Prima femeie parașutist din România s-a născut pe 24 iulie l897 în satul Hănţeşti-Moldova. Lipsurile materiale i-au determinat pe părinţii ei s-o dea la internatul azilului “Elena Doamna” din Bucureşti, ctitorit de soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Disciplina severă din cadrul internatului şi lipsa căldurii vieţii de familie, i-au modelat un caracter fără elanuri romantice.

La o vârstă destul de tânără, Smaranda Brăescu a pătruns tainele aviaţiei. Având ceva rude aviatori care au informat-o şi ajutat-o, în 1928 a plecat la Berlin unde a urmat cursurile de paraşutism “Heineke” la cunoscuta casă “Schroder & Co” de unde a obţinut brevetul internaţional de paraşutistă. Tot aici a învăţat plierea paraşutelor, fiind prima femeie care a ştiut să facă acest lucru. Revenită în ţară, a luat parte la toate serbările aviatice militare şi civile. În 1929 a avut un accident de avion. De asemenea, în 1930 a avut un accident cu paraşuta după care a stat şase luni în spital. De acum avea o singură dorinţă: să devină recordman mondial! După ce s-a refăcut în urma accidentului din 1930 de la Satu Mare, a plecat din nou la Berlin, de unde şi-a cumpărat o paraşută specială.

În 1931 a primit autorizaţia din partea Comandamentului Superior al Aviaţiei să bată – dacă poate – recordul feminin. Acesta era în Europa de 4000 de metri, stabilit de o parasutista din Dresda; în America era de 17654 picioare. Sub supravegherea şefilor de aviaţie, în ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane – unul cu medic, celălalt cu comisarul sportiv al Aeroclubului, cu barografele sigilate de o comisie specială de ofiţeri superiori, au decolat de pe Pipera până la 6000 de metri, de unde s-a aruncat. Barografele au înregistrat 6000 de metri iar altimetrul avionului 6200 de metri. Astfel, ea a înregistrat în 1931 primul record mondial feminin în domeniul paraşutismului şi a devenit recordman naţional absolut. Pentru acest record a fost decorată cu “Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice” în faţa corpului diplomatic, la marea recepţie dată în onoarea ei la Aeroclubul Român.

Misiunea de a o lansa pe cutezătoarea paraşutistă spre culmile performanţei, i-a fost încredinţată locotenentului Alexandru Papană, unul dintre aşii aeronauticii noastre, recunoscut mai târziu şi peste Atlantic. Acesta şi-a aflat moartea, în aprilie 1946, prăbuşindu-se cu un nou tip de avion multimotor, în timpul unui zbor de încercare). În primăvara lui 1932 Smaranda pleacă peste ocean, unde s-a prezentat la baza militară a Statelor Unite ale Americii, pe aeroportul din Sacramento (California) unde a realizat cea mai răsunătoare performanţă sportivă a vremii. Aici recordul bărbătesc de paraşută era de 21171 picioare (7233 m) deţinut de un american. Dorinţa Smarandei de a fi recordmană mondială a fost anunţată de Aeroclubul din Bucureşti la Departamentul de Comerţ şi Asociaţiei Naţionale Aeronautice din Washington. A început antrenamentul la San Francisco după regulamentul americanilor. A fost asistată de reprezentanţii oficiali numiţi de “National Aeronautic Association” şi a Departamentului de Comerţ din Washington.

La 19 mai 1932 s-a urcat cu avionul la 24000 de picioare de unde a sărit. Barograful a fost trimis la Washington la National Aeronautic Association, unde a fost recunoscută şi proclamată învingătoarea recordului mondial de coborâre cu paraşuta. Această performanţă a Smarandei Brăescu a fost trecută, în ţara noastră, în Cartea de Aur a aviaţiei, iar paraşutista a primit altă distincţie: o baretă la “Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice”. La această demonstraţie fără precedent pe aeroportul din California, Smaranda Brăescu este decretată sportiva nr. 1 a lumii. Performanţa de 7 233 metri a fost depăşită abia după 20 de ani, de căpitanul Traian Dumitrescu-Popa, care, la 8 mai 1951, a sărit de la 7250 de metri, după o cădere liberă de 6 500 de metri (fără deschiderea paraşutei), în 104 secunde, stabilind astfel noul record de paraşută (masculin) al României. Iar după alţi 27 de ani, în 1972, generalul Grigore Baştan, din trupele de paraşutişti, urcă recordul naţional al României la 9600 de metri.

După marele succes din California, Smaranda a plecat în 1934 la New York pentru a urma cursurile de pilotaj. Acestea le-a făcut la aerodromul Curtiss Weight din Valley Stream, obţinând brevetul de pilot civil. În 1936 îşi cumpără un avion englezesc de tip Hawk din donaţiile şi subvenţiile acordate, pe care l-a numit “Aurel Vlaicu”. La 19 mai 1937 a făcut un raid la bordul avionului său de 1100 kilometri, în linie dreaptâ, deasupra Mediteranei, de la Roma la Tripoli. A zburat şase ore şi zece minute până la Sorman (65 de kilometri de Tripoli), unde a fost nevoită să aterizeze forţat. De la Tripoli s-a îndreptat spre Atena şi de acolo, survolând Bulgaria a aterizat la Bucureşti. Aici, important este faptul că ea a fost prima femeie-pilot din lume, care s-a încumetat să parcurgă la bordul unui avion cu parametri tehnici relativ scăzuţi. Prin aceasta, zborul ei a fost considerat o performanţă. Următorul raid l-a efectuat tot singură la bord. A acoperit ruta Londra-Bucureşti cu escală la Paris, în condiţii meteo deosebit de dificile.

Plecarea la Londra a fost plină de peripeţii. Englezii nu i-au aprobat decolarea întrucât nu avea în regulă anumite acte de minimă importanţă. Smaranda nu s-a lăsat şi… a “furat” avionul de pe aeroport şi… cap compas Paris, peste mohorâta Mare a Mânecii. La Aeroportul “Le Bourget” din Paris, a întâmpinat-o comandantul inginer Nicolau Costel, aflat în misiune. Ştia cât de dificilă este navigaţia peste mare şi mai ales deasupra teritoriului Franţei, presărat cu sate şi oraşe atât de apropiate şi aproape imposibil de distins, cu zeci de căi ferate şi drumuri naţionale. Orientarea într-un asemenea teren îi pretindea pilotului o înaltă măiestrie. Ziarele din ţară şi străinătate au afectat un spaţiu larg acestei performanţe obţinute de o femeie, în condiţii atât de vitrege. La 9 mai 1945, Smaranda Brăescu se afla în garnizoana din Trencin (Cehoslovacia) la dispoziţia escadrilei ll3 Legătură. Misiunea ei consta în transportarea răniţilor, medicamentelor, utilajelor sanitare şi personalului medical.

Întoarsă în ţară, s-a retras în mijlocul familiei (la sora şi nepoatele sale din Cartierul Bucureştii Noi din Capitală) predând ştafeta celor mai tinere aspirante la cucerirea înălţimilor. În urma unui reumatism cronic şi oboselii acumulate după atâtea eforturi care au vlăguit puterile fostei recordmane absolute a paraşutismului mondial, a încetat din viaţă pe 2 februarie 1948 şi este înhumată într-un cimitir din Cluj.

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici