Proclamație către români

Români!

Vremuri de adâncă turburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.De acum zece ani când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste m-am străduit de a face tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României! Azi zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.

Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să-i fie cât mai folositoare. Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi. Țara să fie păzită de Dumnezeul părinților noști, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.

Trăiască România
CAROL
București, 6 septembrie 1940

Prin aceste formulări, Carol lăsa deschisă calea revenirii sale la tron atunci când împrejurrările se vor fi schimbat. El avea să scrie: ”n-am făcut atunci decât o delegație, fără a abdica în mod formal. Această formulă a fost indicată de Ernest(Urdăreanu). El, cu drept cuvânt s-a opus la vorba abdicare”. Era fără îndoială o interpretare personală și iluzorie. Așa cum revenise în țară pe 8 iunie 1930, la fel spera să îl detroneze din nou pe fiul său, Mihai. Conducătorul statului a acționat rapid după semnarea acestei abdicări, după cum menționează Carol al II-lea: ”Dis-de- dimineață ca să nu se piardă timpul, să nu se poată reacționa, Antonescu l-a pus pe Mihăiță să depună jurământul numai în fața sa, a patriarhului Nicodim și a lui (Nicolae) Lupu”.

În aceeași zi, Mihai I a semnat un decret regal prin care Ion Antonescu primea puteri sporite. Astfel regele nu mai putea încheia tratate, să modifice legi și să numească miniștri și subsecretari de stat. În schimb, avea dreptul de a-l numi pe primul ministru, însărcinat cu puteri depline, prerogativă de care avea să se folosească la 23 august 1944. Discreditarea fostului monarh în ochii politicienilor, a armatei și a opiniei publice a făcut din Ion Antonescu, Salvatorul așteptat. ”Iată-l” scria ziarul Universul, la 6 septembrie 1940, despre Ion Antonescu. Este este ”omul în care de mult neamul românesc își pune nădejdile, (…), omul care abia când a ajuns cuțitul la os și hotarele au fost în mare parte pierdute, este chemat să aducă liniște și să mângâie un neam amărât(…). Urăm să-i ajute Dumnezeu”. Pentru România începea o nouă viață.