În 1920 boala de inimă a lui Alexandru Macedonski avansase mult. În noiembrie vremea era tristă, urâtă, afară viscolea, iar uneori ploaia măruntă amestecată cu zăpadă lovea în ferestre. În casă, în ziua de 23 noiembrie, un ultim consult medical împrăștie orice speranță: ”În câteva zile, azi, mâine, poate o săptămână”. Spre seară, un prieten al fiilor săi vine îngândurat să-l vadă. Zărindu-l, trăsăturile i se desfac obosite, într-un zâmbet stins, sub lumina palidă a unei lămpi cu abatjour verde, fără însă să-l recunoască. Continue reading →