La sfârșitul anului 1784, Horea(Horia în funcție de surse) și Cloșca, liderii răscoalei începute în același an, hotărăsc să își trimită oamenii acasă, pentru a avea grijă de gospodărie și a se pregăti pentru reluarea luptelor în primăvară. Conducătorii răscoalei se ascund în Munții Apuseni. În caz că s-ar fi apropiat armata, ei aveau oameni la pândă pe culmile ce înconjurau ascunzișul și ar fi fost înştiinţati, putând să fugă înspre zonele din apropiere reprezentate de un munte şi o pădure deasă pe zeci de kilometri, necunoscută şi necartografiată de austrieci. Soldații imperiali nu aveau pregătirea necesară să reziste prin pădurea deasă întinsă pe circa 100 de km. pătraţi fără nici o localitate sau punct militar de sprijin. Horea şi Cloşca cunoşteau zona din copilărie când colindau după lemne, ciuperci, vânat şi fructe de pădure.

Guvernul transilvan punea mare preţ pe capetele şefilor răsculaților de la 1784 şi în acest scop vicecolonelul Kray şi silvicultorul Anton Molczer din Abrud sunt însărcinaţi cu prinderea lor. Cei doi funcţionari pun un preț de 300 de galbeni pe capul fiecăruia dintre liderii răscoalei plus eliberarea din șerbie, acest din urmă lucru fiind exact cel pentru care luptau Horea, Cloșca și Crișan. Astfel, funcționarii austrieci găsesc repede câțiva români dornici să îi trădeze pe cei care militau pentru ei. Printre trădători era și vărul lui Horea. Ei au pornit coborând pe apa Beiuşului, însoţiţi la o distanţă apreciabilă de un detaşament de austrieci. Ajunşi pe muntele şi în pădurea deasă Scorucet îl anihilează pe omul lui Horea, care stătea de pândă, silinu-l să le spună unde se ascund capii răscoalei. Horea i-a primit pe „fraţi” cu inima deschisă în coliba sa făcută în scorbura unui brad bătrân uriaş acoperită cu cetini. Raportul lui Kray arată cum s-a făcut prinderea:

„Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumătate găunos, în jurul căruia pusese nişte crengi de lemne şi făcuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zăpada proaspătă ce căzuse de curând şi dânşii prinseră mai întâi, la o depărtare mai mică, pe un păzitor al revoluţionarilor, pe care îl siliră să le descopere locul unde se află căpitanii. Ţăranii, cari se angajase să-i prindă, erau 7 inşi la număr, dintre cari numai 4 mai aveau puşti, şi aceştia patru plecară înainte şi când se apropiară de colibă, Horia îi primi ca pe amici şi-i întrebă, dacă umblă cumva după vânat, la care ei răspunseră ca da, sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot să capete nimic şi de jumătate sunt mai îngheţaţi. Atunci Horia îi invită să şează la foc. Doi dintre ţăranii aceştia se aşezară lângă Horia şi alţi doi inşi lângă Cloşca, şi acest din urmă îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt prin comune, iar ei răspunseră că oamenii în general se plâng de mulţimea cea mare de soldaţi şi că poporul trebuie să fugă. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: “Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu”.

În timpul acesta se apropiară de foc şi ceilalţi trei ţărani şi în momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu şi Nuţu Mătieş, se aruncară asupra lui Horia şi Closca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi inşi şi cu încă cei trei soţi, cari încă alergară la dânşii, îi prinseră şi îi legară. În timpul acesta Horia scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mână, şi le aruncă în flăcările cele mari ale focului, dar ocupaţi cu legarea lor dânşii n-au putut să le scape din foc. În urmă temându-se, ca nu cumva să năvălească asupra lor nişte oameni de ai lui Horia, se retraseră în grabă mare cu ei într-o poiană de oi, ceva mai depărtată şi de aici dederă îndată ştire trupei de soldaţi, care înconjurase şi dânsa pădurea şi ţinutul acesta şi era ocupată cu căutarea lor. Soldaţii aceştia sosiră numaidecât şi gornicii îi predară pe amândoi. Horia şi Closca erau armaţi cu puşti şi cu lănci. Cloşca mai avea şi două pistoale, pe cari încă nu mi le-au adus. Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hârtii, afară de 6 fl.(orini) la Cloşca. Probabil că toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă. Că prinderea lor s-a întâmplat într-adevăr astfel, aceasta o confirmă unanim Horia şi Closca aici, în prezenţa mea şi a mai multor ofiţeri, şi dânşii adaogă că de aceea au stat timp aşa mult ascunşi prin păduri, fiindcă voiau să călătorească la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.”

În vâltoarea luptei, Horea, care şi-a dat seama că a fost trădat de „fraţii de sânge”, i-a blestemat pe trădători din neam în neam: „voi mi-aţi mâncat capul şi m-aţi mâncat, Iudo fără de lege; preţul meu va fi pieirea voastră şi în chip de blestam asupra fiilor voştri”. Se pare că hârtiile pe care Horea le-a aruncat în foc erau planurile de luptă, numele căpeteniilor şi corespondenţa secretă cu agenţii anti-nobiliari ai lui Iosif al II-lea. Legați în lanțuri, Horia și Crișan sunt duși la Alba- Iulia, condamnați la moarte și trași pe roată pe 28 februarie 1785. În testamentul făcut în închisoare, Horea îi iartă pe cei care-l trădaseră.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici