în vremea lui Theodosius al II-lea(401-450) și arsese în noaptea de 13-14 ianuarie 532 în timpul răscoalei Nika. Pe 23 februarie 532, la doar câteva săpămâni de la distrugere, Iustinian a hotărât ca reconstruind-o să-i dea proporții și o măreție care până atunci nu fuseseră atinse, făcând din ea un fel de catedrală a Imperiului. A făcut apel la doi arhitecți din Asia Mică: Anthemius din Trales și Isidor din Milet. Ei au izbutit să ridice pe un plan derivat din acela al bazilicii o cupolă ce măsoară 31 de metri în diametru și se înalță la 50 de metri deasupra pământului. Împăratul a investit sume uriașe, care au secătiuit finanțele statului, în decorațiuni, pavimente și placaje din marmură sau mozaicuri. ”Biserica cea Mare”, cum numea poporul Sfânta Sofia aduna cea mai importantă colecție de artă religioasă din întreaga creștinătate: cruci sculptate în fildeș ferecate artistic în aur și argint încrustate cu pietre prețioase, obiecte de uz liturgic din aur și argint lucrate cu email sau tehnica cloisonne( tehnică de lucrare a emailului care constă în turnarea acestuia în mici despărțituri sau compartimente metalice, în funcție de motivul decorativ).

Credincioșii puteau admira veșminte bisericești din brocart ornate cu broderii cu fir de aur și cu sute de perle, cărți liturgice cu splendide miniaturi și legături artistice de mare preț. Icoane din lemn sau mozaic împodobeau Sfânta Sofia. Originea icoanelor trebuie căutată în regiunile Siriei, Egiptului și Palestinei, unde probabil din secolul III începuseră să fie venerate efigiile unor martiri, sihaștri și episcopi, apoi icoane reprezentându-i pe Hristos, Fecioara Maria și diferiți sfinți. În primele secole ale creștinismului cultul icoanelor era interzis de Biserică. Din secolul VI icoana devine însă un element al cultului. Până în veacul XI incoanele, deși sunt produse într-un număr impresionant sunt, cu foarte puține excepții, de o valoare artistică mediocră.

La biserica Sfânta Sofia altarul era din aur, împodobit cu pietre prețioase și emailuri. În fundul absidei se afla tronul din argint aurit al patriarhului. Impresia puternică a ansamblului era sporită de efectele luminii strecurate printre ferestre și ale miilor de plăci decorative din marmură policromă, ale metalelor prețioase și pietrelor scumpe care alături de mozaicuri seara străluceau în lumina zecilor de candelabre masive din argint. Grecii spuneau că două treimi din bogățiile lumii se află adunate la Constantinopol. Robert de Clari, cavaler ce particpat la patra cruciadă (1204), când a fost cucerit Orașul confirmă: ”Cred că atâta bogăție nu se găsește în patruzeci din cele mai bogate orașe ale lumii, luate la un loc”. Se spune că la data inaugurării, pe 27 decembrie 537, care marchează într-un fel apogeul domniei, Iustinian, intrând în noua biserică, a fost cuprins de entuziasm și a strigat, făcând aluzie la marele Templu din Ierusalim: ”Te-am învins Solomon!” De-a lungul întregului ev mediu, bazilica a fost evocată sub numele de ”Marea Biserică”, suficient pentru a o deosebi de celelalte. Ea este o capodoperă și o sinteză a artei imperiale care ajunge la desăvârșire în veacul al VI-lea și care conciliază armonios elemente împrumutate de la Roma, din Grecia și din Orient.

Pe 29 mai 1453 Sfânta Sofia și-a trăit ultimele clipe ca biserică. Marinarii și primele cete de soldați turci s-au îndreptat spre cea mai de seamă biserică din tot Bizanțul, Hagia Sophia. Biserica era încă plină de lume. Utrenia luase sfârșit și începuse Sfânta Liturghie. Când s-a auzit zarva de afară, s-au închis uriașele porți de aramă ale bisericii. Cei adunați înăuntru se rugau pentru o minune care i-ar fi putut scăpa. N-a trecut mult timp până când ușile au fost doborâte. Creștinii fuseseră prinși în cursă. Câțiva dintre cei mai bătrâni și neputincioși au fost uciși pe loc. Cei mai mulți au fost legați sau puși în lanțuri. Văluri și eșarfe fuseseră smulse de la femei ca să slujească drept frânghii. Multe fete și tineri mai arătoși, cei mai mulți de neam, cu îmbrăcăminte mai scumpă, aproape erau sfâșiați de turcii care-i prinseseră și se sfădeau cum să-și împartă prada. În curând un șir lung alcătuit din cete mici și pestrițe formate din bărbați și femei, strâns legați laolaltă, erau târâți spre taberele soldaților pentru ca și acolo turcii să se certe pentru ei. Preoții s-au retras, slujind, spre altar, până ce și ei au fost prinși. În ultima clipă, spune legenda, câțiva preoți, apucând cele mai venerate odoare, s-au îndreptat spre zidul de miazăzi al altarului. Zidul s-a deschis, i-a cuprins și acolo au să rămână până ce Sfânta Sofia va fi iarăși biserică. În aceeași zi, Hagia Sophia a fost prefăcută în moschee.

În după-amiaza lui 30 mai 1453, Mahomed al II-lea și-a făcut intrarea în orașul ce se va numi de-acum Constanynia. A străbătut orașul călare până la Sfânta Sofia, unde a spus rugăciunea. Distrugerile la care fusese supusă Hagia Sophia l-au întristat și a ordonat încetarea jafului înaintea celor trei zile regulamentare. Până în 1931 Sfânta Sofia a moschee. În acel an, a fost secularizată, iar pe 1 februarie 1935, muzeul Hagia Sophia și-a deschis porțile, fiind actualmente al doliea cel mai vizitat muzeu al Turciei, după Palatul Topkapî.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici