La finalul deceniului patru al secolului trecut Nicolae Iorga a devenit adversar al Gărzi de Fier și ulterior al Mișcării Legionare, fapt ce va duce la moartea sa. Chiar marele istoric spunea deseori că va sfârși omorât de legionari, refuzând însă să asculte sfatul familiei de a pleca în Italia, el considerând că nu se poate preda în fața unei amenințări.

După cutremurul din 10 noiembrie 1940 s-a mutat din București la casa sa din Sinaia. Pe 27 noiembrie înalţi funcţionari legionari ai Institutului Naţional al Cooperaţiei cu maşina de serviciu l-au căutat fără succes la locuinţa sa de la Institutul de Istorie Universală. Cum tot aveau maşina, au pornit, de îndată spre Sinaia, ajungând acolo în jurul orei cinci după-amiaza. La ora 17.30, ușa de la camera doamnei Iorga s-a deschis si 3 persoane au barat ieșirea, alte 4 persoane găsindu-se în camera alăturată. Doamna Iorga s-a ridicat îngrijorată si a întrebat ”Cine sunteti?”. Unul dintre indivizi a răspuns: ”Poliția legionară a Capitalei si am venit sa-l luam pe domnul profesor Iorga la Bucuresti, pentru un interogator”. În acel moment a intrat pe ușă bucătăreasa Aneta Cazacu care aducea ceaiul pentru marele istoric. Doamna Iorga i-a făcut un semn să duca ceaiul sus, în biroul unde lucra profesorul. Indivizii au observat acest gest și au urmat pe bucătăreasă până în camera unde lucra victima. Intrând doar minut, au coborât însoțiți de victimă care mergea înaintea lor. În vestibul, profesorul s-a îmbracat, și în timp ce voia să-și pună galoșii observă că unul din cei 7 indivizi se uita curios la el, că-și ia galoșii fiindcă poate să răcească. Iorga nu știa că soarta îi era deja decisă și nu mai conta cum se îmbracă și încalță. Pentru a-și liniști familia, i-a spus soției să aibă grijă de notele de la ”Istoria Universală”, la care tocmai lucra.

În drum spre mașină, grupul s-a întâlnit Alina Iorga, fiica savantului, care auzind că merge la București pentru un interogatoriu, a cerut să meargă și ea. Unul din cei șapte i-a răspuns ca nu are loc în mașină. Profesorul a fost așezat în față împreună cu șoferul și un alt individ, alți 4 în spate, iar ultimul complice a rămas pe jos. După ce s-a făcut salutul legionar, grupul a plecat. Echipa de asasini voia să ajungă cu maşina pe şoseaua Ploieşti-Bucureşti pentru a-l ucide pe savant la Tâncăbeşti, acolo unde, la sfârşitul lui noiembrie 1938, fuseseră lichidați Codreanu şi companionii. Între timp, se dăduse alerta şi o echipă de jandarmi împiedeca accesul pe şosea, controlând fiecare maşină. În consecinţă, maşina a revenit la Ploieşti, la sediul Poliţiei Legionare din localitate, unde viitorul asasinat a stat, păzit, în garaj în Fordul cu care fusese răpit. De la Ploieşti, maşina a izbutit să ajungă pe un drum de ţară, trecând pe la un canton, obligând ridicarea barierii şi, pe şosea, în dreptul comunei Strejnicu, l-au asasinat pe marele savant. A doua zi un conducător auto ce trecea prin zonă a văzut un cadavru pe câmp. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe. Corpul victimei era acoperit cu brumă, ceea ce indică faptul că odioasa faptă s-a petrecut înainte de ora 24.

La vestea crimei, drapele de doliu din 47 de universități s-au plecat în bernă. Toți savanții lumii au condamnat în ziare și la radio asasinatul, evocând marea contribuție a lui Iorga la istoriografia universală. Istoricul de artă Henri Focillion în discursul de la radio New York spunea: „Noi, ce care l-am cunoscut, noi cei care l-am iubit, am avut prilejul de a-l vedea trăind sub ochii noștri, în radioasa ei plenitudine, una din acele personalitatăți legendare care sunt înfipte pentru veșnicie în solul țării și în istoria inteligenței umane. El adăuga cunoașterii instinctul divinației și acea flacără poetică. Ce rămâne e semnul distinctiv al geniului. Nimeni nu a respirat vreodată mai puternic și mai nobil viața. De la înălțimea celor 70 de ani ai săi, el domină pe cei tineri, ca o stâncă scăldată în lumină”.

Cei care patronaseră crima au interzis orice formă de protest, în afara unui anunț mortuar în ziarul Universul. În schimb întregul popor a primit cu durere și indignare moartea savantului. În aula Academiei, discursul funebru a fost rostit de președintele înaltului for, Constantin Rădulescu-Motru: ”Nicolae Iorga a întrupat puterea de muncă a neamului nostru în gradul cel mai înalt. Râvna lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși altora cunoștințele sale l-a făcut cercetător în cele mai variate ramuri ale culturii… Creator în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn… În cuvântul lui se traduceau pentru toată lumea istețimea și originalitatea geniului românesc… O figură de legendă încă din timpul vieții și care va câștiga în gradoare cu cât timpul va trece”.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici