Sfârșitul primei dictaturi în România și prima abdicare a unui rege


Carol II Mihai

În seara zilei de 4 septembrie, la ora 21, generalul Ion Antonescu i-a cerut lui Carol al II-lea să îl investească cu puteri depline, declarând că Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu și Horia Sima cereau abdicarea ca o condiție esențială pentru crearea guvernului de ”uniune națională”. După multe ezitări, dându-și seama că orice rezistență era zadarnică, regele a semnat în dimineața zilei de 5 septembrie, la ora 3.50, decretul eleborat de Mihai Antonescu prin care Ion Antonescu avea ”depline puteri pentru conducerea statului român”.

Mihai Antonescu

Mihai Antonescu

Regele își pierdea puterea reala, rămânând doar cu unele atribute nominale: era capul oștirii, avea dreptul de a bate monedă, conferea decorațiile, avea drept de grațiere, amnistie și reduceri de pedepse. Primea și acredita ambasadorii și miniștrii plenipotențiari, încheia tratate, putea numi prin decrete regale, contrasemnate de președintele Consiliului de Miniștri, secretarii de stat și miniștrii. În aceeași zi se suspendă Constituția din 27 februarie 1938 și au fost dizolvate corpurile legiuitoare, ceea ce însemna sfârșitul dictaturii regale instaurate la 10 februarie 1938. În orele următoare, Ion Antonescu și-a asigurat sprijinul unor adjutanți regali și al comandantului trupelor de gardă (generalul Coroamă), iar pe generalii devotați lui Carol, fie i-a trimis ”în misiune” departe de Capitală, fie i-a reținut, sub diverse pretexte, în clădirea Președinției Consiliului de Miniștri, făcându-i inofensivi. În tot acest timp legionarii se agitau în jurul Palatului Regal și trăgeau focuri de armă pentru a-l intimidata pe rege, dar Ion Antonescu nu a intervenit pentru a restabili ordinea, lăsând să se înțeleagă că nu o va face atât timp cât Carol al II-lea va fi pe tron.

Ion Antonescu

Regele nota că pe 5 septembrie 1940 Valer Pop ”a venit să mă vază, sunt convins că cu conivența lui Antonescu, și mi-a spus că singura soluție este plecarea mea. Este cererea tuturora, a străzii, a armatei și a oamenilor politici. Ar fi condiția pe care au pus-o Maniu, Brătianu și gardiștii pentru a colabora”. Suveranul se va consulta și cu generalul Dumitru Coroamă asupra stării de spirit a trupelor. Acesta i-a spus: ”Armata care a lăsat să fie cotropit teritoriul nostru fără a trage un foc de armă, va refuza să tragă asupra generalului Antonescu. Chiar eu voi refuza să dau ordin în acest sens”. Coroamă chiar a împiedicat ca oamenii loiali lui Carol să îl înlăture pe viitorul mareșal. După abdicarea regelui, pe 6 septembrie 1940, Coroamă se va prezenta la Antonescu pentru a-l felicita, dar acesta a refuzat să îl primească. ”El și-a trădat regele. Eu nu-i voi strânge mâna”.

Dumitru Coroama

Dumitru Coroama

În această atmosferă, pe 5 septembrie 1940, la ora 21.30, Antonescu l-a trimis pe adjutantul său, lt.-col. Elefterescu, cu un mesaj prin care-i cerea lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz nu mai răspundea de integritatea persoanei și anturajului regal. I-a lăsat timp de gândire până a doua zi, la 4 dimineața. Carol al II-lea s-a consultat cu serie de oameni politici între care Valer Pop, Mihail Manoilescu, Gh. Brătianu, A.C.Cuza, care l-au sfătuit să abdice. Generalii Coroamă și David Popescu aveau aceleași opinii. Doar generalii Paul Teodorescu și Gh. Mihail au cerut regelui să rămână pe tron, angajându-se să ia măsurile necesare pentru înlăturarea lui Antonescu și zdrobirea ”bandelor legionare”. Mihail Manoilescu a refuzat să constituie un nou guvern, spunându-i regelui că în realitate abdicase când îi dăduse lui Antonescu toate prerogativele. De asemnea era de părere că armata nu va trage nici măcar un singur glonț pentru rege.

Mihail Manoilescu

Mihail Manoilescu

Carol al II-lea era în dilemă: ”Care este interesul suprem al Patriei? Dacă rămân, înseamnă rezistență, vărsare de sânge, neliniște, și peste acestea, poate, o intervenție străină dușmănoasă. Am dreptul a pune Țara în această periculoasă situație?” De fapt regele era puternic marcat de acceptarea Dicatului de la Viena și supralicita pericolul. Singurul mare adversar cu putere politică reală era Iuliu Maniu. Liderul național-țărănist evita să apară în public și să-și asume răspunderea guvernării.

Iuliu Maniu

Iuliu Maniu

Agitațiile legionarilor erau supraevaluate, iar pericolul era mai mult teoretic decât real. Chiar Antonescu avea să spună: ”Când se va scrie vreodată istoria acestei lovituri de stat, se va vedea că au fost lucruri bune de operă comică. Manifestațiile a 200 de tineri și cele câteva focuri de armă ce s-au tras nu pot fi socotite o revoluție autentică”. Regele nu mai avea pe cine se sprijini. Armata -umilită după retragerea din Basarabia, nordul Bucovinei, și nord-estul Transilvaniei- nu mai era alături de suveran, mulți dintre militari participând la manifestațiile de stradă. Organele Ministerului de Interne erau timorate de ofensiva Mișcării Legionare, multe dintre cadrele acestui minister și al Serviciilor Secrete se temeau că vor fi trași la răspundere pentru represiunea din 1938-1939.

Elena Lupescu

Elena Lupescu

Atmosfera la Palat era sumbră și confuză. Carol se consulta cu Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu. Voievodul Mihai a întrebat ce se întâmplă, dar regele, ”nervos și pe un ton tăios, a refuzat să îi răspundă”. Atunci Mihai s-a adresat lui Urdăreanu, dar acesta i-a răspuns evaziv, ceea ce l-a confuzat și mai tare pe viitorul rege. Carol fuma nervos până ce puteai să tai cu cuțitul fumul. Conversația cu Elena Lupescu și Urdăreanu trecea de la dispută la tăcere. Manifestațiile din fața Palatului continuau. La ora 4 dimineața, expiră ultimatumul. Carol tot ezita. Antonescu i-a trimis regelui prin același Mircea Elefterescu, o scrisoare prin care îi cerea din nou abdicarea pentru a nu arunca țara în ”război civil” și a ”determina ocupația străină”.

Ernest Urdareanu

Ernest Urdareanu

La ora 6.10 regele a semnat actul de abdicare. În aceeași zi, Ion Antonescu, adică șeful statului și președintele Consiliului de Miniștri a semnat un decret lege care prevedea ”Având în vedere actul abdicării M.S. regele Carol al II-lea din 6 spetmebrie 1940… Având în vedere că succesiunea la tron în linie coborâtoare bărbătească legitimă și directă a M.S. Carol al II-lea de Hohenzollern- Sigmaringen este Măria Sa Marele Voievod de Alba-Iulia”, acesta devenea “Mihai I-iu, rege al României”. Pe 11 septembrie s-a dizolvat Partidul Națiunii “unic și totalitar” astfel încât dispărea și ultima rămășită a fostului regim.

Regele Mihai

Leave a Reply