Elisabeta de Wittelsbach s-a născut pe 24 decembrie 1837 și crescut într-o familie care nu se încadra în tiparele aristocratice. Într-o epocă în care nobilimea austriacă se plictisea într-o austeritate puţin atrăgătoare, Elisabeta şi tatăl ei, Maximilian, duce de Bavaria, duceau o viaţă veselă, fantastică. Maximilian compunea valsuri, organiza banchete; era un boem care poate că nu era prea respectat, dar era admirat şi iubit cu sinceritate. Elisabeta de Wittelsbach era fericită. Mama ei, Ludovica, o lua adesea la plimbare pe minunatul lor domeniu Possenhoffen, al cărui castel maiestuos se oglindea în apele lacului Starnberg; îşi făcea întâmplător prieteni, dar nu era vorba de prieteni de la curte, ci de ţărani bavarezi, de rândaşi, oamenii simpli.

Sissi a cunoscut dragostea foarte repede din întâmplare. Maximilian şi Ludovica, părinţii ei, au organizat o întâlnire între sora ei mai mare şi tânărul împărat Franz Iosef. Această întâlnire ar fi trebuit să se termine cu o căsătorie binecuvântată de marile familii, aşa cum se făcea în epocă. Astfel, Ludovica, însoţită de fiicele ei, Elisabeta şi Măria, a plecat spre Viena. Pentru prima dată, Sissi făcea cunoştinţă cu o lume în care animalele şi păsările erau excluse, o lume populată de militari în veşminte de mare ţinută, de curteni, de miniştri, care o lăsau pe tânăra Sissi complet indiferentă. La doar câteva ore de la sosire, Sissi a intrat, fără să fie anunţată, în marea sufragerie unde lua masa împăratul. Franz Iosef a amuţit şi mesenii şi-au întors capetele. Ea stătea în cadrul uşii, încântătoare, surprinsă de tăcerea pe care o provocase apariţia ei neaşteptată. Împăratul s-a uitat fix la tânăra în rochie de mătase verde care-i surâdea ştrengăreşte. Şi, mai târziu, îi va mărturisi că de când a văzut-o s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. Căsătoria a avut loc la Viena, pe 24 aprilie 1854. Tânărul cuplu imperial a trăit vreme de câteva săptămâni o calmă fericire.

Dar s-a văzut foarte repede că Sissi nu se va supune regulilor rigide şi solemne ale curţii: nu făcea nici cel mai mic efort ca să-şi ţină rangul, refuza protocolul, le ignora pe doamnele de onoare, pe doamnele de companie, pe mesenii înrobiţi ritualului. Dispreţuia orice fel de etichetă, nu asculta sfaturile, greşea reverenţele, ofensa palatul aducând în saloanele aurite copii pe care îi întâlnea în oraş şi pe care îi invita la gustare. Şi, în curând, Sissi a adunat în jurul ei o întreagă lume ciudată unde întâlneai profesori de gimnastică, medici străini, vagabonzi, coafeze şi, bineînţeles, animale: câini, vaci, cai de circ, papagali. Împăratul, care-şi iubea profund tânăra soţie, suferea din pricina acestor excentricităţi pe care le dezaproba şi nu le înţelegea. El o considera capricioasă și superficială, în timp ce el era meticulos, punctual, și ordonat. Și-au dat seama foarte repede că nu vor putea niciodată să se înţeleagă. Erau foarte diferiţi, opuşi ca gusturi şi în privinţa oamenilor pe care îi frecventau. O prăpastie se căsca între împăratul dezamăgit şi părăsit, care n-a ştiut să-i ofere tinerei lui soţii plăcerea pe care o aştepta de la el pe de o parte, iar pe cealaltă parte, Sissi nu agrea prezența soacrei care își dirija riguros fiul pe care prezenţa soacrei.

Trei copii s-au născut din această căsătorie care era după părerea tuturor, un eşec. Copiii au fost îndepărtaţi de Sissi ca să nu sufere influenţa ”nefastă” a mamei lor. În octombrie 1860, în urma unui conflict, Sissi a hotărât să părăsească Viena şi a plecat în insula portugheză Madeira(N-V Africii). Curtea a fost scandalizată, împăratul mâhnit, dar nimic nu conta. Sissi se sufoca în acel palat populat de oameni care nu o înţelegeau şi nu iubeau animalele. A redescoperit libertatea, natura, soarele. Va străbate lumea, înconjurată de câteva însoţitoare, supravegheată discret de poliţia împăratului. Franz Iosef, jignit, părăsit, era însă la fel de îndrăgostit de ea, singura fiinţă înzestrată cu fantezie pe care o întâlnise vreodată, atât de tânără şi de veselă. Sissi ajunge în Anglia, apoi în Grecia. În octombrie 1862, Franz Iosef după ce îi trimisese zadarnic emisari, a hotărât să se ducă în persoană după ea în insula Corfu ca s-o aducă înapoi la Viena. Sofia, mama împăratului, răspândea acum zvonuri: Sissi nu era fidelă şi înnebunise. Aerul liber, plimbările călare, toate acestea i-au tulburat definitiv mintea. Sissi nu a dat importanţă bârfei şi va dovedi că nu era nebună când se va întoarce cu mult curaj la Viena în momentul în care Austria va intra în război cu Prusia, conflict pierdut dealtfel de austrieci. Pentru prima dată, Sissi dorea să-şi joace rolul de împărăteasă. Dar şi acesta în felul ei. Nu afişându-se în veşminte de mătase prin saloanele palatului, ci ajutându-i cât putea mai bine pe răniţi, copii, bătrâni, pe toţi cei care sufereau şi puteau avea nevoie de ea.

Sissi va dobândi o mare victorie politică, singura de altfel care îi era dragă: apropierea Austriei de Ungaria. În urma războiului austro-prusac, Imperiul habsburgic era în prag de disoluție. În 1867, cu ajutorul Prusiei, dar și grație abilităților politice ale lui Sissi s-a născut Austro-Ungaria. Pe 8 iunie, Franz Iosef şi Elisabeta au fost încoronaţi la Budapesta. Apropierea celor două ţări vecine îi va reuni pe cei doi soţi. Sissi avea treizeci de ani şi Franz Iosef, treizeci şi opt. Timpul părea că a adus mai multă înţelepciune împărătesei şi mai multă răbdare împăratului. În curând, se va naşte un al patrulea copil, Valeria, preferata lui Sissi. Ungaria a adorat-o pe tânăra împărăteasă şi Sissi s-a consacrat noii ei ţări. În câteva luni, a câştigat o popularitate imensă, sinceră şi spontană. S-a instalat împreună cu împăratul pe domeniul Godolo, unde a regăsit caii din copilărie și îşi petrecea toate zilele galopând pe câmp, făcând curse, vânând. La Godolo, Sissi s-a înconjurat de călăreţi şi scutieri. Au început să fie considerate ciudate prieteniile feminine pe care le întreţinea cu însoţitoarele ei, îndrăgostite de cai.

Sissi, împărăteasa scandaloasă, care şi-a atras oprobriul curtenilor pentru că nu a vrut să se supună regulilor rangului ei, mai întreţinea şi o prietenie ciudată şi, adesea, prost înţeleasă cu vărul ei, Ludovic al II-lea de Bavaria, ”regele nebun”. Dorind să ajungă la Sissi, Ludovic al II-lea, internat de medicii lui, se va îneca în apele fluviului care separa castelul său de cel al împărătesei Austriei. Ultima lui scrisoare se termina astfel: „Vulturul nu mai are încredere decât în porumbiţă”. Această nouă nenorocire, survenită după moartea tragică a fiului ei, Rudolf, a adus-o la disperare pe Sissi. A pornit în călătorii interminabile care au purtat-o la Atena, Alger, în Corfu, la Bastia, Lucerna, Zurich. Tocmai aceste călătorii i-au fost fatale. Pe 10 septembrie 1898, la Geneva, este asasinată de un italian, lăsând în urma sa un mit venerat și azi în capitala Austriei.