Radu al IV-lea, supranumit “cel Mare” era fiul nelegitim al lui Vlad Călugărul, fratele vitreg al lui Vlad Țepeș. Radu a primit calificativul de ”cel Mare” și ”cel Bun” de la scriitorii cancelariei domnești și de la cronicari. Epitetul nu vine de la vreo faptă de vitejie, dimpotrivă, sub raportul politic n-a strălucit deloc: supus, ascultător de sultan, mergând aproape anual la Stambul pentru a i se înfățișa și aduce tributul. Spre sfârșitul domniei a prestat jurământ de credință și regelui Ungariei. S-a ferit de dușmănia celor puernici și a vrut mai presus de orice pacea. Era și un om bolnăvicios. Podagra(guta) l-a făcut să sufere astfel încât în ultimii ani era dus cu rădvanul din loc în loc. Epitetul de ”cel Mare” vine de la faptul că într-o epocă în care mulți supuși ai Porții treceau la mahomedanism, el prin activitatea spirituală și culturală pe care a desfășurat-o a făcut ca ortodoxia să înflorească și Valahia să devină un refugiu pentru cei oprimați. Continue reading →